Pe lume a rămas doar bezna. În faruri se reped picături de ploaie imense și ceața strânge în paranteze drepte ecuația șoselei. La intrarea în Giurgiu, pe câțiva kilometri sunt trase TIR-uri cu stopuri lucind roșii, în sfârșit un pic de culoare. Și apoi intrăm în iarna umedă a unui Teleorman cu drumuri roase de șoreci de câmp, cu CAP-uri părăsite și case unde la 7 seara e beznă. Doar în fața cârciumii din Găujani, doi supraviețuitori aprind jarul țigărilor, trăgând cu o sete pe care ploaia asta rea nu poate să o stingă.
E nămol și calc cu grijă, fleoșc, fleoșc, arunc noroiul în spate, câinele latră scurt, albul blănii lui e înghițit urgent de întunericul de sub pătul.
E țuică și e salată de boeuf ornată cu gogoșari, e vin de țară și mă uit la mătușă-mea, văduva, ochi negri, mereu plânși, “Raluco, când moare soțul, Dumnezeu ar trebui să o ia și pe soție, să nu ne lase singuri, să ne chinuim cum mă chinui eu.”
Mătușa mai tânără zapează, e fan România Tv si Antena3, dar nu vrea să mă supere. După 2 ore, pocnește buboiul, nu poate să-l suporte pe Iohannis că a mințit cu casele. Nu are cu nimeni treabă din PNL, dar pe Iohannis nu poate să-l înghită. Și Kovesi și DNA, hai să fim serioși, ăștia fac dosare politice și oricum îi condamnă pentru căcățișuri.
Chiar și așa, nu a votat.
Unchiu-meu, da. Cu PSD. El îmi spunea acum vreo 2 ani despre feudalismul târziu instaurat de Niculae de la Asirom, cu sclavi plătiți în bonuri de masă care pot fi folosite să cumperi produse numai din magazinele lui Niculae.
Ia mai dă-i dracu pe toți, mătușa zapează și se oprește un pic la Badea apoi, simțindu-se vinovată sau poate îngrijorată că arunc un topor de șnițele în ecran, schimbă programul.
Văduva nu prea vorbește, spune că îl place pe Băsescu mai mult decât pe Iohannis, că ăsta e așa, arogant. La televizor, Țiriac declară că preferă hoțul, prostului.
Publicul din bucătărie aprobă.
Da, se fură de mii și mii de ani și mereu se va fura, spune unchiul și toarnă un vin chihlimbariu, pe care îl ține în peturi de Borsec pe care scrie 210 ani. Se fura și când a fost fondat Borsecul, când furi de atâta timp, devii din ce în ce mai bun.
Se fură și noi nu putem să facem nimic.
Decât să furăm și noi. Dar să nu ne lăsăm prinși, căci atunci suntem și hoți și proști și Țiriac ne vrea unidimensionali. Proști sunt ăștia de sunt sclavi în Sicilia, prost e statul care nu a trimis un consul puternic, care să dea cu mafia de pământ, să-i îngroape ca zmeul până la țâțișoare în pământul ăla de unde ies castraveții care hrănesc juma de Europă.
Proști suntem noi ăștia de ieșim în stradă, plătiți de Soroș, ce mare căcat ați făcut?
S-a oprit ploaia și dimineață în griul curții apare verdele zambilelor.
Vorbim despre Zăvoranca și Pepe și tata lui Pepe care s-a născut într-o căsuță de țigani rudari la ieșirea din Vedea, pe dreapta, “când plecați acum să-i arăți casele de unde a plecat tac-su lui Pepe, lăutar, s-a înhăitat cu Nicu Ceaușescu și cu Mădălin Voicu și cu Serghei. ”

Mașina ține malul râului, peste drum sunt bulgarii. Acolo pare mai verde. La noi totul e acoperit în gunoi, munți de gunoi în care câini scheletici scobesc plini de speranță.
Trecem pe lângă ruinele casei unde s-a născut tatăl lui Pepe. O căsuță gheboasă, căzută ca un bețiv într-o rână. Pepe a reușit în viață, Pepe e un model. Pesemne că el e hoț, nu prost ca noi.
Mătușa văduvă îmi spune că ea visează să meargă la Machu Picchu. Crede că a fost incașă într-o altă viață. În viața asta, are o pensie de 600 de lei pe lună și ochii roșii de la atâta plâns. O pată de culoare într-o figură cenușie, de om înfrânt.

Tipler crede că peste 3,5 miliarde de ani oamenii vor avea o capacitate cerebrală imensă care le va permite să conceapă într-o secundă milioane și milioane de gânduri, reușind astfel să trăiască infinit, eliminând limitările timpului. Vor fi omniprezenți, omniscienți, omnipotenți. Într-un cuvânt, oamenii de peste 3,5 miliarde de ani vor fi egali cu Dumnezeu.
Hm.
De ce să aștepți 3,5 miliarde de ani să ajungi Dumnezeu, când, dacă ești în Ragusa, Sicilia, poți să fii unul acum? 5000 de românce sunt violate, bătute, maltratate de fermierii italieni. În multe din cazuri, toate astea se întâmplă cu acordul soților. Bărbații lor din Vaslui sau Botoșani consideră că e normal ca fermierul să o ardă medieval, să ceară dreptul seniorului și, desigur, să le fie acordat.
-Treci fă femeie și lasă-l pe italian să te încalece că altfel ne dă afară și unde mai găsim noi un loc de muncă? Și apăi ce tot te ții de coțăitoarea aia, că doar nu oi fi vreo virgină! Lasă-l pe jupân să vină la tine noapte de noapte, ce-ți face, te -njunghie?
Așa zice soțul, ăla de care doar moartea te va despărți. Ăla care a zis că o să-ți fie aproape la bine și la greu. Acum e greu, ți-e aproape, îți întinde una peste bot, de aproape, îți mută capul și-ți învinețește ochiul. Așa, ca să nu uiți că el e omul și tu femeia.

5000 de românce sunt violate de fermieri italieni. De dragul locului de muncă, al celor câteva sute de euro pe lună, femeile acceptă ospitalitatea siciliană. Stau în șoproane igrasioase, sunt plătite de 3 ori mai prost decât un lucrător italian și nopțile privesc cu groază spre ușa bârlogului umed, așteptând călcătura apăsată a pașilor stăpânului, poate de data asta scapă, poate de data asta nu rămâne gravidă. E deja la al treilea avort. E scobită ca o tărtăcuță. Dar chiar și așa merită.
Chiar și așa e mai bine decât în Vaslui.
Dar ce se întâmplă acolo, în nopțile molcome moldovenești?
De ce violul italian e preferabil șomajului vasluian?
Vasluiul este județul cu cel mai mic PIB din România, cu 58% mai mic decât media pe țară. E sărăcie multă, a plouat și a crescut sărăcia stufoasă, are trunchiul cât ăla de baobab. Și la umbra sărăciei crește buruiana violenței post-cataclismice, când competiția pe resurse distruge ultima urmă de umanitate din indivizi. Mad Max. Se scot topoarele, liceencele sunt rupte pe câmpuri de zece flăcăi puberi, vârcolaci sfâșie bunici ca să le ia de sub saltea cele câteva sute de lei, cât e o pensie de ceapist. Miroase a frică și a Dumnezeu fugit cu banii de pâine undeva la mare, pe o terasă, cu băieții. E vreme de război, nu știi cine cu cine se bate, dar ești mereu prins între tranșee. Așa că mai bine pleci în Sicilia, unde știi cine este dușmanul. Și știi orele când atacă.

PS. Mă gândeam să propun un boicot al legumelor din Ragusa, să-i ardem pe fermierii violatori. Dacă îi facem să sufere la bani, dacă le scade influența în economia regională, autoritățile italiene nu vor mai avea motive să închidă criminal ochii. Dar dacă boicotul va duce la scăderea veniturilor fermierilor, nemernicii vor concedia muncitoarele românce și astfel acestea vor fi trimise acasă, în feudalul purgatoriu unde speranța este doar numele alcoolului dublu rafinat servit la cârciumă de un mort-viu. Deci, ce-i de preferat? Iadul pe termen scurt sicilian sau limboul etern vasluian?

Povestea femeilor din Sicilia aici https://www.theguardian.com/global-development/2017/mar/12/slavery-sicily-farming-raped-beaten-exploited-romanian-women

Acum 25 de ani, la ziarul la care lucram la Brașov, un coleg a scris următorul titlu: de 8 martie, Elena a primit un buchețel de pumni în cap.
Am râs mult, în cretinismul nostru post-puber-revoluționar. Autorul a fost chiar lăudat de Horia Tabacu, venit de la Ziua din București să ne învețe să facem presă. Da, știu, de morți numai de bine, dar nu am cum să uit cum defunctul Tabacu m-a tras deoparte și mi-a explicat ca un codoș slinos că trebuie să fac o tură pe la toți gușterii din Brașov, securiști, săgeți, ce-or fi fost ei, care și-au tras biznisuri în cei 3 ani de capitalism, să fac portrete cu dânșii pentru ziar.
-O să vezi că nu ai cum să nu prinzi ceva, e important să ai pe cineva să aibă grijă de tine.
Nu mi-a făcut cu ochiul, dar era clar că-mi spune că meseria asta de jurnalist vine la pachet cu opțiunea de sugar daddy. Fără să ai la braț un cefos cu portofelul gros, nu ai cum să reușești.
La Protv, umbla vorba, colegele de la departamentul politic aveau fiecare în baie o periuță pentru iubitul politician. Blamabil?
Rentabil.
Miniștri, parlamentari, cu toții se serveau din cutiile cu bombonele ale redacțiilor. Și bomboanele se lăsau mușcate, linse, înghițite dar nu în numele meseriei ci în numele siguranței financiare.
La Curentul, în scurta mea experiență de corespondent extern la Bruxelles, mi-a fost din nou explicată, de data asta de către o vulpe cu trese, că jurnalismul, ca femeie, implică o disponibilitate de ați folosi sânii și deschide picioarele.
-Rigiditatea asta nu o să te ducă nicăieri.
Ei bine, m-a adus înapoi, la București. Nu poți să faci presă de calitate cu o duduie care nu înțelege să se culce cu tine. Îmi amintesc că m-am plâns redactorului șef de atunci de situație. A empatizat, a înțeles dar el ce să îmi facă?
Șantajul sexual era un lucru cunoscut, acceptat,  dacă nu vreau să mă culc cu moșulani libidinoși nu înseamnă că sunt vreo sfântă ci că am un defect de fabricație.
E 8 martie, ziua femeii.
Nimic nu s-a schimbat în ultimii 27 de ani. Bărbații câștigă în România mai mult decât femeile și acum câteva zile, Janusz Korwin-Mikke, europarlamentar polonez, a spus că femeile trebuie să fie plătite mai puțin pentru că sunt mai mici și mai puțin inteligente.
Redacțiile de știri sunt pline de micuțe Floriane, educate de măicuțele lor acasă că singura cale spre siguranță financiară este să aibă în dormitor salteaua ticsită cu bani a unui politician burtos.
Poate totuși polonezul Mikke are dreptate și suntem mai slabe, mai mici și mai puțin inteligente.
Și poate că de 8 martie, merităm să ne dăm singure un buchețel de pumni în cap pentru că suntem atât de proaste încât să credem în mitul inferiorității noastre.
Știți vorba ungurului? Femeia este ca să-l fuți. Încep să cred că unguru ăsta e femeie.

La ora 4 după masa, Dorobanți este blocată. La Academia Militară la ora 5 respiri claxoane și străduțele din spatele Cotroceniului sunt pline ca un gât de găscă îndopată cu mașini care torc fum negru. În Lujerului un vortex de ură înghite șoferi care o iau din stânga-n dreapta și din dreapta-n stânga, împletiți într-o fugă dementă, cu geamurile lăsate, mâini scoase pe geam, lasă-mă și pe mine, trăi-ți-ar, te-n gura mă-tii, semnalizează!!!
Orașul doamnei Firea se sufocă.
Profesorii de istorie protestează împotriva festivalului iubirii. După garduri de sârmă, în Piața Universității cântă vestitorii  primăverii, Mirabela Dauer și Gabriel Cotabiță. Ducu Berti nu lasă studenții să învețe despre Republica de la Ploiești. București, Capitala Iubirii este organizat de Creart, Centrul de Creație, Artă și Tradiție. Pe pagina lui Creart sunt urcate bugetele, nu și cele de anul ăsta. Nu știi cât a costat Capitala Iubirii. Parteneri sunt, printre alții, România TV și Știri pe surse, site-ul preferat al lui Victor Viorel.
Mai vezi și Art7.
M-am întâlnit cu un prieten alaltăieri. Mi-a povestit că a lucrat la radioul online al lui Art7, proiect finanțat de către Creart. De fapt, el nu a fost angajat de Art7 ci a avut contract direct cu Creart. Și ca el, mai toată echipa radioului/platformei Art7. Care platformă este condusă de fata lui tata care tata are o universitate mare privată, fabrică de diplome zic unii. Invidioșii. Fostul soț al fiicei lui tata este directorul de creație al firmei 360revolution, firma lui Sebi Ghiță. Și ei lucrează cu primăria, de ani de zile organizează imapp, video mapping pe Casa Poporului. Realizez că 2 ani, la îndemnul celor de la The Institute, am lucrat cu 360revolution. Au înregistrat toate dezbaterile Frontline, l-am avut pe Ghiță în casă, l-am plătit pe Ghiță și noi habar nu aveam. Ghiță e plătit de Soroș, eat this Ciuvică.
Când citești raportul de activitate al lui Creart te iei cu mâinile de cap. raport-de-activitate-creart-2016 . Copii de securiști, nepoți de activiști halind din banii noștri, în timp ce noi crăpăm de apoplexie când vrem să ne mutăm de pe o bandă pe alta, la Lujerului. Într-o lume paralelă, sute de mii de euro, banii tăi și ai mei, se scurg către prăvăliile deschise de neamurile, săgețile, cumetrii ăstora de la putere. România TV, Știri pe Surse, Art7, Creart, fațete ale unei uriașe mașinării care se hrănește, ca în Matrix, cu banul public pe care noi, plătitorii de taxe, îl producem.
Găsim și noi un jurnalist care să investigheze minunățiile ăstea de firme care căpușează bugetul primăriei București?
Mulțumesc, în numele Iubirii din Capitala Iubirii. București.

E tânăr, a stat în Anglia ani buni, face graffitiuri și bunicul lui a fost șeful Securității dintr-un oraș mare. Și taică-su, tot la Securitate. Dar el e artist.
Mâine are vernisaj. Spune că face artă de dragul artei, că nu muncește pentru bani.
-De ce?
-Cum adică de ce?
-De ce nu muncești pentru bani?

Pentru că am avut noroc, surâde dar ochii îi rămân serioși ca ai unui motan care evaluează mișcările unui porumbel bolnav.
Norocosul declară că nu se pricepe la politică și nu îi pasă defel de tot talmeș-balmeșul ăsta cu oug-urile pe care oricum nu l-a înțeles. Dezinteresul pentru politică vine la family bucket cu soliditatea financiară și meseriile tatălui și bunicului. Chestiile ăstea, revoluțiile, sunt trecătoare. Banu și puterea se transmit din generație în generație.
După 4 ore îmbobocește în el o nevoie albă și ascuțită de a-și da cu părerea. Se demonstrează că se pricepe totuși la politică, a votat pentru Brexit, a votat și în România, nu zice pentru cine dar spune așa: Uniunea Europeană ne vrea sclavi, societate consumeristă, nu vrea să ne lase să ne ridicăm, ne subjugă economic. Și pentru asta vinovați sunt liberalii, ei vor piață de desfacere și atât. Singurele momente în care țării ăsteia i-a fost bine au fost atunci când la putere erau socialiștii.
-Adică Tăriceanu în 2005, nu? El a mărit pensiile.
Privirea de motan se închide peste mine, precaută.
-Nu. Adică socialiștii, partidul social democrat.

La televizor, un socialist democrat certat cu stomatologul, condamnat în dosarul referendumului din 2012 și cu un dosar de abuz în serviciu pe rol a fost dat în fapt pentru averea pe care o deține în Brazilia, acest Teleorman al Americii de Sud. Se fac pepeni în Brazilia, nu așa zemoși ca în Teleorman și se fac și carnavaluri unde un alt social democrat sub care România a dus-o bine, se ducea mascat în primar al unui mare oraș-port.

Ce are a face?
-Sunt corupți și aici dar nu se compară cu ce este în Marea Britanie. Acolo se dau tunurile adevărate, aici e nimic.
-Posibil. Dar de unde știi?
Tânărul care nu muncește pentru bani pur și simplu știe.
Suntem niște cretini noi, ăștia care zicem “vrem o țară ca afară”. Afară e mai rău. Mai bine închidem geamul să nu intre și la noi musca  verde a descompunerii europene.
Mai bine am bloca ușa și nu am mai răspunde la interfon. Nu e nimeni acasă, nici azi, nici peste 3 luni, încet, încet, poate uită de noi și ne lasă în pace birocrații ăștia europeni care vor doar să ne cumpere cu mărgeluțe de sticlă când noi avem deja mărgeluțe de sticlă. Ce ziceți de un kil de ulei și două beri?
Mai știu copii de securiști. Și nepoți de securiști. Tuturor ăstora pe care îi știu, nepăsarea le iese ca o cămașă prost vârâtă în pantaloni. Nepăsarea celor care au cheile de la depozitul de brânză. Celor care nu-și pun întrebările esențiale despre rău, esența răului, sursa lui și coabitarea cu răul. Nepăsarea celor care nu trebuie să muncească pentru bani pentru că norocul este transmis genetic.
Și copiii lor vor merge în Anglia să facă artă, și copiii lor vor crea doar pentru plăcerea de a crea. Și vor crede în socialismul unui partid al cărui conducători au plantații de bani în Brazilia dar care niciodată nu au uitat de serviciile celor de acasă.
E normal.
Dacă bunicii și tăticii lor nu ar fi închis ochii, politicienii respectivi nu ar fi acumulat în 27 de ani averi imense. Eu am grijă de tine camarade, tu de mine. Socialism.

Veniți la vernisaj? Avem și parizer.
Nu mulțumesc, m-am săturat.

Teju Cole scria acum niște ani despre violența rece a statului Israel împotriva palestinienilor. Descria sistemul legislativ născocit de Israel care crează un aer legitim pentru asuprirea populației arăbești. Palestinienilor li se încalcă drepturile la adăpostul unui set de legi, geaba mergi la tribunal, nu ai cum să ai câștig de cauză, niciodată. Zarul arăbesc pică mereu pe 1 și cel israelian mereu pe 6.
Violența rece a statului împotriva propriilor cetățeni nu este o caracteristică a Israelului. Noi avem parte de ea de 72 de ani.
Căderea comunismului nu a adus libertate, ci doar noi metode prin care ei să ne poată rupe spinările nouă. La rece.
Vidul legislativ al anilor `90 a fost umplut rapid cu zeci și sute de legi, ordonanțe, modificări, hotărâri care se suprapun, se contrazic, oferă excepții, fiecare complet de judecată face ce îl taie capul, se ghidează după cum simte vântul pe degetul umezit cu limba și ridicat în aer, conform articolului 7 aliniatul 3 litera b modificat prin hotărârea 53 din 9 aprilie și adăugat prin ordonanța…
Pălărierul nebun și Iepurele de martie își freacă mâinile. Haos cu miros de Kafka. Nu contează ce ai făcut, știi tu ce ai făcut păcătosule, sigur ai încălcat o lege, toată lumea face asta. Ne sufocăm sub grămezi de legi inutile, injuste, imbecile, incerte. Unii din noi, cei mai buni, reușesc să taie câte un culoar, să urce la suprafață și să vadă cerul albastru.
Câțiva se întorc să ne spună că undeva deasupra noastră, la 10 metri, se poate respira. Că de sus, se vede cum, prinși în mlaștina asta legislativă, ne mișcăm greu, mereu înfricoșați, oare e bine să ridicăm piciorul și să-l mutăm înainte? Ce e dedesubt, dacă pășim aici nu ne înghite tribunalul?
Cum am ajuns aici și ce se poate face?
Am ajuns aici pentru că parlamentarii noștri sunt niște iepuri iresponsabili care puiesc grabnic tone de acte normative, fără să țină cont de sfaturile Consiliului Legislativ. Nu-și bat capul dacă o lege este sau nu constituțională, care sunt efectele ei și care sunt costurile pe care le produce în societate. Habar nu au cum e să cazi în purgatoriul rânjit între două legi, una declarată neconstituțională, care însă a produs efecte și una nouă, care o anulează pe prima, fără să șteargă efectele produse atunci când prima a fost adoptată.
De ce le-ar păsa senatorilor și deputaților, nu există niciun băț care să îi atingă peste cocoașă, nicio mână care să îi urecheze și să îi scoată de perciuni afară din parlament.
Nu există responsabilitate.
Și de aceea trebuie introdusă, dragă opoziție, dragi USR-iști, dragi PNL-iști, cât mai repede posibil această răspundere parlamentară pentru legile care ies de la colegii voștri cu cefe groase și freze ciocan. Amenzi groase pentru oricare dintre parlamentarii care votează în favoarea unei legi care nu are aviz favorabil de la Consiliul Legislativ.
Amenzi mari, de 10.000 de euro, să simtă și alde Olguța, Șerban Nicolae, Nicolicea, Tăriceanu și Ghișe, să îi doară atunci când Curtea Constituțională zice că o lege a fost dată ca și cum ai arunca o oală cu ciorbă clocotită pe geam, dă-i în pizda mă-sii pe ăia cărora le cade în cap. Să îi ardă valul fierbinte al cataclismului pe care l-au declanșat apăsând pe butonul “votat”.
Haideți opoziție, începeți să faceți curat că nu mai putem să respirăm aici jos, striviți de violența rece a statului român. Ne uităm cu milă la palestinieni? Mai bine am învăța să ne organizăm așa cum o fac ei.

A fost în piață taximetristul. A protestat, futu-i în gură de mafioți, “dar doamnă, nu e cum vrem noi, e cum vrea ăia puternici, occidentu, rușii, mă-nțelegeți?”
Nu-l înțeleg.
“Păi doamnă, la revoluție au ieșit mai puțini oameni decât acum, mult mai puțini și tot a căzut regimu și l-au împușcat pe Ceaușescu, deci a fost interes să pice comuniștii, mă-nțelegeți? Acum nu e interes, că dacă ar fi, s-ar duce de-a dura toți ăștia cu Dragnea în frunte, mă-nțelegeți?”
Înțeleg.
“Nu noi hotărâm ce și cum, degeaba ieșim în stradă, adică dacă Occidentu ăsta avea pregătit un înlocuitor pentru ăștia de la guvern, vă dați seama că profita, mă-nțelegeți, și îi băga la înaintare și schimba cum vroia el treaba, mă-nțelegeți?”
Boală grea neputința. La fel de grea ca optimismul. Prima te trimite la culcare, împăcat cu gândul că ești pucul de pe patinoarul unde Rusia a încins un hockey cu Vestul democrat, că nu ai nimic de zis tu, pucul. Intri în poartă, aluneci pe gheață oriunde te trimit crosele jucătorilor. A doua, te scoate în stradă, te ține în ger în fața unui Guvern mai surd ca maică-mea, care ascultă cu volumul dat la 55, inepțiile celor de la RomâniaTV sau Antena 3.
Primii, neputincioșii, sunt odihniți. Ai doilea, optimiștii, sunt răciți și cu cearcăne, certați de doamnele farmaciste: revoluție v-a trebuit? Uite acum vă crapă plămânii de pneumonie.
Și ce-ați făcut? Un căcat, nimeni nu și-a dat demisia, mă rog, valetul ăla trist de Iordache, care…
Chiar, Iordache s-a retras la Olt. A ținut chiar și o conferință de presă la Slatina. Nu am citit să fi fost primit cu huiduieli. Ce rost are, Iordache e un pion, pionii nu contează, nu poți să îi huidui. Grindeanu a plecat la Bruxelles și le-a cerut, în bătaie de joc, jurnaliștilor români să confirme în 3 ore dacă pot să vină. De parcă fiecare redacție are avion particular tras la scară. Desigur, în afară de România TV care are de la Ghiță un covor persan care poate să zboare, face două ore până la Dubai.
Poliția îi rupe cu dosarele penale pe cei care au filmat mitingurile din drone, Olguța cea cercetată penal amenință cu amenzile manifestanții care vin cu copiii la protest, poliția intervine și le cere protestatarilor să plece din Piața Victoriei, la spitalul Colentina directorul pus de noua putere treieră printre angajații care au vorbit despre starea deplorabilă a spitalului, Șerban Nicolae dă afară din comisia juridică reprezentanta Parchetului, Nicolicea dă presa afară de la ședința aceleiași comisii juridice.
Ce nu te omoară, te întărește.
PSD e mai puternic acum, mai unit. A strâns rândurile, are urechea ciulită, a lăsat dobermanii liberi în curte și nu mai așteaptă să îi vină rândul, ci mută primul. Dragnea anunță că OUG 13 va fi respinsă de Parlament ca să nu mai fie discuții, ne face un hatâr. În același timp, la Slatina, un pesedist provincial asigură electoratul că prevederile OUG 13 vor intra în proiectul de lege.
Vorba uriașului din Twin Peaks, it is happening again. Da, acum, se întâmplă sub ochii noștri. Dar, ca într-un blockbuster cu jafuri, PSD a băgat pe CCTV un film pre-înregistrat, cu o normalitate falsă, iar pe dedesubt ei sparg seiful cu valori.
Văru-miu mă sună și-mi zice: băi, ai fost plecată și ai pierdut revoluția.
Ca pe-o telecomandă, am rătăcit revoluția și nu pot să schimb canalul ăsta al deznădejdii și neputinței pe care am intrat.
Ce-mi rămâne de făcut?
Să cumpăr una noua. O nouă telecomandă-revoluție. E de vânzare la orice magazin al optimismului protestatar. Ce nu te omoară, te întărește, e o vorbă valabilă și pentru noi.
Ne vedem duminică în piața Victoriei.
Jos PSD.

În toamna lui 1936, Ejov a primit mână liberă la identificat și eliminat dușmanii partidului din interior sau exterior. Până în august 1938, a ras jumate din foștii lui tovarăși din conducerea PCUS. Câine de pază al lui Stalin, Ejov credea că opoziția politică duce invariabil la violență și, deci, trebuie stârpită.
A fost transformat în țapul ispășitor al NKVD-ului, brutalitatea epurării fiind criticată de Stalin personal. A fost demis, arestat și judecat pentru spionaj și trădare și executat iute.
80 de ani mai târziu, canalele de știri arată imagini cu premierul ieșind de la crâșmă însoțit de un baronet penal de Brașov, un deputat cu cv dubios și un cor de sirene în blănuri. Înainte cu câteva ore, pe aceleași posturi de televiziune, trandafirul de la Moldova Chirică bagă fumigene care ne fac să vedem în roz viitorul.
Deci, în ce film suntem?

Care dintre ei e Ejovul pesedist?
Să fie Dragnea?
Să fie Chirică?
Să fie Grindeanu?
Eu spun că al doilea. Că Dragnea, sfătuit de echipa de regizori din Israel, a găsit pe cineva care să creeze iluzia unei reforme în PSD, să lase partidul gravid cu progres. Unul mic, de  3 kile 200 de grame care o să trăiască cât să plece poporul acasă, să doarmă după 1 lună-2 de veghe. Și Ejov-Chirică o să-i dea un brânci lui Grindeanu, o să aducă un Cazanciuc la justiție, care, să nu uităm, este căsătorit cu verișoara lui Ponta. Dar nu are a face, suntem cu toții o mare familie, comparându-l cu Iordache, și peștele Aurică din acvariu este o alegere mai bună.
Asta va face Ejov.
Va aduce liniștea, aia pe care ne-a dat-o Iliescu atâția ani și pe care netoții care i-au urmat nu au știut să o gestioneze.
Iar Dragnea, sub păturica de pace socială, va găsi soluții să își scape iubitul dos. Dar mai întâi, va trebui să se retragă tiptil, în timp ce în prim-plan Chirică îi va arde baroase-n cap lui Grindeanu.
Apoi, așa, la vreo 8 luni după decesul guvernului Grindeanu, Dragnea va critica metodele brutale ejoviste și îl va decapita degrabă pe imberbul Chirică.
Pam-pam.
Eu asta l-aș sfătui pe Dragnea să facă dacă aș fi celebrul cuplu de strategi israelieni. Dar sunt o biată soroșistă căreia

îi place să scrie scenarii pentru reclame la răcoritoare.
Vorbim în decembrie.

M-am uitat aseară la RomâniaTv preț de 6 minute: au avut de două ori reclama concertelor Loredanei, apoi un clip sărman la o firmă de taxiuri, apoi Sensiblu cu niște pastile anti-răceală, alte medicamente, cred că Biofarm. M-am mutat pe Realitatea unde se păruiau Ioniță cu un domn care aducea cu Gică Petrescu pe când avea 52 de ani, mai tras la față și mai puțin viu decât la 80. Așa că m-am întors la RomâniaTV să mă mai bucur de sărăcia nouăzecistă de spoturi publicitare și, ce să vezi, în dreapta ecranului, e poza cu Sebi Ghiță, dedesubt scrie prin telefon și în stânga e un glob pământesc care se învârte, Sebi poate fi oriunde pe el, un punct mic dar puternic, anti-materie cu greutatea unei planete concentrate într-o singură voce care face dezvăluiri. Cum mă uit hipnotizată la globul pământesc, mă gândesc că Pablo Escobar a fost prins după ce a dat un telefon, dar ce-i drept, pe el vroiau să-l prindă, nu ca pe Sebi. De ce ai vrea să îl prinzi pe Ghiță când uite ce audiență bună face cu fiecare dezvăluire, mai vând ăia de la Biofarm niște unsoare anti-artritică și se mai fac 3 comenzi la taxi Speed: către Palatul Cotroceni băiete, că vreau să îi spun neamțului să își ia cucuveaua și să plece.
Nu e rost de împăcare. Nu-i de văzut vreun liman în zare.
Decât prin epuizare.
Poporul nu o să mai iasă în stradă dacă pesedeii se fac că lucrează. Mai așteptați un pic, le șoptesc politicienilor consultanții israelieni cu nume de trupă electro din anii `80. Klughaft și Shaked sunt iar pe Kisseleff, trec și ei seara pe la Victoriei, ca Iordache, cu fes și fular, camuflați în protestatari.
Băgați Ordonanța 14 repede, treceți-o prin parlament și hai să ne întoarcem la căsuța 0. Dar Dragnea nu și-a făcut degeaba dinții și poze în America, zâmbind către masa la care scriau autografe cele mai mici dar puternice mâini din lume. El vrea sânge, d-aia îi făcu plângere penală ziaristului care i-a dat pe facebook adresa și d-aia, dacă a calculat bine Liviu Avram, o să dea cu Ordonanța 14 de pământ în parlament.
Țăndări o să o facă, nici nu e greu. E atât de proastă că 872.931 de juriști au spus deja asta. Și Dorneanu s-a spălat pe mâini și a zis că OUG 13 nu trebuie discutat pe fond și declarată neconstituțională, că doar a fost abrogată. Așa că, dacă crapă OUG14, să vezi tu pocinog, că …Dar nu mai zic.
Poate totuși nu pică.
Poate Dragnea chiar nu e atât de câine, poate vrea să facă pace, să trimită înapoi oamenii la multinaționale, să facă bugete de marketing și să lanseze carduri de credit cu 12 rate. Dar ce te faci când poporul, ăla de dormea în bulă, și-a dat seama că nu avea coșmaruri cu mustața pesedistă violându-l sălbatic ci că era pe bune și că nu mai poate să stea pe budă de durere? Ce te faci dacă ăștia o pun de o grevă cetățenească, nu mai plătesc taxe, nu mai dau dări, se duc toți și se tratează la Viena, că doar au bani de la multinaționale, își iau avocați și au grijă ca fiecărui abuz al poliției să îi răspundă cu o plângere penală?
Ce te faci Dragnea dacă #rezist, nisip așa cum este el acum, se mărește și se transformă în piatră și-ți zgârie uretra de-ți vine să urli de câte ori vrei să faci un pipilică?
Zici: bine băeți, ați câștigat și te retragi din politică să bei ceai de mustăcioara șarpelui și să cultivi lalele la haciendă?
Sau cu ochii în lacrimi, cu ultimele puteri, scrii cu urină pe zăpadă: “Olguța, ai avut dreptate, dă drumu dulăilor pesede”?
Klughaft și Garfungel ce zice?
Diseară ne vedem în piață. Mi-am luat fustă din lame, sunt tiptop, nu aveți cum să nu mă remarcați. Mă voi îmbrăca superb pentru că sper să mă dea la televizor. Când un politician reușește să îngroape un partid, merită sărbătorit.
Felicitări Coliviu Dragnea.

Am fost cu soțul la spital și să știi că toată lumea îl regretă pe Ceaușescu, îmi spune mama Mihaelei. Întreținerea a venit 500 de lei, ninge și ea a căzut iar, a treia oară iarna asta. Medicamentele sunt scumpe și oamenii îi trag glugile pe cap, să se ferească de fulgii ăștia grei care cad, nu se mai termină iarna asta nenorocită, și oamenii ăștia cu glugi și siluete de urși intră-n tine pe stradă, te trântesc de pereți sau de pământ, nu le pasă.
Și mama lui Sebi, deși Sebi e plecat de 2 ani din țară, îi păzește cu străjnicie locul de parcare din spatele blocului, să fie gol, că poate vin în vizită nepoatele, că poate vine Sebi, mâine, poimâine, peste 8 luni, și nu are loc de parcare. Lăsați-i pe vecini să își pună mașinile, cum să țineți parcarea goală?
Păi tu știi cât de greu am obținut-o? Cu certificatul de handicap. Căci mama lui Sebi are și certificat de handicap, handicapul de a nu empatiza cu oamenii. Mai dă-i în pizda mamilor lor, fiecare e pentru el.
Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să ne urâm aproapele dar să batem grăbit cruci când trecem prin dreptul bisericii?
Țara cu cea mai mare populație rurală din Uniunea Europeană, grânarul Europei, și-a pus țăranii la lucru și a cultivat intens, pe ogoare și câmpii, în săli de ședințe, școli și fabrici, în parcuri, teatre, restaurante și chiar și în ghivece, să poți să crești acasă, la tine în bucătărie, buruiana ipocriziei.
Este peste tot. În dublul discurs al politicienilor, în fățărnicia intelectualilor, în amoralitatea avocaților, în minciunile jurnaliștilor. Nu e loc de comunitate, de mai bine împreună, responsabilitate, asumare, riscuri.
Rătăcim într-o mlaștină puturoasă, de mize mici.
Iar rechinul ipocriziei are mereu cu el remora imposturii.
Impostorul-ipocrit, acest pește-lună, trage aer în piept și se umflă în oglindă, preț de un selfie, apoi dispare în micimea anatomiei lui meschine.
250.000 de oameni într-o piață, anonimi strânși în buchetulul splendid al sentimentului lui Împreună. Acum sunt culeși, aleși, lăudați, premiați, invocați de către impostorii-ipocriți gata să spargă totul în cioburi mici, pe care pot să le rearanjeze așa cum vor ei. Rupând imensul Noi în indivizi, ne reduc la umori personale și mize miniaturale, ne transformă în broaște, pe noi, niște prinți.
Trufia lor ne va pierde pe noi.
Saint Exupery a zis asta: A rock pile ceases to be a rock pile the moment a single man contemplates it, bearing within him the image of a cathedral.
Nouă ni se întâmplă exact opusul. Suntem prezentați nu ca o catedrală ci ca o grămadă de pietre. E simplu să faci pipi pe grămada de pietre, Dumnezeu nu te bate decât dacă ai urina în catedrală.