Sună telefonul. Sunt la film, nu pot să răspund, deci nu răspund dar primesc mesajul: ”Pe B1 e Turcescu, spune că a fost ofițer acoperit.” E frate-miu. Nu ne potrivim deloc la opțiuni politice. El crede că este echilibrat, eu cred că într-o țară căzută într-o rână, cu axul rupt de la gropanele prin care au mânat-o vizitii demenți, începând cu 1989, nu poate nimeni să stea drept.

Nu înțeleg nimic din circul cu Turcescu. După discursul medieval, de popă care însoțește cruciații, al lui Victor Viorel Întâiul, urmează un alt delir mistic al lui Robert Ofițerul, acoperit până să fie descoperit de el însuși. Zice că, ghidat de vocea unui Isus sadic, și-a pus curul la bătaie și riscă ani de pârnaie pentru că nu mai suporta vina de a fi mințit …. Serios?

Nu înțeleg nimic. Ce înseamnă toate astea? Abramburica este și ea ofițer acoperit? Dar Zâna Surprizelor? Ar fi superb să facem o ediție specială cu toți descoperiții acoperiți înainte, care acum tremură în frigul realității. Dar, totuși, ce înseamnă asta? Mă simt ca cetățeanul care a filmat curcubeul dublu și urla scos din minți: But what does it means?

Îmi amintesc de un film al lui Woody Allen. Se cheamă ”Blestemul Scorpionului de Jad”. Doi investigatori ai unei companii de asigurări, Woody Allen și Helen Hunt, sunt hipnotizați de magicianul Voltan care îi programează să intre în transă la auzul cuvintelor ”Madagascar” respectiv ”Constantinopole”. Când primesc comanda, ei vor fura bijuterii și i le vor aduce lui Voltan iar, odată ce se trezesc din transă, nu își vor aminti nimic.

Superb.

Deci avem Turcescu, transa mistică, parola: ”Boldești-Scăeni”, striptisul de trese la oră de maximă audiență. Dar cine e magicianul? Ce obține el, în afară de trupul gol al fostului rocăr trist? De ce ar trebui eu să nu mai votez cu Monica Macovei? Și cine îmi promite că Mircea Badea nu este și el ofițer acoperit cu prelata șpagatului, el fiind, original, un mare adept al sforii?

 

Propun acest text pentru publicarea în manualul de română, în locul textului cu lamele. Despre ce vorbesc? Despre acest superb delir tăios publicat în manualul auxiliar pentru clasa I denumit jucăuș ”Să dezlegăm tainele abecedarului”. Zice textul:

“Maria ia o lamă nouă.

-Maria, aruncă lama!

-Nu, Ileana, e lama mea!

Acum Maria are o rană mare.”

După ce vă reintroduceți cepșoarele ochilor înapoi, în găvane, vă supun atenției următorul text pe care aș dori din tot sufletul să-l publice o editură isteață în manualul auxiliar de la anul.

E un pic mai lung dar, sper eu, copiii nu se vor plictisi citindu-l.

”Victor are o minciună nouă.

A primit-o în dar de la strategul campaniei electorale. A zis ”mulțumesc” și a așezat-o alături de cele 4539 de minciuni cu care s-a jucat de când este prim ministru încoace. Victor se uită cu mândrie la colecția lui de minciuni. E cea mai mare din lume. Nimeni, nici chiar Pinocchio, nu îl poate bate la minciuni. Oricine ar spune că este un mai mare mincinos ca el, ar minți. Și el nu suportă minciuna. Hahaha! Asta-i cea mai tare minciună.

Minciuna asta, cea mai tare, o va spune azi, la lansarea candidaturii la preșidinție.

Victor va fi președintele țării și, în palatul Cotroceni, va avea patru camere mari în care își va depozita minciunile.

Între timp, România își ia o lamă nouă.

-România, aruncă lama!

-Nu Germania, e lama mea!

Acum România are o rană mare. Se cheamă Victor. Și nu trece niciodată.”

Ce ziceți? Care are pile la editura cu manualul auxiliar?

15 septembrie, ora 11.45, strada Luncșoara, Obor, București, România. Pe ambele părți ale străzii sunt parcate mașini care așteaptă copilașii să iasă de la școală. Cazul clasic, depunerile de grăsimi de pe pereții arterei o îngustează până când circulația se blochează. Stop cardiac, pacientul, înainte să colapseze, apucă să se spârcâie în pantaloni și să trântească niscaiva înjurături adresate vieții mizerabile și morții subite.

O minicamionetă dă cu spatele țiuind. Încearcă o retragere pe străzi lăturalnice. În ochiul furtunii avem un automobilul Skoda și un Seat. În Skoda-cap de coloană al facțiunii care vine dinspre bulevard, este o doamnă cu părul vâlvoi care uită de făptura plăpândă pe care o duce la școală și înjură gros. Făptura delicată privește înainte. Ea știe că persoana care înjură nu e mama ei ci satana care a pus stăpânire pe trupul mamei sale și o supune pe aceasta la grele încercări. Noroc că mai are 169.545.232 de trecut, altfel ar da de acum, realmente, de dracul.

Domnul cu Seat care e capul coloanei care merge spre bulevard a pierdut și el lupta cu ispita. Și-a înmuiat boticul în trocuța cu înjurături și acum le trimite într-un jet torențial către mama cu părul vâlvoi. Bărbatul e mai relaxat. Copilul lui e în curtea școlii. Nu-l aude pe blândul și bunul tătuț zicând de pizdă, cristoși și morți.

Însă îl aud celelalte zeci de copii care au ieșit deja din curtea școli. Inocența se pierde sub trosnetul drăcuielilor, pocnetul motoarelor ambalate, vuietul claxoanelor. Bunicuța își întreabă nepoțica dulce, 6 ani jumate, ochelari și zâmbet știrb (descriere valabilă și pentru bunicuță, și pentru nepoțică):

Și cum a fost azi la școală iubito?

Cum pizdă mă-sii să fie bunicuțo? Ca un cur, doamne iartă-mă.

nihil sine deoPS. Acum o lună am surprins acest utilaj distins vis-a-vis de școala despre care vă spuneam. Este o mașinărie a gunoierilor. Ca orice piesă de valoare, utilajul arbora o stemă heraldică și era împodobit chiar și c-un dicton.

Zicea așa: Nihil sine Deo.

Nimic fără Dumnezeu. Dacă nu putem căra gunoiul fără El, nu putem să-ncepem școala fără El și nici să rezolvăm o problemă de trafic înodat fără El. QED.

În filme, atunci când adultul este întrebat ce vroia să se facă atunci când va fi mare, el sau ea își amintește instant, fără o urmă de încruntare, fără cel mai mic efort, ca și când amintirea stă ca o găleată cu apă proptită deasupra ușii memoriei iar atunci când o deschizi ți se răstoarnă, răcoritoare, în cap. La mine pe ușa memoriei e doar praf, nu tu găleată, nu tu apă în găleată. Nu-mi amintesc nimic. Știu că mama a vrut să mă fac balerină, apoi asistentă, apoi bancheriță, apoi contabilă în loc de .. ”ce-i aia relații internaționale?”, a vrut să rămân să lucrez la PROTV, ”că tu ai față de aristocrată, ar trebui să apari mai des pe post”.

Dar oare ce am vrut eu să mă fac când o să fiu mare? Obișnuită să nu dea nimeni doi bani pe părerea mea, cândva am încetat și eu să mă ascult pe mine. ”Tare mi-ar plăcea să fiu arheo..”, ”Ce zici?”,  ”Nimic, mormăiam și eu ceva.”

Bertrand Russell a fost un filozof, logician, matematician, istoric britanic, a fost mult mai multe dar nu are sens să punem platouașul de activități al domnului Russell pe masă. El a scris o carte care se cheamă ”În căutarea fericirii”. În această carte plină de rulouri cu bun simț și chifteluțe de înțelepciune, apare capitolul dedicat familiei ca sursă majoră de fericire în viața unui om. Pentru că sunt snoabă și pentru că prefer varianta în engleză celei românești, o să dau citatul în limba domnului Russell.

”The parent who genuinely desires the child’s welfare more than his or her power over the child will not need textbooks on psycho-analysis to say what should and what should not be done, but will be guided by impulse. […] But this demands on the part of the parent from the first a respect for the personality of the child — a respect which must be not merely a matter of principle, whether moral or intellectual, but something deeply felt with almost mystical conviction to such a degree that possessiveness and oppression become utterly impossible.”

Domnul Russell propăvăduiește respectul, un sentiment pe care românul și puiul de român nu sunt obișnuiți să-l aibă. Puiul de român e crescut cu frică: de tac-su care vine obosit de la serviciu și-i trântește două peste ceafă, scurt, după ce ascultă lista de netrebnicii pe care o recită, plânsă, mă-sa, teamă că nu a luat note îndeajuns de bune, că a supărat-o pe mama, că nu a făcut-o îndeajuns de fericită, că e mai puțin iubit decât este copilul din parc care are bicicletă mai frumoasă. Peste blatul din fricile lui se adaugă crema fricilor mamei: că soțul are pe cineva, că nu o mai iubește și o va părăsi, că obraznicu ăsta mic nu a meritat sacrificiul ei, că va crește și nu va mai sta cu ea, ci se va muta cu o bagaboandă și o va suna din an în Paști, că va îmbătrâni singură și și-a distrus viața, pentru ce?

Cum să îi spui unui popor crescut cu joarda, în genunchi, pupând poala popii, a șefului, a doamnei de la administrația financiară, a milițianului, a chelnerului, a primarului, a domnului doctor și a asistentei, cum să spui unui popor îngenuncheat de frică să își crească puii cu o sănătoasă dietă de respect pentru personalitățile lor.

Personali…ce? Tot ce are e de la mine. Ochii, nasul, mintea, inima, tot e de la mi-ne.

Ei sunt artiștii, ei ne-au făcut, ei merită respect pentru ceea ce au creat. Aplauze pentru părinții noștri, acești Geppetto care au fost și ei, la rândul lor Pinocchio. De fapt, gândindu-mă mai bine, sunt în continuare Pinocchio, păpuși de lemn îmbătrânite, camuflați sub mustața albă a unei umanități înțelepte pe care nu au căpătat-o niciodată. Căci zâna albastră din basm îi spune clar lui Pinocchio: Poartă-te cu cinste, curaj și generozitate și atunci vei fi un băiețel adevărat.

Iar eu nu cred că părinții noștri au făcut asta. ”Serios?”-au întrebat zâna generații de români descurcăreți, făcându-i viclean cu ochiul-”nu există o cale mai scurtă, știți dumneavoastră, ne înțelegem cumva.”

Dar să nu o mai lungesc.

Nu am mai scris de foarte mult timp la cartea de marți și începerea școlii, discuția despre religie și scandalurile din ultimul timp mi-au adus aminte de această carte minunată a domnului Bertrand Russell, ”În căutarea fericirii”. Și un ultim citat:

“If we were all given by magic the power to read each other’s thoughts, I suppose the first effect would be almost all friendships would be dissolved; the second effect, however, might be excellent, for a world without any friends would be felt to be intolerable, and we should learn to like each other without needing a veil of illusion to conceal from ourselves that we did not think each other absolutely perfect.”

Monica Macovei a declarat că vrea să scoată ora de religie din școli. ”O imbecilă, ce i-o fi tunat pe religie, asta să fie cea mai mare problemă a României?”-a zis A. ”O sinucigașă, acum nici dracu nu o să o mai voteze”-a prorocit B.

”Un om cu o găleată de testicole, ălea pe care le-au pierdut toți politicienii care pupă poala popii”-zic eu, C. Curajul de a înfrunta leviathanul bisericii ortodoxe (instituția care se bucură de cea mai mare încredere în România, cea care, în anul 2014, își trimite slujitorii în stradă să oprească prin rugăciuni ploile), este demn de un popor mai destupat la cap decât al nostru (și aici mă refer la cei 40% care declară că vor vota cu robul domnului, Victor Ponta. Iar la domn a se completa Iliescu, Nastase, Hrebenciuc, robul domnilor, că el nu are numai unul).

Acum un an pe platforma Contributors, Alexandru Toma Pătrașcu a publicat următorul material despre religia în școli, un minirisărci făcut pe Facebook, între elevi cărora le-a fost adresată întrebarea: “Cum vi se pare ora de religie? Aveți probleme la oră, cu profesorul/colegii?”

”Redau mai jos primele o suta si ceva de raspunsuri, asa cum au fost postate. Am intervenit uneori pe text pentru a creste lizibilitatea din punctul de vedere al unui public adult, de exemplu am sters seriile prea lungi de emoticons sau am inlocuit prescurtarile (“k lumea” -> “ca lumea” s.a.m.d.); din cind in cind am adaugat si semnele de punctuatie necesare.

In fine, pentru cei care nu vor avea timpul sau rabdarea sa parcurga intreaga lista, am selectat pe post de rezumat raspunsul unei eleve de liceu din Galati. Cu luciditate, in doar citeva rinduri, aceasta ne face o descriere inspaimintatoare nu doar a scolii, ci si a societatii romanesti:

Noi tot anul am chiulit la religie, caci e ultima ora vineri, asa ca ne doare fix in p**a de biserica si alte chestii din astea. Doar la sfarsit de semestru profesoara ne da doua lectii (si alea scurte) pentru a ne pune doi de 10 la toata clasa. Nu ma pot plange ca as avea probleme. Anul trecut o colega a spus ca e atee, a refuzat sa se roage si a avut un conflict cu profa din cauza “nesimtirii” ei. Din pacate marea majoritate a copiilor si adolescentilor din liceul meu sunt incuiati/indoctrinati din familie si cred ca lucrurile “straine” lor semnifica “forta necuratului”. De exemplu colegele mele nu sunt de acord cu avortul, nici cu feminismul. Ele isi imagineaza viata alaturi de barbati bogati, care le intretin pe ele, cu tot cu duzina de copii. Nu discuta decat despre retete de prajituri, telenovele, ultimele manele aparute, “slujba minunata de duminica dimineata” si de norocul lu’ tanti Marghioala care si-a gasit un italian miliardar. Cel putin pe mine ma exaspereaza aceste viitoare femei care in loc sa sustina egalitatea intre sexe preiau conceptiile invechite ca pe niste etaloane de aur in viata si afecteaza imaginea femeii in societate. Alt lucru care ma deranjeaza e faptul ca profesoarele in loc sa le intrerupa din discutiile lor stupide stau si le asculta, ba chiar le mai cer si detalii. Daca pot spune ca am avut discutii serioase si sanatoase referitoare nu doar la viata de zi cu zi, ci si despre arta, literatura, stiinta acestea au fost cu un domn profesor open-minded. De la el am invatat intr-o ora de vorbire libera mai multe lucruri importante si cu adevarat interesante decat ce ne baga pe gat alte cadre. Sincera sa fiu ma simt scarbita de programa scolara si consider ca ar trebui restructurata total. In loc de religie as introduce educatia sexuala (nu ma gandesc la prostii), la orele de dirigentie as inlocui temele despre cutremure si inundatii cu altele referitoare la rolul omului in societate si as baga mai multe cursuri de psihologie, sociologie si filosofie. “Cei de sus” ar trebui prin programa lor sa ajute elevul sa-si descopere si sa-si dezvolte abilitatile, nu sa-l oblige sa memoreze anumite reguli pentru ca “asa trebuie”. Et caetera.

Sa dam cuvintul elevilor.

Cum vi se pare ora de religie? Aveți probleme la oră, cu profesorul/colegii?

RC: Profu’ nostru de religie pute a tămâie. Sa-mi fac griji?

S: Nu sta niciunul la religie…

IGP: Profa’ de religie e diriga si nu facem ora decat o data sau de 2 ori pe an si avem numai 10.

N: Cu profesoara. :) ) Este nebuna, vine ca un papagal la ora si ne spune lectia invatata, dar daca o intrebi ceva, nu stie ce sa ne raspunda si cu un argument rational, nu cu apa de ploaie.

LF: DA AM!!! SUNT CREDINCIOSI TOTI!

MG: Este cea mai frumoasa si linistita ora. Compunem poezii si citim din Biblie uneori. Mai facem exercitii sau povestim.

IZ: Mie chiar imi place.. Adica noh… Avem o profa super de treaba care ne intelege ca avem test dupa ora ei si chestii de genul acesta si ne lasa sa ne invatam. Scriem doua, trei randuri si gata :) Totusi, absenti tot pune! :) )

DP: E faina!

NCM: De vreo 2 saptamani vorbeste despre avort, contraceptia ca pacat asemanator cu avortul, sexul premarital si adulter, mi se pare cretin, e alegerea fiecaruia. Profu de fiecare data cand si-a pus-o, a iesit plodu’… de 3 ori pana acum, saracul!

A: Orele mele de religie sunt super. Pana in clasa a 9a vorbeam de sex… si dintr-a 10a incerc sa conving profii ca nu exista dumnezeu… Acu’ in a 11a am facut-o pe profa sa planga =))))))))))

AF: La religie mie mi se face rau mereu si mai mult stau si ma plictisesc si ascult muzica.

LP: Eu am luat un 2 la religie in liceu ca am zis c-a facut lumea de pe Google.

SV: Profa mea de religie are cabana de icoane in masina si colegii imi zic Satana ca nu ma inchin…

DM: Profa de religie e si diriga :) )

JP: E cea mai plictisitoare oră și mie nu mi se pare corect ca religia să fie obligatorie, adică poate sunt unii pe care îi doare-n cot de religie . Și proful meu e super enervant; cred că scriem la religie mai mult decât la ora de română.

KA: De mine deja nu se mai ia pt ca fac religia cu aceeasi profesoara din clasa a5-a, iar din clasa a 6-a am devenit “eretic” si deja s-a obisnuit.

CC: Am numai 6 sau 7.

RI: Profu’ meu e o specie aparte. In prima ora de religie ne-a zis ca “nimeni nu a dovedit ca Pamantul chiar se invarte in jurul soarelui” si ca “si oamenii de stiinta cred in Big Bang, gauri negre, gravitatie si alte prostii de astea la fel cum oamenii cred in Dumnezeu”. Pe langa asta, de fiecare data cand vede fetele cu unghiile facute incepe sa ne citeasca din Biblie cum ar trebui sa se poarte femeile. Nu mai zic, se enerveaza rau de tot cand il intreaba cineva de ce preotii poarta “vesminte” de 3000 de euro in timp ce copiii mor de foame. Raspunsul lui la intrebarea asta a fost “pai daca toti preotii ar vinde totul si ar da tot sarmanilor, atunci Biserica ar fi saraca si nimeni nu ar mai veni la slujbe”. Iisuse, de ce mi l-ai adus pe blegul asta pe cap?

SV: Preotul cu care fac religie este unul dintre cei mai intelegatori pe care i-am vazut. Nu are o problema cu ceea ce cred… si nici nu ma judeca . Cred ca toti ar trebui sa se comporte asa.

CH: N-am probleme la ora, profesoara ne lasa sa nu ne inchinam, nu se baga, doar ca nu ne lasa sa ne exprimam, pune note mici daca o contrazicem, deci nu-i rau.

IF: Profesoara noastră de religie nu crede în dumnezeu.

CNMC: Profa de religie tot incearca sa ma faca sa cred in popi/biserica etc.

DIC: Vine afumat la ore =)))

OM: Ai sa razi… Unii raman si corigenti la aceasta materie OBLIGATORIE!

SF: Cand eram la scoala profesorul de religie avea ceva intotdeauna cu mine.

IV: Eu vorbesc toata ora cu profu’ si le ajut pe toante la teste. Te ajuta nota pt media anuala, nimic mai mult.

DD: Mereu ma iau la cearta cu profesorul pana cand acesta imi zice sa tac ca imi da 3 daca mai vorbesc (ii dau argumente prea bune impotriva religiei). Ma rog, asta cand stau la ora :) )

MM: Nu fac.

EM: Popa (ca profu’ meu de religie e popa) vorbeste toata ora, iar noi ne plictisim, iar cand ne trezim, mai facem comentarii logice care resping vorbele lui si el se supara. Cand nu mai are argumente cu care sa ne contrazica, spune “Va rog, puteti sa vorbiti asa despre cele sfinte cand vreti voi, dar nu la ora de religie. Macar atat.”

TK: Atunci cand am religie devin ganditor…ma gandesc cum ai putea sa faci o facultate si sa-ti mai dai si doctoratul pe ceva ce nu exista…

TR: Profesoara nu stie decat sa urle si colegii doar se roaga la inceputul orei, la sfarsit. Dupa, tac.

PT: Au rost orele de religie? Eu am probleme cu profa, a vorbit cu ai mei și a spus că nu-i plac “convingerile mele” și din cauza asta îmi poartă pică.Mi-a scăzut puncte dintr-o notă de la test. Rușine!

LG: Eu nu particip la ora de religie pentru ca n`am nici o treaba cu ea, in urma cu doua zile o femeie mai in varsta mi`a dat 5 lei spunand`umi sa ii primesc deoarece sunt un dar de la tine Doamne!

AC: OMG! Pe noi ne obliga sa scriem tot felul de porcarii si dam si teste si vine la ora cu un laptop si ne arata filme despre religie si tehnologie (a.k.a brainwash).

IA: Da… Copiii ii spun doamnei ca eu sunt satanista (de fapt sunt atee), doamna stiindu-ma un copil credincios, pentru ca in urma cu cateva luni eram crestinopata.

ML: Eu am renuntat la ora asta cu o simpla cerere…

EO: Ne uitam cu profa la filme.

VM: Sunt ateu! Nu scriu, nu sunt atent. Am media 10 :) )

ORC: La noi nu e cine stie ce. Putem copia usor la teste, avem numai 10 si nu incearca sa ne inchida gura daca avem o parere diferita.

PT: Un obiect care ne obligă să învățăm despre vid și oameni ca oricare altul!

VE: Eu sunt calificat la faza municipala a olimpiadei de religie! Imi place foarte mult aceasta materie.

EO: Ultima data ne-am uitat la Commando :) ))

SS: Sa stii, data trecuta un coleg i-a zis in fata doamnei profesoare ca nu exista d-zeu si profa a inceput sa planga… era amuzant, dar si de plans pana la urma… deci ora de religie inca merge, bre :) )

RG: Profa de religie ma bate la cap de la inceputul anului sa platesc un caiet/manual pe care ea l-a comandat fara sa ne intrebe, plangandu-se ca are copii acasa si ca are nevoie de bani. In rest, sunt cam singura care sta jos si mananca cand toti ceilalti fac rugaciunea.

SM: Profu’ meu doar vine cu tableta, kindle, telefonul lui, whatever mai are şi ne lasă în pace. Înainte ne mai dădea proiecte pe care trebuia să le prezentăm (aka citit de pe foi), acum doar îi ducem referat. E oră de făcut alte lucruri deobicei. Deci, nu mă pot plânge. Ah şi nicio rugăciune! A încercat să ne convertească cu pariul lui Pascal, dar nu prea i-a mers. A încercat să apere şi biblia prin interpretări, dar tot nu merge. I am the atheist converter in my class :) )

SȘ: Uneori. Dar cand spun chestii de genul ”neuronii se regenereaza daca te rogi” e imposibil sa nu razi. Atunci cre(s)tinii se enerveaza. In general stau si citesc, mananc sau ascult muzica. Am invatat sa ii ignor.

GI: Ehee.. Prof de religie ca si al meu nu se mai gaseste…. Venea cu chitara la ore si cu amp-u’ si baga ba Back in Black, ba Smoke on the water ori Highway to Hell… Din pacate cu el am facut pana in clasa a 6a, iar apoi ne-o preluat un cretin (la ora lu celalalt puteam sa facem ce vroiam). Acuma tre’ sa stau si sa-i ascult aberatiile in fiecare Vineri (as renunta la religie dar na, e buna ca iti creste media generala,in rest…)

RT: Profa mea tampita se ia de mine ca nu port sutien /:)

MM: Am renuntat la ora de religie dupa ce am rezistat cu mare rabdare la porcariile pe care ni le-a indesat profesoara pe gat. I-am spus nervoasa ca daca va fi bolnava, sa nu indrazneasca sa se duca la spital si sa ia pastile, ci sa se duca la biserica. Din acel moment nu am mai calcat la ora de religie.

AS: Doar 4 copii din clasa mai fac religie, restul ne-am scutit facand cereri la directoare. Prin urmare, profa a facut un mare scandal si ne-a amenintat pe toti ca o sa se roage sa nu trecem bacul si ca suntem cu totii niste satanisti :) )

NN: Cu mine si cu AA are ceva intotdeauna… Pe mine m-a facut bou, somer, porc, paralel etc. pt ca mi s-a furat manualul si acesta nu se mai fabrica, iar cu prietenul meu are ceva ca e musulman.

DE: Eu am ramas corigent pe semestrul 1 intr-a 11-a cu nota 3 pentru ca am incercat sa explic teoria evolutiei :) )

FS: Mda… Nu voiam să fac anul acesta religia, dar apoi prindeau profesorii boală pe mine. Nu mai zic de colegi. Ai naibii credincioși! Am 2 colegi care vor să fie preoți, la cât de bârfitori și răi mai sunt o să le stea foarte bine.

MA: Oh. Avem ore de religie? Știu că e o oră la care dorm mereu, și totuși am media 10.

GAC: Ce sa-ti spun, fostul meu profesor de religie a fost un om cu probleme sexuale. Ne preda despre iubirea adevarata (avea 30 de ani si inca e virgin), ne povestea despre sex, cancer, sinucidere, iubirea aproapelui (cred ca mai mult pentru minori), fotbal, avorturi, crima, incest, pedofilie samd. Dupa ce auzi timp de 2 ani, de la un om limitat din toate punctele de vedere, ca singura sansa de salvare o reprezinti tu, incepi sa te saturi. Asa ca mi-am scris un bilet prin care i-am adus la cunostinta ca sunt ateu si am fost exilat din imparatia vesnica.

TU: Eu am o relatie amicala cu profu’ de religie, n-are nimic cu mine.

SL: E o materie amuzanta… daca o combati cu citate contradictorii din vechea carte s.f. Pe care profu/a o slaveste… fac urat toti =))) Si toate dezbaterile se incheie in vesnica replica… ”ei, hai si tu acuma, nu despica firu’n patru”

NP: Noi vorbim despre sex….sau despre copilaria profei.

LI: Profu e ok, nu pune absente si are doar pretentia sa stau si eu in picioare cand se roaga ei. Pt nota ne cere un referat pe ce tema vrem.

SP: Eu nu inteleg ce cauta religia in scoli, daca statul este definit prin constitutie ca stat laic.

AM: Aparent, chiar daca nu sunt crestina acum, sunt obligata sa fac ora de religie, pentru ca am fost “botezata in numele tatalui si al fiului…” bla bla. si daca as fi fost “botezata” in alta religie, nu ar fi trebuit sa fac ora de religie.

ACR: La religie cant in timp ce ceilalti fac rugaciunea si dupa se enerveaza unii colegi ca iau rugaciunea in neserios…

RA: Sunt la un pas sa fiu exmatriculat din scoala pentru conceptiile mele, pentru ca nu-mi tin gura la ore (contraziceri) si pentru ca am fumat!

MV: Avem un profesor beat. Cand spunem ceva gresit ťipa la noi si ne bate. Ajuta-ne te rog!!!

BMP: Fac religie cu cu preot, n-am avut probleme niciodată. Vine, îşi predă aberaţiile, ne dă 10, n-are nimic cu mine (eu sunt singurul ateu din clasă) şi mă lasă să învăţ la altceva. Nici eu n-am încercat să-i explic vreodată chestii despre cum nu există Dumnezeu pentru că nu-mi place treaba asta. Fiecare să creadă ce vrea el. Îmi place ora de religie.

AA: Eu ce sa mai zic, de ce naiba am facut seminarul?

CII: Este bine ca orele de religie sunt obligatorii in scoli, insa eu am fost si rasfatat ca aveam profa faina, credincioasa e drept, dar faceam cu ea istoria religiilor mai mult. Dupa parerea mea asa ar trebui sa fie in toate scolile, insa sa fie predata de profesor ateu, pentru a avea un punct de vedere cat mai obiectiv asupra istoriei religiilor. Mie mi-a deschis gustul pentru dezbateri mai tarziu.

AJ: Îmi vine să plâng când văd câți copii sunt atei prin prisma nesimțirii și a ciobănismelor manifestate la orele de religie.

BM: I-am spus profesoarei de religie ca sunt ateu, dintr-o data s-a schimbat la fata si se comporta de parca era posedata. M-a dat afara de la ora amenintindu-ma cu iadul si satana… de atunci au trecut 2 ani. Nu am mai intrat la ora ei.

MS: Nu. Ora de Religie este frumoasa. Nu am probleme cu nimeni nici cu D. profesor nici cu colegii mei.

SA: E plictiseala mare.

AC: Fostul profesor de religie era un pedofil…

ID: Urăsc ora. Urăsc profesorul.

IR: Mda… Mi se pare de rahat. O risipa de timp.

RS: Multa vrajala si mult somn.

DD: Ne batem joc si de el si de ora lui.

DD (alta persoana): E super la ora de religie. Nu am de ce sa ma plang!

PP: E plictisitor la ora de religie , bine că mai sunt unii colegi de ai mei care mă amuză.

RJ: La ora de religie jucăm lapte gros şi înjurăm la poker.

AO: Habar n-am, am castile in urechi la ora. Intra profu, spun astia rugaciunea, preda bla bla bla, spun iar rugaciunea, iese profu. Misto ora, eh?

EP: O ora cat se poate de placuta si benefica din toate punctele de vedere!

GB: Ma cert cu profu:)) Daca il intreb ceva refuza sa-mi raspunda sau nu stie ce sa zica :) )

VC: Hm .. Ma uit pe pereti cand se spune rugaciunea :) ))

AC: Este cea mai frumoasa ora din punctul meu de vedere pentru ca putem fi deschisi unul fata de celalalt si invatam cum sa ne iubim intre noi asa cum ar trebui.

VR: Mi se pare cea mai faina ora… numa religie nu facem… exact asa cum trebuie.

MDV: Eu i-am zis deja la profu’ meu de religie ca sunt ateu… A zis sa il caut pe dumnezeu mai atent… l-am cautat peste tot, da’ nimic… Mi-a recomandat sa citesc biblia.

LM: Si la noi, cel mai tare profesor… Povestim cu el cand e lectie, facem un pic, in rest e super ok!

RR: Pe noi ne duce la laboratorul de informatica.

FAM: Imi place foarte mult ora de religie. Parintele ne explica pana intelegem, e super, dar scriem mult :( )

EG: Diriga mea e de religie , boss!

AMM: Cel mai tare prof. Serios!

OC: Imi place la religie… jucam septica… ascultam muzica… facem panarama… E foarte fain :>

RSN: Ora de religie e inutila. Eu nu cred in dumnezeu sau copacul lui Chuck Norris si nu vad de ce sunt obligat sa ascult povesti scrise, in fond si la urma urmei si Batman e o carte scrisa.

GB: Toata lumea doarme.

DD: Numai dobitotci si hahalere. Impreună cu profa de religie formăm un grup a dracu’ de credincios :) ) si avem activităti de gen: care sparge seminte mai repede, cine prinde primu’ wilreless, mesaje in timp record, d’astea :) )

AU: E foarte rau cu domnu’ de religie.

VS: Unul din colegii mei e cantor la biserica (nu are nimic cu mine), insa am asa zisi cre(s)tini in clasa, care incep sa ma catalogheze, spunandu-mi “satanist” doar pt simplul fapt ca eu nu cred in toate cacaturile ca ei, ca ascult rock, ca am plete, ca port tricouri negre cu diferite inscriptionari. Si… m-am cam saturat.

ES: A venit la ora, lectia noua a fost “Ecologia Crestina”… Deci si sa arunci o bucata de hartie cat de mica pe strada e pacat. A evoluat si religia…

DVS: Eu nu am avut nici o problema, eu ateu fiind de orice religie, m-am respectat reciproc cu profesorul de religie care imi era si diriginte. Paradoxal aveam nota 10 la religie, dar cand ma duceam, o faceam ca se tinea dirigentie, plus ca nu ezitam sa-l contrazic intr-un mod vehement cu bune contraargumente, pe care el la randul sau nu puteam sa le aduca, insa oricum l-am respectat si-l respect.

BV: Mi se pare cea mai ipocrita ora, nu ii vad sensul in niciun fel.

RS: O preda el aberatii, da’ profesoru’ e foarte de treaba ca om (mai ales ca preda o data la 3 saptamani).

ADM: La ultimele 2 ore nu m-am ridicat la rugaciune, iar profesoara s-a luat de mine. Argumentul a fost “si ateii se ridica cand se spune o rugaciune”. Si eu i-am spus ca nu sunt ateu, sunt satanist modern. De atunci de fiecare data cand trece pe langa mine isi face cruce.

AT: Proful preda aberatii, prostii asculta si balesc la icoane si ateii il corecteaza pe prof (ordinea cronologica a evenimentelor, nume ale personajelor din textele biblice, etc). Fiind atatea minciuni una dupa alta, e greu sa le mai tina minte . Daca tot se presupune ca fac o treaba macar sa o invete ca lumea inainte sa o bage in cap elevilor.

MT: Imi place ora de religie.

AP: Foarte frumoasa.

II: Scriem putin prea mult…

BC: Eu nu fac ora de religie.

EN: Nu cu profesorul avem probleme, profesorul are probleme cu noi atunci cand ii adresam intrebari incuietoare la care nu poate raspunde. “Stai jos!! Taci! Nu mi vorbi bazaconii!” Cam asa…

OT: Ma simt indignat de orice secunda din ora de religie.

PMO: Nu stiu, acea ora este pentru puiul de somn de martea.

DD: Profesoara mea e o nebuna, cand se uita prin clasa da ochii peste cap… A vrut sa imi scada nota la purtare ca nu plecam de la ora ei :) )

ALR: Radem de profa.

RO: Aa! nu merg.

LA: Profu` e de treaba.

DSC: Hmm… daca ar sti Dumnezeu ce vorbeste proful de religie :) )

KD: Facem româna in ora de religie.

AB: Am 4 la religie; problema e ca profa’ pute, iar eu am fost sincera si i-am zis asta.

PMF: eu cred in Dumnezeu… dar nu am incredere in Biserica…

CC: Profa e nashpa.E ca lumea ca nu fac religie.

UT: O dată un coleg a lipsit de la religie (pe mine m-au scutit ai mei) pentru că pur și simplu nu mai avea chef să asculte rahaturile care le erau băgate pe gât elevilor. PROFESOARA s-a enervat, a zis că ăla nu scapă fără meda scăzută and shit.

IAC: Mie imi place ora de religie mult. De obicei am note bune.

ȘB: Eu am fost mereu opus dogmaticii. Am studiat religiile lumii, ca pe cultura generala; istoria lor, practicile lor… dar nu indoctrinarea.

TG: Da, am probleme si cred ca religia in scoli trebuie oprita de urgenta. Ce se poate face?

AA: Eu am avut noroc de o profesoara buna. Vorbeste cu mine, imi intelege convingerile si-mi da dreptate acolo unde e cazul.

AAE: Imi place la ora de religie, profa vorbeste singura, iar eu scriu la mate, imi iau pranzul, invat la chimie. E perfect!

ACO: Eu fac cu directorul si nu prea vine la ora :) )

RM: Daca nu as fi fost facuta satanista la fiecare 10 min din ora era perfect.

PI: Prin ’91-’92 ne-au bagat religie in generala, era un soi de experiment post-revolutionar, ora era fara note, fara absente, avea seminaristul un catalog al lui, nu conta cu restul materiilor… noi eram printr-a 7-a, a 8-a si l-am facut sa plece plangand din clasa de doua ori. Cred ca s-au tinut maxim 4-5 ore, apoi s-a renuntat. Sunt mandru ca am participat la experimentul ala si ca a iesit asa, chiar daca argumentele mele impotriva conceptului “crede si nu cerceta” erau mult mai rudimentare atunci. Din pacate insa, au invatat deja ca la varsta aia esti suficient de format sa nu inghti rahat pe nemestecate si au facut in asa fel incat sa se inceapa din clasele primare sau chiar mai devreme… mi-e frica de indobitocitii ce vor fi proaspat absolventi peste 10 – 15 ani…”

Dar cui îi pasă de ce zic ei? Poate doar lui Macovei.

Acest post va fi unul foarte scurt. Nu am chef să scriu, m-am culcat la ora 2 și m-am trezit la ora 8 în bocănelile animalelor care construiesc ilegal blocul de care vă ziceam aici. https://feher.wordpress.com/2014/05/09/cum-sa-dai-jos-un-primar-spagar/

Nu au fost oprite lucrările. Blocul nu a crescut ca Pipăruș Petru, că nu suntem în Dubai să ai o armată de pakistanezi care să trebăluiască zi lumină. Avem vreo 20 de țigani care își trimit catapulte cu penisuri prin aer, începând cu ora 8 dimineața, chiar și sâmbăta, că la ei nu există weekend scurt. Se urlă, se bocăne și, din când în când, apare o betonieră care huruie ca tripozii din War of the Worlds, huruie și-și învârtește burta și țiganii nu se mai aud așa că înjură și mai tare, sparg bariera fonică, buuuuuum, termopanele sunt pline de zoaiele limbii stâlcite și violate cu ură de mica dar inimoasa echipă de constructori rromi.

O să fie un bloc de birouri, așa înțeleg. S-a zis că e șpăguit Onțanu, că sunt oamenii lui Udrea, că PDL, a venit chiar și Antena să filmeze, undeva prin vară. Nimic nu îi poate opri, adevăratul mannschaft, în meciul ”blocul de birouri în construcție”-”blocurile pline de locatari obosiți”, primii conduc cu 7-0.

Tanah Lot

Azi o să scriu scurt despre un alt biznis de căcat, la propriu. Se întâmplă în Bali, la faimosul templu Tanah Lot, fericit plasat la malul mării unde trebuie, ”dar fată, chiar trebuie”, să vezi apusul. Apusul se produce în mare, soarele alunecă roșu în apă și, când face asta, trece prin spatele templului hindu, construit pe o stâncă din care a mușcat marea și a tot mușcat, până a găurit-o.

popor entuziast

Norodul se înghesuie, mii de oameni cu telefoane și aparate foto, pozând, zâmbind și crăcănându-și degețelele într-un semn al victoriei pe care îl plasezi lângă obrazul drept. Japonezii fac ”ooooooh” când soarele bagă piciorușul în apă. În Țara Soarelui Răsare nu a văzut nimeni cum e cu soarele care apune. ”Ooooooooooh” strigă turistul asiatic și se cacă pe el de cât de frumos e. Ca să nu-și murdărească nădragii, dă fuga la una din cele 30 de latrine organizate printre tarabele care vând de la mâncărică și tablouri cu Buddha, la fulare cu AC Milan.

2000 de rupee sau 3000 de rupee, atât costă un pipi. Iar cozile sunt enorme. Nu stai la prima gheretă, că sunt 12 persoane cu 24 de copii, hai la a doua, acolo sunt 30. Toaleta mai scumpă, unde biletul costă 3000 de rupee, e mai depopulată. Coada e mai mică dar doamna care vinde hârtie e dură, vrea banii înainte, ca să nu te răzgândești cumva după 6 minute de așteptat și să pleci la altă latrină. Înăuntru, apa băltește și țânțarii roiesc. Fix lângă bude sunt bucătăriile unde se prăjesc mie goreng și pui, iar afară cresc mormanele de gunoi. Miroase a urină, a ulei încins și a legume putrezite. Ar fi frumos dacă nu ar fi urât. Biznis cu fecale. La propriu.

cacaciosi

Îmi amintesc de toaleta de la Cerbu, berăria imensă din Piața Sfatului din Brașov care a fost înlocuită cu un mall stupid, falimentar. La ușa toaletei, îmbrăcată într-un halat bleu-murdar, era tanti care vindea hârtie igienică tip coajă de brad, gen blană de veveriță congelată, d-aia de-ți zgâria știți voi ce. Nu mai știu prețul din `92-`93 al unui pipi, să fi fost 500 de lei? Posibil. WC-urile erau mai tot timpul înfundate, apa băltea, pe vârfuri și cu brațele întinse într-o echilibristică chinuită, lebede care își iau zborul de pe lac, fetele intrau și decartau, 500 cu 500 cu 500, la două beri băute mai plăteai una eliminată la toaletă. Biznis, nu glumă.

Primul semn al civilizării cârciumilor a fost acela când postul lui tanti cu hârtia igienică a fost restructurat. Acum, din ce știu eu, în România nu mai avem biznisuri cu fecale. Doar biznisuri de fecale. Mă duc să închid fereastra că s-a dat drumu la concertu de flexuri. Week-end frumos.

Maică-mea spune despre bunicu, tata lu tata, că era un nemernic. ”La el, ce-i în gușă era și-n căpușă”-așa zice maică-mea și apoi, trasă de mânecă de semnele imense de întrebare care-ți ies prin ochi și urechi, explică: ”Îi spunea chiorului, chiorule și șchiopului, șchiopule.” Păi și de când e asta o greșeală, un coș pe pielea imaculată a caracterului unui om? ”Cum să nu fie? De ce să-i spui bietului om că e chior, el nu știe? Îl jignești. Trebuie să fii delicat.”

Nu mi-a plăcut niciodată delicatețea asta care pute a minciună. Din același motiv nu mi-au plăcut fabulele. Adică, ceea ce ai fi putut să spui folosindu-te de exemplul vecinului și al doamnei brutar dar ți-e târșă pentru că, cine știe, poate-ți iei niște flegme pe chiflă, o faci folosindu-te de vulpe și corb, greiere și furnică, racul, broasca și cu știuca și tot spectrul biologic. Doar ca să-ți acoperi fundul tău de fabulist laș.

fabula

Ok, o să spuneți, viclenia unei vulpi dăinuiește milenar pe când toată lumea a uitat cârciumărița de pe vremea lui Esop, aia vanitoasă, care era gata să deschidă pliscul și să lase să scape cașcavalul oricui îi lăuda feminitatea fragilă. Dar tocmai, imortalizând-o într-un poem moralist, caracterul generos-promiscuu al cârciumăriței ar fi mirosit și azi a proaspăt, fără să fie nevoie să împăiem un corb și-o vulpe în locul ei.

Însăăăă, însă..deși știam șopârlițele lui Toma Caragiu, până deunăzi mi-a scăpat complet posibilitatea ca, într-un regim politic opresiv, fabulele să ofere camuflajul perfect pentru mesajele anti-establișment. Chemări la revoltă, ironii care mâzgălesc gros și, astfel, ridiculizează și distrug personalitatea demonică a tiranului, toate sunt acoperite de fabule.

tot fabula

În muzeul de artă din Bali am găsit manifeste ale mișcărilor anticomuniste din România, ale luptei antifasciste spaniole, am descoperit caricaturizări ale lui Ceaușescu și reprezentări amuzante ale unui Ponta sau Sarkozy.

Avem tabloul care arată povestea egretei șirete care a convins credulii pești dintr-un iaz că trebuie urgent să-l părăsească (pentru că seacă) și s-a oferit să îi mute, în cioc, într-un lac învecinat. Desigur, egreta halește peștii dar, urmărind de la distanță desfășurarea evenimentelor, crabul înțelege mișcarea, intervine și ucide egreta. Ce avem aici? ISIS avem, Putin și referendumul din Crimeea avem, Victor Orban și oferirea cetățeniei maghiare ungurilor din țările vecine avem.

Următorul tablou: un elefant care arată ca un șvaițer, găurit grozav. Este fabula care tratează subiectul celui mare și prost care pare imposibil de înfrânt dar, iaca, o vrăbiuță mică și isteață îi scoate ochii și apoi un nor de muște îl atacă, îl ciupesc și depun ouă în pielea lui și astfel elefantul, mâncat de larve și orb, se prăbușește și moare. Ce avem aici? O chemare ascunsă la revoltă, nu contează că suntem mici, suntem mulți, haideți să-l trântim pe monstru la pământ. Vezi URSS, vezi Ceaușescu-discutabil, desigur, fără intervenție externă, vezi Pinochet și shahul Iranului, din nou discutabil fără direcționare externă, vezi Ghandi.

eu sunt mic tu fa-ma mare

Urmează povestea idiotului care a devenit rege, acest Forrest Gump balinez și nenumăratele sale reîncarnări, de la Mussolini la Ceaușescu. Și apoi, favorita mea, fabula maimuței care vrea să devină fată. Zeului Indra i se face milă de ea și îi spune: spală-te cu apa din acest lac și dorința ți se va îndeplini. Maimuța ascultă și iese din lac o fată frumoasă dar, cum stătea ea și se admira în oglinda iazului, nemulțumirea a început să crească. Parcă ochii nu sunt atât de frumoși și nici sânii sau picioarele. Ambițioasă, maimuța a intrat încă o dată în apa lacului, sperând să iasă și mai frumoasă dar, Indra, mâniat, a dat cancel la vrajă și maimuța s-a întors la starea dumneaei de maimuță. Ohoho, ce frumusețe. Aici avem un coșuleț de lideri politici români care au fost ajutați de divinitate să scape de blana de pitecantropi, pentru scurt timp și care nu s-au mulțumit cu atâta lucru. Avem Crini și Petrici și Emili, avem Lenuțe și Adrieani și, mai presus de toți, avem un Victor Viorel.

În mod ciudat însă, orbiți de clovneriile dumnealui, poporul nu pare să vadă că este doar o maimuță ambițioasă. Încă.

Toate ghidurile turistice spun că trebuie să vezi măcar un dans tradițional balinez, dansul Legong sau dansul Kecak, auzi numai cum sună, exotic, dacă nici asta nu e exotism nu știu ce e. Îți spun, nu se poate dragă să vii până aici și să nu te bucuri de sute de ani de tradiție păstrată vie. La intrarea în palatul regal din Ubud, buluceală de oameni parfumați, familii de blonzi asortați, toți se strâng cu o oră jumate înainte, ocupă 30 de scaune în față, lângă scenă, pentru ei și mica lor sectă de iubitori de artă. Vânzătorul de la care iau biletul zice că el primește 5000 de rupee la fiecare bilet de 80.000 vândut, dacă vinde 10 (și nu-i lucru ușor, că tot șomeru de Ubud asta face, începând cu ora 16.30, deci concurența e mare), câștigă 4 parai. Spectatoarele au coafuri optzeciste, tip cuib, au bijuterii strânse în pielea creață a decolteului, spectatorii sunt pieptănați cu cărare-ntr-o parte, JR, americani de Texas care au venit să vadă cum e cu grația și inspirația. Mai sunt și tineri hippioți care se cațără în copaci, pe brâurile care înconjoară copacii, ”Dați-vă jos că nu vedem nimic în spate”, urlă nemți decenți și suedezi reci. Se țâțâie nervos, se șuieră anxios. Intră orchestra care începe să chinuie instrumentele. În scenă pătrunde un grup de dansatoare care-și încârligă straniu degetele și cască ochii, sprâncene alergând spre cununile de pe creștet apoi coborând grăbit și din nou ochii se belesc, degetele se răscrăcesc. 

dansul Kecak

Ca să-nțelegi despre ce este vorba trebuie să citești pliantul. Ceea ce vedem nu este dansul Legong ci un platouaș de Legong combinat cu Ramayana. Un soi de Legendele Olimpului cu Cireșarii. Nu înțelegi cine cu cine se bate, cine sunt doamnele, care e treaba cu fluturașii și de ce prințul este, de fapt, o fată, o baschetbalistă aș zice, care bagă o serie acrobatică de mișcări de cazacioc. Publicul se plictisește, un domn în cămașă își caută portofelul în nara stângă iar două japoneze care se foiesc disperate încercând să găsească unghiul cel mai bun de filmare a reprezentației, sunt mult mai interesante decât sceneta balineză. Italienii de lângă mine cedează și pleacă, vaffanculo. Francezii care au vorbit șoptit în telefon toată seara-sau, acum mi-a picat fisa, poate au transmis live, pentru canalul Arte evenimentul: ”acum regele Jobog se înfruntă cu vrăjitoarea Rangda în apropierea careului de 11 metri. Rangda nu este într-o formă prea bună dar iată că intră Hanuman, Hanuman preia ..”, francezii, deci, se arată excitați de sosirea unui demon șugubeț care e îmbrăcat cu o pelerină cu panglici, ceva între un șaman mongol și un țârcovnic caucazian. Finalul ne găsește înjumătățiți, dezamăgiți. Dar las că mâine mergem la Kecak. Mai puțină lume, că templul e mai acote, nu ca o scamă în buricul târgului. De data asta avem locuri în față, vedem treptele pe care coboară actorii. Un cor de bărbați cu trunchiul gol și șalele înfășurate în saroange cadrilate curge pe scară și băltește în jurul unui uriaș sfeșnic plasat în cercul unde evoluează Rama și cu Sita. Ramayana, iar. Rama e jucat de o femeie, nu poți să pui orice chelner sau electrician din Ubud să fie grațios. Sita și cu Rama belesc ochii, crăcănează degetele, mișcă din cap ca două jucării tip cățel, d-ălea de se bălăngăneau în spatele  Daciilor 1300.

dansatorii kecak

Balerinele contează mai puțin. Corul de bărbați care stau turcește cântă ”ciac-ciac-ciac” la puterea 43, ”ciac-ciac-ciac” rostit de milioane de ori de 60 de guri sau 80 sau câți or fi. Sunt grași și slabi, tineri și bătrâni și cel care stă cu bucile pe vârful piciorului meu stâng nu are 3 degete la mâna stângă pe care o flutură în aer, toți sunt cu mâinile în aer și îi dau cu ciacul, hipnotic. Sunt și cor și actori și cortină care acoperă ieșirile dansatorilor între acte, cad pe spate, se ridică, stau pe ciuci, aleargă, se compun și recompun ca un organism ale cărui molecule sunt puse pe foc, entropic trimise la dans, apoi răcite brusc cu nitrogen și încremenite în tăcere când intră Hanuman, maimuța albă care îl salvează pe Rama. 

exorcizarea

Corul se strânge, ca un miriapod își adună picioarele și-și mută ”ciac-ciac-ciacul” lângă trepte, făcând loc unui nenic care peste sarong are prins un cap de cal. Nenicul se aruncă în jarul incandescent al focului care a consumat lemnul din mijlocul scenei. Îl spulberă cu picioarele, trimițând tăciunii peste turiștii care clipesc lăcrimos, orbiți de fumul gros. ”Ciac-ciac-ciac” zice corul și omul cu capul de cal prins ca un colac de salvare de șale se avântă iar în focul care trage să moară dar nu a murit. ”Aaaaau”-strigă înspăimântată o doamnă din Franța, ridicând picioarele pe sub care trece o bucată de lemn în flăcări. 

Dansurile ăstea balineze arată a sport extrem. La primu era să crăpăm de plictiseală, la ăstălalt ne prăjește nebunu ăsta cu tălpi afumate. Nu mai bine stăteam eu acasă și mergeam la carnavalul lui Mazăre? 

Garry îmi recomandă panzerotti la La Dolce Vita. O gaurică aproape de plajă. În vitrină sunt muște care ventilează cu aripioarele lor mici tăvile cu pizza decupată pătrat, ca la Costinești în `90. Muște pe faianță. Căzute peste cappuccinouri, alte macaroane de sud, își aruncă șuierat cuvinte șâșâite, ”șe fai?”, ”come ștai?”. Suntem în cel mai bun restaurant din Gili Trawagan conform lui Tripadvisor. Pe locul 4, o altă macaroană, Il Pirata. La 7 seara e coadă în fața tejghelei. În spatele ei, cu mustățile răsucite dalinian, un pirat dârz presară salami peste aluat și înjură-n barbă viața. Cum ții faleza spre nord, te-ntâlnești cu alți italieni aduși de val, în copăița lor. Ce faceți frățiorilor aici, la mama dracului? 

Nu ne-a plăcut la mătușica dracului, acasă. Am venit să ne plictisim aici. E plin de italieni și în Lombok și în Flores. Iar în Labuan Bajo sunt două restaurante mari și tari: Mediterraneo și MadeInItaly, acești Montagues și Capuleți ai gastronomiei, luptând pentru întâietate, cârpindu-și coate în spate și flegme în ochi. Ce orbi, dușmanul e în altă parte.

centrul pamantului

Stăpânul lui MadeInItaly este Marco. A descălecat acum câțiva ani în Flores și a pornit operațiunea de educare culinară a băștinașilor care și acum sunt vestiți pentru dieta de broaște și șobolani. Verro? Da verro.

Marco a clocit, ca allienul din ..Allien, generații întregi de pizzaiolo și, la el în cârciumă, la fiecare turist găsești și un altoi de chelner, un trainee, un căscător de gură care îți aduce șervețel când ceri apă și cravată când ceri scobitori. Nimeni nu înțelege engleză. Nici italiană. Există o singură făptură luminată, șefa de sală, capabilă să recite nume de paste și să te sfătuiască în privința brânzeturilor și a trufelor, drept urmare e singura care ia comenzile de mâncare și trebuie să aștepți ceva vreme după ea. N-are a face. Dar ce sunt atât de mulți trainee? ”Aaaa”, zice Marco, ”pentru că, într-o seară acum niște ani, în plin sezon, a fost răscoala pizzaiolilor.” Au cerut mai mulți bani, Marco a zis nu și pentru obrăznicia lui a fost pedepsit. Lăsat singur, cu 40 de clienți, să facă el toată treaba.

Il Pirata

Hap. Dar unde au plecat? Peste drum, la Mediterraneo? ”Nu, că ei nu fac pizza.” Atunci? ”Au plecat acasă, s-au întors la vânat de broaște și șobolani.” Mai bine asta decât să muncească la venetic. Sună cunoscut? Nu ne vindem țara, mândri că suntem români, retorică de neam mic cu frustrări mari. Oricum, spune Angela, sistemul educațional e atât de ghebos-găunos că angajezi un om care a terminat școala de turism și, nu numai că nu știe engleză, dar nu știu ce înseamnă conceptul de jumătate. Nici sfert. Cum adică? ”Nu știu ce înseamnă jumătate dintr-un întreg. Nu cunosc conceptul de jumătate. Aaaa, am avut o fată care a fost complet uimită când a aflat, în 2013, că noi nu trăim în centrul pământului.” Ha? ”Da. Așa învățase. Că peste lumea noastră este un strat de cer și apoi, întunericul stelelor nu sunt stelele ci pământul care ne învelește și pe pământ, pe suprafața pământului, trăiesc alte viețuitoare.”

O lume gravidă cu lumea noastră, gravidă de miliarde de ani cu noi, ce perioadă de gestație imensă. Trec de la euforia frumuseții acestei viziuni la realitatea crudă. 2014, la 55 de ani de la aselenizarea lui Apollo 11, undeva, în Flores, Indonezia, o fată crede că trăim în uterul planetei pământ. Nu știu dacă știe că pământul e rotund, poate e paralelipipedic. Oricum, nu știe ce e aia jumătate, dar a învățat ce e o trufă și că fusilli și gemelli nu sunt același lucru. 

arta din Gili Trawagan

Acum înțeleg. Pentru italieni, misiunile iluministe nu s-au terminat. Pătura de civilizație care acoperă lumea e prea scurtă, dacă tragi într-o parte, rămân pișerele afară, dacă tragi pătura să le acoperi, te ia cu junghi la omoplați. Permanent și pe rând, popoarele își pierd în praf proteza cu care mestecau cultură. Și taman pentru aceste cazuri există italienii, trimiși de pronie să te hrănească încet, cu paste moi, până apuci să-ți pui dantura la loc.

PS. Articolul ăsta, foarte vechi dar atât de definitoriu, este lectură obligatorie pentru cei care vor să înțeleagă de ce dacii nu sunt părinții romanilor. Și nu o să fie niciodată.

Cum e cu prostituția în Indonezia? Mi s-a spus să scriu cum e cu prostituția în Indonezia și eu nu sunt deloc pregătită. Tot ce știu e de la șoferul Merti. Merti arată ca omulețul Michelin, are burtă peste burtă peste genunchiul care are și el burtă și vezi un început de burtă și la gleznă. Ai făcut copii? ”Soția a făcut 3. Eu nu am burta de la sarcină, sunt gras. Hahahahahaha”. Merti e din Bali, în Bali prostituția e în floare, sunt mai relaxați balinezii că nu sunt musulmani aici. E legală prostituția? ”Noooo, nici vorbă. Dar dacă știi unde să mergi, găsești tot ce trebuie. De pildă în Sanur, în toate casele al căror număr are 8 la final, 8, 18, 28, 38, 48, e câte un bordel. ” De ce 8? Nu știe dar ce importanță are, putea să fie șirul lui Fibonacci. Nu e vreun cod al lui Da Vinci, ci doar un mod de organizare nemțesc și curat.

Merti știe de povestea cu 8, 18, 28.. de la clienții lui indieni, d-ăia de India, care veneau la distracție carnală în Bali. Oamenii se arătau total nemulțumiți de lipsa de flexibilitate a bordelurilor care nu le permiteau să negocieze. Poate dacă mergeau la karaoke ar fi fost mai bine. 

gratis

În Indonezia, la karaoke nu se cântă la microfon sau, mă rog, se poate spune că se cântă exact ca în bancul cu Scufița și lupul care o invită să-i ia cariciul în mână și să-i facă la dânsul dedicație bunicii. Antoni povestește că, undeva în Borneo, mașina care îi transporta pe el, prietena lui și alte 20 de persoane către Pangkalan Bun, a făcut un mic detur să lase două femei într-un pitoresc sătuc cu căsuțe colorate, pe fiecare dintre ele fiind o firmă care zicea: karaoke. Iote ce de cântăreți sunt aici, în Borneo. Pesemne că muncitorii care se spetesc lucrând la defrișări sau la uriașele plantații de palmieri, doresc să interpreteze hituri muzicale dar nu știu versurile și atunci Universal Records sau ce știu eu ce megastudio s-a gândit să le ofere această superbă oportunitate de a cânta într-un cadru organizat. Ai intrat să vezi care e treaba? ”Nooo, că cereau taxă de intrare chiar și în sat. Mi-a explicat un localnic ceva, nu am înțeles mare lucru, dar cred că e vorba de prostituție.” Hm. Oare cât ar putea să coste o oră de karaoke bucefalic dacă muncitorii care primesc cam 100 de para pe lună își permit să meargă la curve? Și oare cât de disperat să fii după pasăre ca să te riști la un karaoke, când SIDA în Indonezia se-ngrașă în fiecare an mai ceva ca un baron PSD?

vesnicie

Bem ceai cu Bruno și cu Pascale. Stăm la hotel Grand Kecubung Pangkalan Bun, 4 stele, piscină, 30 de euro pe noapte. Nu se găsește alcool că aici sunt musulmani și musulmanii de aici nu te lasă să bei bere decât dacă dai dublul prețului pe care îl dai la musulmanii din Lombok. Ca să iei o bere, vorbești cu băiatul de la recepție care vorbește cu băiatul de la colț care vorbește cu băiatul de la prăvălie care vorbește cu băiatul de la depozit care..și uite așa se strâg adiționalele și berea ajunge 65.000 de rupee. La televizor, pe canalul de prezentare și promovare ale hotelului, Bruno a văzut însă că poți să consumi whisky la karaoke. Ce karaoke frate? Unde? ”La etajul -1, în fundația lui Grand Kecubung. Hai să vedem.” spune însetat Bruno. Pascale, nevasta de 89 de kile și 3 pachete de țigări pe zi, încuvințează. Nu cumva ați uitat de povestea lui Antoni, aia cu satul colorat plin de căsuțe karaoke? ”Nuu. Dar ăsta e hotel select și reclama arăta clar ca e un bar, cu whisky. Să mergem.”

asa da

Chelnerul care ne-a adus ceaiul spune: ”Go, many girls!” Francezii nu par să se dumirească nici în al doișpelea ceas spre ce ne indreptam. Coborâm, deschidem ușa de termopan și ne proțăpim lângă o tejghea pe care este un aparat POS și mercurialul. Zice așa: golden lady-64.000 rupee pe oră (mai ieftină decât o bere Bintang), titanium lady-90.000 rupee pe oră, small room-120.000 de rupee, big room 240.000. Whisky? Numai dacă luați un golden lady sau altceva din ofertă. Poltergeist. Hotelul e crescut, de data asta nu pe un cimitir indian, ci pe unul de vise de fecioare care au ajuns pe calul greșit al cavalerului venit să le salveze.

Agitat, Bruno își amintește că a citit următoarea istorie: până de curând, în Borneo existau bordeluri cu urangutani. Dacă nu aveai chef de golden sau titanium lady, îți puteai lua o domniță urangutan. Nu am crezut, dar întreaga poveste este aici. http://orangutan.or.id/ponys-new-life-2/ Ceva mai grotesc nu am citit în viața mea. Când vă întoarceți de la baie sau vă trece durerea de fiere, zic să-mi spuneți și mie ce fel de animale pot să îți interzică alcoolul-că se supără ăl de sus-dar să abuzeze ani de zile un urangutan ras și pus în lanțuri (mai ales domnul Marco, ăla de mă bălăcărește pentru că nu descriu corect bunătatea indonezienilor, dânsul aș vrea să-mi răspundă)

 
Design a site like this with WordPress.com
Get started