Până acum 3 zile nu cunoșteam personal pe nimeni care să voteze cu Victor Viorel Ponta. Ca-ntr-o scenă din filmul lui Ujică, Videograme dintr-o Revoluție, căutam teroriștii, ăia de trăgeau, de omorau poporu, de amenințau victoria tinerei noastre democrații. Unde-s domne pontiștii? Vreau și eu să văd unul, viu, în mărime naturală. Nu mort. D-ăia am văzut. Toți morții din Teleorman votează cu Ponta. Se știe. Ce nu se știe este că și viii fac același lucru. Iar prima pereche de pontaci am întâlnit-o în casa bunicii mele. Din Teleorman, desigur.

”Cu Ponta votez, normal. Cu cine vrei să votez?”-mătușa Maria întreabă intrigată de întrebarea oarecum prostească. ”Cu Macovei, Iohannis, Vadim, Funar, poate chiar și cu William Brânză.” înșir grăbită. Nu. Votează cu Ponta. De ce? Argumentele sunt solide. Pentru că Băsescu este un nemernic. Și uite-l pe Băsescu cât de nemernic este. Și peste toate astea, Băsescu este un ticălos și un mincinos, nemernicia fiindu-i fără seamăn și… ”Dar de ce votezi cu Ponta?”, ”Păi cu cine să votez?”, ”Cu Macovei, Iohannis, Vadim, Funar, poate chiar și cu William Brânză.”, ”Cum să votez cu ei când Băsescu a mințit și a furat, nemernicul a nenorocit țara și ..”, ”Dar de ce votezi cu Ponta?”, ”Băsescu a mințit ca un ticălos, a zis să votăm la referendum și apoi să nu mai mergem. Un mincinos..”, ”Dar de ce votezi cu Ponta?”

Șarpele Uroborus. Da de ce? Pentru că Băsescu.

”Dar totuși, Dragnea, Niculae, baroni, închid sate, barează poduri, pun stăpânire pe orașe, Zimnicea e îngenuncheată, oamenii mănâncă de la ei, beau de la ei, visează cu voie de la ei..”, ”Dar Băsescu e mincinos și Dragnea nu mi-a dat mie niciodată ulei și făină. Eu sunt de stânga, nu m-am schimbat.”, ”Dar ei nu sunt de stânga. Ei nu sunt proletari construind societatea socialistă egalitariană. Ei sunt capitaliștii veroși, ăia pe care îi urau cu năduf papa Marx și chiar și tataia Iliescu.”

Dragnea nu-i important pentru mătușa mea. Nici Niculae. Nu și nu. De ce? Pentru că Băsescu.

Revelație. Teleormănenii sunt un soi de unguri de Covasna. Indiferent cât de groaznic sunt împilați, cât de tare sunt călcați în picioare, vor vota mereu cu ai lor. De frică să nu vină ai noștri. Sindromul Stockholm? Poate și ăsta. Dar mai cu seamă sentimentul că, atâta timp cât sunt bătuți de cineva familiar, pumnul care îi lovește este cumva o prelungire a propriei persoane, deci îl pot controla și opri atunci când vor. Doar că nu vor. Uroborus cu mănuși de box.
Update: Basescu spune ca Ponta a fost ofiter SIE. Teleormanu are noi motive sa-l voteze. Traiasca agentul 000.

Anul este 1994, ziarul este Observatorul, locul este Brașov. La redacția din piața Sfatului apare Horia Tabacu. Vine de la Ziua, București, omu de la capitală care știe cu presa nu ca noi, provincialii cu nasu băgat în cur. E degajat, voce gâjâită, e tovarăș cu Sorin Roșca Stănescu, Nistorescu, Cristoiu, tăticii puiului născut viu dintr-o găină cu facultatea terminată la Harvard. Ne uităm la el cu gurile căscate. Nu la pui, la domnul Horia. El ne explică-degajat-că habar nu avem să scriem și preia frâiele ziarului pe care se hotărăște să-l transforme într-o poveste de succes. Dar în România, povestea de succes, ca să ajungă pe trotuarul ei mai înalt cu 12 centimetri decât cel pe care stă povestea ordinară, trebuie să treacă prin zoaiele din șanț.

Prima zi a noului regim. Nu mai știu cine, cred că Sorin, vine de pe teren, de la OPC, cu o pradă subțire. Ce-ai găsit mă? Nu mare lucru, un fir de păr într-un pateu. Tu Simona, ce ai? Criză de vată în farmacii. Pe biroul redactorului-șef-consultant-consilier-extraterestru care a venit să ne conducă în viitorul presei-patriarh luminat-scânteie jurnalistică, pe bucata aia de mobilier trist, cu vopseaua sărită, se stivuiesc hârtiile culese de Gabi cu știrile mici care compun mărunta viață de provincie. Nu e chiar bine. Horia ne învață cum să facem investigație. Ca la București. Se duce, descoperă, scrie.

Ziarul Observatorul a doua zi. Prima pagină, avem un mercurial al perversiunilor sexuale, aflăm cât costă oralul, analul, pe drumul de Poiană. Scrie cu tuș negru: muia costă…500 de lei (nu rețin prețul, era acum 20 de ani). Din unghere se aud oftaturi. Sunt colegii mei, provincialii, uimiți de curajul consilierului. Mai departe, tot prima pagină, firul de păr în pateu a devenit titlul ”Răvașe cu floci”, povestea penuriei de vată este tradusă pentru mirean în: ”Din cauza crizei de vată, femeile își pun cârpe la coțăitoare”.

Coț-că-i..cum? Coțcăitoare. Coțcăitoare făă, ești tută? Da. Sunt tută. Râd ca proasta repetând coțcăitoare, coțcăitoare. Am o scuză, am 20 de ani, cum dracu să nu râzi la 20 de ani. Râzi și nu te gândești că vei face riduri de râs și o să-ți taie coțcăitoarea în obraji două șanțuri, pornind de la nas și alergând înspre gură, prin care curg lacrimile de râs sau plâns, acum, la 40 de ani.

Zilele trec, știrile sună altfel: avem tentativa de viol care se transformă în ”După ce i-a dat cracul jos de la pantalon, jetul acrișor i-a izbit cerul gurii”. Poezie. Avem un așa-zis bordel pe drumul de Poiană, avem găina în care a intrat spiritul soțului decedat și care doarme acum pe perna defunctului, privind cu ochi drăgăstoși văduva care doarme pe perna de lângă. Și avem știrea despre micuța încăierare conjugală care poartă titlul inspirat: ”De 1 martie, Elena a primit de la soțul ei un buchețel de pumni în cap”.

20 de ani mai târziu. Echipa de Mengele care au desfășurat experimente pe fragila presă liberă românească și-a pierdut un membru. Sorin Roșca Stănescu e la închisoare, condamnat în dosarul Rompetrol. 2 ani și 4 luni. Hm. Nimeni nu l-a judecat, nici pe el, nici pe tovarășii lui din presa experimentală de tip hazna a anilor `90, pentru distrugerea conceptului de jurnalism. Nimeni nu le-a pus în cârcă acestor cetățeni, lor și Cristoilor și Nistoreștilor, păcatul violării presei, a paternității roabelor de rahat turnate pe tubul catodic de OTV, Antena 3, emisiunilor lui Banciu, România TV și Realitatea, Cancan și Libertatea.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Trăim în lumina faptelor de acum 20 de ani. Jetul acrișor, deși a țâșnit acum 20 de ani, încă ne mai zguduie cerul gurii.

M-am uitat acum două seri la dezbaterea electorală dintre Monica Macovei și Călin Popescu Tăriceanu de la TVR. Tăriceanu, bărbat aspectuos, arăta de data asta bizar. Nu știu ce mâncase dar în locul figurii distinse a dumnealui, apăruse un cap blond, de vrabie clevetitoare. Tăriceanu avea și sâni și era rujat și insista că îl cheamă Grațiela Gavrilescu.

Nu am putut să mă uit mai mult de 15 minute. M-am enervat cumplit, m-a durut stomacul de stânjeneală, exact cum mi se întâmpla când vedeam Officeul lui Ricky Gervais. În mod evident, Monica Macovei se pierde cu firea. În mod evident, de draci, își pierde șirul cuvintelor și repetă aceeși chestie, devenind obositoare. În mod evident, nu poate să nu explodeze în fața insolenței, obrăzniciilor lui Tăriceanu cu țâțe, pe nume lui de fată Grațiela, care pretinde că respectă justiția. În mod evident, nu este obișnuită să vorbească în zgomotul de furculițe lovind străchinile pe care îl face moderatorul Sorin Avram.

În mod evident, Monica Macovei este slabă. E doar o muiere. Care nu poate să se uite în stânga, înspre Tăriceanu vopsit blond, că îi vine să vomite. În mod evident, Monica Macovei este doar un om. Nu un orc din familia de orci pe care i-a creat PSD în grădina USL, sub oblăduirea lui Ion Sauron Iliescu.

”Pe asta s-o votez eu? Nu vezi că este isterică?”-m-a întrebat cineva, nu spui cine, colecționar al greșelilor Monicăi din care ”sunt un soi de Mandela” este diamantul coroanei. E drept că nu mi-a plăcut întâlnirea, că nu mi-a plăcut cum s-a mișcat Monica, m-a supărat repetiția, tonul țipat, de motan căruia i-ai pus scaunul pe lăbuță. Dar mi-am adus aminte cum reacționez eu când mă întâlnesc cu clienți neverosimil de inepți, cum îmi mor în gât vorbele, mă bâlbâi și ridic tonul și nu mai găsesc argumente în norul de praf ridicat de tornada de prostie.

Dar ăsta nu e un argument. Monica seamănă cu mine și reacționează la prostie cum reacționez eu-nu poți să folosești raționamentul ăsta. Și atunci, singurul lucru pe care îl pot spune colecționarului de poticniri ale doamnei Macovei este:

Votează Macovei pentru că, datorită ei, Voiculescu este la pârnaie. El și Năstase, Fenechiu și Copos. Și ăia care or veni.

Nu înțeleg mare lucru din programul de țară, din vorbele sforăitoare de tip ”eu o să fiu președintele românilor nu al partidelor”. Dar înțeleg că fără femeia asta terfelită pe posturile de televiziune și în presă de, imediat, 10 ani, niciunul dintre monștrii care au otrăvit societatea românească nu ar fi ajuns la pușcărie. Ar fi avut grijă Tăriceanu, în varianta blond cu sâni sau cea cu cravată și cărare-ntr-o parte, să nu se întâmple. Și d-aia, pentru că a curățat magazinul de șobolani, aș face-o gestionară. Măcar pe 5 ani.

Panoul din fața Megaimage zice ceva de genul ăsta: ”lasă-ți fantezia să zboare”. Sub acest îndemn avem o rudă de șuncă transpirată și o întrebare: ”pe tine ce te mai inspiră?”

Pe mine mă inspiră o carte, mă inspiră muzica, poate florăreasa grasă din colț. Mă inspiră cerul, pisica de pe pervazul babei de la parter, bețivii de la Seventeen cafe. Șunca de la Megaimage nu mă inspiră, cel mult mi-ar putea face poftă.

Lucrez în publicitate de 14 ani. Sub ochii mei, limba română e sterilizată, amputată, aruncată  în beci și bătută cu extinctorul peste gură. Sub ochii mei, brand manageri și directori de marketing, persoane cu greutate decizională și sărăcie intelectuală zic așa: elimină ”bașca” și ”Pipăruș Petru”, primul nu ne place nouă cum sună și al doilea nu știm cine e. Iar dacă nu știm noi, cine dracu să știe cine e Pipăruș Petru? Cuvinte extincte, basme trimise la casat. Pune și ”păstârnac” la coșul de gunoi. Și ”precursor”, ”cursă”, ”docuri” și, în general toate cuvintele care conțin ”cur”. Că sunt vulgare.

În fiecare zi limba română sărăcește, se-mpuținează ca o băbuță cu alzheimer care-și uită portofelul la alimentară și adresa casei unde locuiește. În fiecare zi din calota de gheață a limbii române mai dispare o bucată. Sloiurile se rup în tăcere și plutesc în oceanul negru al vorbelor care nu reușesc să se facă iubite de brand managerii și de directorii de marketing din România.

Pe tine ce te mai inspiră? Lasă fantezia să-ți zboare. Îmi amintesc de unul din bancurile mele favorite pe vremea când aveam bancuri favorite: sufragerie, Dina și Cornel.

Dina: Cornele, pe peretele din spatele tău e un păianjen!

Cornel: …….

Dina: Cornele, pe peretele din spatele tău e un păianjen!

Cornel:…

Dina: Cornele, pe peretele din spatele tău e un păianjeeen!

Cornel: și ce vrei fă să fie, un Riembrandt

Pe tine ce te inspiră?

La sfârșitul lunii august, când plănuiam programul Frontline Club Bucharest, mi-am zis că e cazul să facem o dezbatere despre starea mass mediei acuși, înainte de alegeri. O să reziste căsuța de paie a purcelușului TVR-ist la vântoasa care șuieră din bojocii pesediști? O să rămână în picioare coliba de lemn a godacului de la Intact sub vifornița cotrocenistă? O să reușească să treacă furtuna purcelușul de la B1? Dar cei de la Realitatea, România Tv? Ce face la CNA, cine ne apără de gălețile de rahat care au lovit ventilatorul?

Așa că ne-am apucat să invităm oameni: de la TVR, de la CNA, de la Active Watch, ziariști, ongiști. Nu-i ușor să găsești indivizi care să vrea să vorbească despre asta. Și e și mai puțin ușor, atunci când îi găsești, să îi aduci împreună.

”Nu vrem să venim, povestea cu mass media e mâloasă”-ți se spune.

Laura Georgescu patinează între CNA și DNA, cine să urecheze Gâzii și Bazii pentru lăturile de pe post? Între timp, TVR e sub asediu. Președintele instituției, Stelian Tănase, declară mai mult sau mai puțin picior peste picior, mai mult sau mai puțin într-o postură relaxată, de Hemingway ieșit la un martini cu Faulkner, că PSD-ul e peste el, că trei emisiuni sunt cu un picior în groapă pentru că …. trageți și dumneavoastră singuri concluziile de ce.

Să-l invităm pe Moise Guran. Nu poate să participe-zice pe mail. Nu-i nimic, vine Petrișor Obae de la paginademedia.ro, el știe, a luat interviuri, e documentat, cunoaște fiecare șurubel care leagă membrele roboțelului strâmb numit presa română. Cine mai vine? De la CNA, Valentin Jucan. Să-l chemăm și pe Vlad Petreanu, că a scris despre subiect. Nu-i de găsit. Poate Cristian Andrei de la Gândul, că și el a scris fix despre asta. Dispare și dumnealui în hățișul redacției. Renunțăm.  Hai că mai avem pe cineva de la Active Watch. Nu chiar. Nu vor să vorbească, prea murdar subiectu și oricum au zis tot ce s..

…zdrang, Turcescu își deschide parpalacu la ore de maximă audiență și rămâne în livretul gol. Doamne Dumnezeule, să vină Clubul Român de Presă, să vină CTP-ul, Mafalda, Alfa și Omega deontologiei profesionale. Să ne spună, să ne explice, să ne lumineze. Trimitem mail, așteptăm răspuns. Nimic.

Tolontan scrie despre ofițerii acoperiți din presă, zice că cel mai bine știe Liviu Mihaiu, să vină deci Liviu Mihaiu. Nu răspunde la telefon. Marți, 25 de ceasuri rele. Dar uite că se face miercuri și Liviu zice ”da”. I now pronounce you host and speaker. Îl îmbrățișez virtual.

3 oameni vor să vină să vorbească despre un subiect fantastic de important. 3 cetățeni își găsesc timp să ne lămurească asupra unuia dintre cele mai dure jocuri din acest moment din România: călcatul presei pe cap. În orice fel, prin orice metodă.

Recunoscute dar neamendate, cordelile din spatele ecranelor, pumnii în stomac, șuturile în carieră, continuă nestingherite. Apucăm să întrezărim ceva din ele: criza lui Turcescu, bocetul lui Tănase, tăcerea Georgeascăi, hămăielile lui Badea. Și doar 3 oameni, 3 oameni dispuși să discute pe față despre asta. Tocmai de aceea vă aștept pe 30 septembrie, la Frontline Club Bucharest. Pentru că într-o țară în care instituțiile nu-și fac treaba și ne strecoară realitatea prin geamurile murdare ale televizoarelor, avem 3 oameni care vor să spună adevărul. Să le mulțumim lui Petrișor Obae, Liviu Mihaiu și Valentin Jucan.

PS. Clubul Român de Presă dă comunicate dar nu are o adresă de contact. Or fi și dumnealor sub acoperire.