Camionul se-mpiedică într-un colț de casă iar ursul Winnie the Pooh și cele 7 Crăciunițe de pe platforma luminată de lasere dansează acum cu spatele la un atelier de feronerie cu geamurile spulberate de suflul exploziei din 4 august, filmați de la balcoane de femei în capot, strânse în ciucuri de zâmbete.
Cântecul spune ceva despre Crăciun și anul nou, la fiecare colț de stradă e Fecioara prinsă într-o cutie de sticlă, uneori cu un păstor și un copil, alteori doar ea, cu brațele depărtate de trup ca un fotbalist care se apropie în alergare de tribune, după ce a dat gol.
Beirutul claxonează, frânează, accelerează, spurcă aerul cu gaz de eșapament, tremură, urlă, cântă cu volumul răsucit la maxim melodii care dispar sub glasuri de clopote și râsete și mieunăturile milioanelor de pisici cu fețe posace și cozi de leopard de zăpadă care par mereu să aștepte ceva.
Pe Mesia pisicilor.
Aveți idee când apare?

Gura orașului e spartă de prea mulți pumni și dinții sunt stricați de prea mult zahăr. O viață de bătaie și dezmăț. Clădiri mucezesc vertical între blocuri de 15 etaje cu apartamente de 2 milioane de euro. Rahați de câine minează străzile cu asfaltul pocnit și statui pictate, bărbați cu bărbi imense, îmbrăcați sumar, veghează intersecțiile.
Un colț de stradă e ocupat de trei cârciumioare, o cafenea, o pizzerie, un sushibar, toate sunt ale Denisei, gambă fină, ochelari de soare, alergătoare la maraton, orice maraton, zice ea, al New Yorkului și al Berlinului, zice ea, la toate am participat. Pe masă ajung plăcinte cu spanac și cu sumac, din partea casei căci e duminică și, cel mai important, nepoata a fost acceptată la MIT, dada, Massachusetts Institute of Technology, noroc că nu mai e Trump, are și bursă nepoata pentru că e campioana pe Orientul Apropiat la înot.
Nepoata seamănă cu Peter Sellers iar maică-sa, sora Denisei, pare mai tânără cu 4 ani decât fiica proaspăt intrată la MIT. Operațiile au tăiat nasuri, au ridicat pomeți, au umplut buze, au șters riduri, au întins cute.
Sunt tinere și se simt tinere și cele două surori, patroana și mama MIT-istei, beau cafea și fumează trabuce și trimit chicote vesele în aerul albastru.
Renovarea este cuvântul de suflet al Beirutului.
Vopsea, var, schele, drugi, bisturiu, absorbant, ață.
Pune padelele aici, bagă curent. Orașul iese de la reanimare, pe picioarele lui, ușor amețit, deshidratat, dă și tu un arak.
Nimic nu-l poate înfrânge.
Război, atentate, bombardamente, explozii, criză.

Putem să luptăm cu absolut orice, avem cafea, avem sumac, avem narghilea și 6-6 poartă-n casă, alergăm maratoane ca să rămânem pe loc, avem răbdare.
Unde ne grăbim să ajungem când aici avem cele mai mari rezerve de timp din lume?


“Being in a minority, even in a minority of one, did not make you mad. There was truth and there was untruth, and if you clung to the truth even against the whole world, you were not mad.”
Orwell ar fi fost sufocat de mătreața majorității care ar fi scuturat capul nervoasă: cuuuum? Adevărul cere consens.
Mulți=bun.
Cacofonia majorității turtește îndoielile, tasează întrebările, nivelează controversele.
Ești cu noi sau ești împotriva noastră. Există doar doi robineți, unul cu apă caldă și unul cu apă rece. Mi-e dor de Ceaușescu și de epoca în care pe țeava de apă caldă venea tot apă rece.
Ne înjurăm, ținuți la distanță de cele câteva grade care ne despart. Unii sunt soldați, alții maiori, alții colonei. Ne urâm pe orizontal, pe vertical vine doar disprețul. Al plebei pentru curvăsăria boierilor. Al boierilor pentru neputința plebei
Ura se păstrează intactă, continuă, perpetuă.
Emeșe mi-a spus ieri că a crezut că boala asta o să ne facă să fim oameni, o să scoată doar ce e mai bun. Proprietarul apartamentului ei nu numai că nu a scăzut chiria dar i-a spus că dacă nu îi dă o sumă ridicol de mare pentru vremurile astea, o scoate în stradă.
Și ce dacă nu o să găsească pe nimeni să îi plătească banii ăia, e dreptul lui să spere.
SPERANȚĂ.
De ce au murit tinerii la Revoluție? Ca să sperăm să ne fie mai bine. Iar binele se obține doar distrugând mai puțin binele altuia.
Harșt, îți ard un ciomag pe spinare sperând să nu mă mai doară tâmpla în care am luat un ciomag de la altcineva care m-a bătut din dorința de a da răul afară.
Orașele sunt pline de urlete înghițite, ne e foame și nu primim decât bătaie.
Azi servim o mamă de bătaie. Mâine la fel.
Ca să nu ne culcăm cu burțile goale.
Poliția locală umblă în haite să dea amenzi. Nu ai mască, nu ai autorizație, nu ai bască. La primării sunt cozi la acte. Îngheți cu orele așteptând să intri, n-aveți x, aduceți y, păi pe ce lume trăiți de nu știați că vă mai trebuie z. Te-ntorci, ești preluat pe bombeu și șutat la vinclul birocrației.

Acte. Acoperă-te cu acte că altfel vin ăia sau ăilalți, statu care se asigură că regulile sunt respectate, că adevărul e numai unul.
Adevărul lui.
Politicieni și polițiști și funcționari își fac planuri de revelion. Bran, Moeciu, Valea Prahovei, se-ncing grătarele pentru sărbători. Se fac petreceri private în cârciumi cu obloanele trase, se dansează, șaptele și optăle.
Proștii intră în faliment, proștii dau oameni afară, proștii fac revelionu acasă și n-au bani de mazăre pentru salata boeuf.

Am crezut că această criză scoate ce-i mai bun din oameni.
Emeșe are un zâmbet blând. Mă gândesc cum pentru oamenii buni viața este o criză perpetuă care scoate binele din ei, cum umblă întorși pe dos, cu binele la vedere și în curând statul o să dea o lege care să-i amendeze pentru obscenitate.



Am povestit pe facebook un episod petrecut marți: nea Titi, unul din muncitorii rromi care repară casa, a ras juma de sticlă de uiski pe care o pitisem, prevăzătoare, de frica setei pe care o citisem în ochii lu nea Titi. Șeful de echipă, tot rrom, a zis așa: al dracu țigan, las că-l aranjez.
Sugeram că țiganilor nu le este rușine să se strige țiganeee!!! unul pe altul și poate ar fi bine să mai dăm drumu la frâiele ăstea lingvistice că o să avem o limbă din ce în ce mai săracă și plată.
Postarea respectivă e urmată de un dialog suprarealist cu o persoană care insistă că eu sunt o privilegiată albă și că sunt rasistă pentru că am angajat muncitori țigani și am stereotipizat țiganii spunând că mi-au furat uischi și că simplul fapt că lucrează la casă niște muncitori țigani e semnul dezechilibrului social din țara noastră. Și dăi și luptă și dăi.
Rromii lucrează la firma unui alt rrom. Dacă stereotipizam, nu aș fi lucrat cu firma unui rrom de frică să nu mă fure și aș fi spus că toată echipa e de ciordaci, nu a băut doar nea Titi uischiul ci au “servit” cu toții.
Rasistă sunt. Clar. Nu suport rasa telectualilor îmbătați cu smoothiesuri care te amenință cu scobitorile smulse din micii vegetarieni, cerându-ți să te declari privilegiat alb și degrabă osânditor de țigani.
Chiar, știați că dexu zice asta:
călău m. 1. cel însărcinat cu execuțiunea osândiților la moarte; 2. fig. omul sângiurilor, tiran. [Țigăn. KALO, țigan, călăii recrutându-se mai ales dintre Țigani].
Ce ne facem fetelor, smulgeți cuvintele din Dex!!! Auzi, călău vine de țigănește!!! Să schimbe, să treacă rromanis, dă-o dracului de treabă.
Mi-e scârbuță și siluță de mimozele gata să te ucidă în numele dragostei pentru semenul lor pe care nu ar da doi bani dacă l-ar vedea pe stradă, dar asta nu pentru că este țigan, nu, ci pentru că rromul respectiv nu are nicio problemă să i se spună că este țigan.
Sunt pline corporațiile de cetățeni gata să renunțe la privilegiul lor de albi, dar numai dacă se fac poze, primesc un premiu și după 6 minute primesc privilegiul înapoi. Că se grăbesc la o petrecere la Fratelli.
Am scris acum un an textul acesta despre dublul discurs și ipocrizia noastră.



Bunică-tu era un nebun, îi spunea șchiopului șchiopule și chiorului chiorule.
Asta este una din mantrele maică-mii care consideră că onestitatea este semn clar de bădărănie. Desigur, șchiopul e șchiop dar nu îi spui asta în față, eventual îl întrebi dacă își dă cu Pronto piciorul de lemn și poate profiți de ocazie să comentezi mirosul fetid al picioarelor soțului, care are și două, dacă avea unul, ca șchiopul, ar fi fost mai acceptabil.
Trăim într-o cultură a ipocriziei și dublei măsuri. Ne abținem să spunem ce gândim dar nu pentru că nu vrem să rănim sentimentele ologului din fața noastră ci pentru că acesta este șef de departament, nu e bine să-l supărăm, ne va da afară.
Procurorul general este un om cu un schelet de dac hiperborean îngropat în dulapul rococo? Ei și ce? Nu vorbim despre asta. Ce-a fost a fost, nu a spus și domnu Cioloș că oricare dintre noi are legături cu Securitatea? Hai să nu mai vorbim despre Securitate, hai să vorbim despre magnolii. Ați văzut ce frumos au înflorit magnoliile?
Există agenții de publicitate populate cu protestatari de piața Victoriei care au contracte de milioane de euro cu instituții ale statului, parandărături generoase sub paravane virtuoase? Da, și? Te oftici că nu sugi tu banu public? Recunoaște, te oftici, de ce nu ai zis așa de la început că nu este vorba de contractele oneroase cu statul ci că nu mă poți suporta pentru că am succes și ți-a cășunat acum pe mine să mă distrugi.
Sunt ong-uri care accesează bani europeni cât să-și deschidă o cârciumă unde zic că fac educație civică și activități culturale și după 3 ani, cât cere programu european să stai deschis, o închid, vând echipamentele de bar și rămân cu 40.000 de euro? Așa și de ce am vorbi despre asta? În definitiv nu a umblat în buzunarul tău, a luat de la nemți și suedezi și norvegieni. Ăia au bani. Mai bine am vorbi despre Game of Thrones, ce crezi, în ce episod moare Cersei?
Șeful tău direct este copilul avocatului ăla care a fost în PRM, acum e în PSD, IQ 43? Păi nici nu vine la serviciu, deci nu face niciun rău, mai bine așa, dacă aveai un șef care te și punea la muncă și te și pipăia pe cur era mult mai grav.

Tăcerile înseamnă complicități și complicitatea e premiată.
Tăcerile aduc puncte bonus.
Social creditul nu a fost inventat în China. Social creditul este invenția corporațiilor care au cumpărat suflete cu scaune. Tu îl primești pe ăsta capitonat pentru că ai știut să nu zici nimic de procurorul general, tu îl primești pe ăsta cu fund de lemn pentru că te-a pus dracu să comentezi de ong-ul care ia bani europeni, tu îl ai pe ăsta cu 3 picioare pentru că ai comentat despre fiica avocatului care a trecut de la PRM la PSD.
Tu nu ai scaun.
Tu plimbă ursul.
Cine are gura mare trebuie să prindă cu dinții de ceafă ursul inadecvării și să-l plimbe. Mult să-l plimbe pentru că e clar pentru următorul angajator, șef, director, boss, președinte, că nu se poate baza pe tine. Că nu știi să vorbești despre Pronto, magnolii sau Cersei ci te mănâncă-n cur să îți spui părerea despre Securitate, parandărături, nepotism de parcă ne-ar păsa nouă de toate ăstea.
Social scoringul există și autocenzura există și autocenzura duce, în timp, la negare, aplatizare, teraformare.
Nu spun nimic pentru că nu văd nimic, îți spui.
Și în curând nu o să mai vezi.
O să fii orb.
Și nimeni din jur nu o să-ți spună că ești orb atunci când te va vedea lovindu-te de mobile. O să îți spună că pâcla asta alburie care-ți acoperă pupila te prinde bine, se potrivește chiar și cu bulinele de pe rochiță.
Orb la orb nu-și scoate ochii.

M-am uitat la Digi la Andrei Țăranu și Sorin Ioniță vorbind despre apariția AUR. Înainte fusese Băsescu pe care Prelipceanu l-a întrebat (referindu-se la probabila ratare a calificării la campionatul de furt parlamentar, ediția 2020-2024) dacă pentru el ăsta e capăt de drum.
Da ce, credeți că mă duc să mă spânzur?, a întrebat nea Traian.
Păi nu intrați în parlament, a insistat Prelipceanu.
Da
ce, am candidat eu? Eu sunt europarlamentar, i-a reamintit smintitului moderator fostul președinte.
Cut.
Ne întoarcem la discuția despre AUR. Țăranu spune că este o alianță închegată din grupări de protestatari, cepefiști, suveraniști, antivacciniști, nu au nicio ideologie care să-i lege, spune Țăranu.
Da. Exact ca USRPLUS, alt ghiveci de credințe și valori care este pus d-a dreapta Tatălui dar și-a dat afară părintele fondator tocmai pentru că era prea conservator-familist-ortodox.
O bâlbă politică, arogant definită ca Salvarea României, condusă de o gașcă de băieți (foarte puține femei) care de 5 ani de zile construiesc, fără fundație, colibe în care se refugiază, împuținați, din calea lupului.
USRPLUS este un proiect elitist într-o țară de bordeie.
USRPLUS mimează eleganța, în timp ce dansează Perinița în glod.
USRPLUS nu a fost în stare să capteze ura față de sistem și să facă din ea electricitate, să lumineze satele înecate-n beznă.
USRPLUS vrea o Românie fără Hoție dar nu e în stare să coboare cu toporu-n hol când aude foială noaptea prin casă, stă dârdâind sub pat și așteaptă instituțiile statului să-și facă treaba.
AUR știe răspunsurile la toate întrebările la care USRPLUS zice “Nu știu, nu sunt din localitate”.
Făcut de servicii, finanțat de ruși, finanțat de protestanții din State, n-are a face.
O alianță fără ideologie, mi se rupe mie.
Partidele de extremă au un rol extraordinar, acela de a face palatabil discursul extrem al exaltaților din partidele de centru. Agenda național-socialist-ortodoxă pe care o fluturau pesedeii începând cu Ponta, va ajunge să pară absolut cuviincioasă și demnă.
Familia, Patria, Credința vs Pensii speciale, Corupție, Spitale, Autostrăzi.
AUR știe că singura Românie imposibil de imaginat e România fără Poezie.
Și atunci dă Poezie.
Radu Gyr ai cuvântul.
Am scris postul de mai jos acum 2 ani. Fără să știu, descriam votantul AUR.

Șoferul de taxi e tânăr, nu are 30 de ani. Nu știe nimic despre comunism, dar zice că a strigat Jos comunismul! la toate mitingurile la care a fost, pentru că asta e boala noastră, suntem comuniști, trăim într-o prelungire a comunismului, trebuie să terminăm odată cu acest comunism despre care nu știm nimic dar ce, trebuie să știi despre aer ceva ca să îl poți respira?
Cum scăpăm de comunism doamnă?
Eu cred că nu de comunism trebuie să scăpăm, că ăla nu l-am avut niciodată, l-am mimat ce-i drept o vreme. Noi trebuie să scăpăm de feudalism, să ieșim din bordeiele spirituale în care ne înghesuim 8 suflete pe un prici, să înșfăcăm toporul din curte și să tăiem capul boierului fălos care…
Da doamnă, asta zic și eu, să îi omorâm pe comuniștii ăștia de ne conduc, ca Vlad Țepeș să îi ucidem. Măcar vreo 20-30 dintre ei să îi omorâm și să vezi că niciunul nu o să mai fure după. Niciunul.
?????????
Mă uit la el din spatele unui gărduleț de 9 semne de întrebare.
Nu credeți că e bine să meargă unul cu o bombă, cum e în Palestina, așa, să se ducă acum la congresu ăsta al lui Dragnea și să îi arunce pe toți în aer?
Păi și cine îți garantează că ăia care vin după seria pulverizată nu o să fie la fel de răi sau poate chiar mai răi decât decedații?
Cum doamnă, păi omul cu bomba o să spună clar înainte de explozie că face asta pentru că sunt niște comuniști care fură de la gura poporului și că poporul i-a condamnat la moarte.
Deci cetățeanul-terorist ține un spi..
De ce terorist? Este un vindecător. Vindecă România de comunism. Nu vedeți ce fac ăștia cu justiția, nu vedeți că nimic nu le mai stă în cale? 20-30 dintre ei dacă omorîm o să îi speriem și să vedeți că nu mai fură niciunu.
Scormonește cu ochii în oglinda retrovizoare, disperat să-mi găsească acordul, ca și când dacă eu m-aș învoi să ucidem 20-30 de comuniști, el ar merge acum acasă, ar intra pe pagini aurii sau pe bestjobs și sigur ar face rost de un terorist, de un asasin plătit ceva pe care îl va plăti în curse gratuite cu mașina când va vrea el, îl duce și până la Baia Mare, dacă e nevoie, deși nu prea ar înțelege ce caută un asasin plătit la Baia Mare.
Sprâncenele îi sunt strânse între ochi ca un covor luat în picioare de un portar grăbit.
Auziți, ați fost la vot?, îl întreb.
Nu. Că toți sunt la fel, sunt comuniști chiar dacă sunt tineri, că au învățat acasă să fie așa, de la părinții lor și de la bunicii lor. Toți sunt comuniști și fură și vă spun eu, dacă ar gândi mai multă lume ca mine, dacă am pune o bombă la plenară, să moară așa, vreo 20-30 dintre ei, numai așa i-am dezvăța să fure. Numai așa. Ori noi, ori ei. Dacă mai vrem să stăm în țara asta, trebuie să facem curățenie.
Murdărie mai întâi, că sângele și mațele și părul, dinții și intestinele sărite pe pereți să știți că nu înseamnă curățenie.
Da, da. Văruim după, am eu un prieten zugrav, dar e plecat în Spania. Ca și dumneavoastră, nu a vrut să se bage să omorîm 20-30, a zis că el pleacă. E și asta o soluție, dar nu e pentru mine. De ce să câștige doamnă ei tot timpul? De ce să nu rămîn eu acasă, să mă duc ca zugravul în Spania și să îmi fie dor de sarmale și de roșiile de la noi? Eu zic să vă mai gândiți. Dacă ar fi mai multă lume ca mine aici, nu ar fi atât de mulți ca dumneavoastră afară.
Afară e frig.
Plătesc și cobor.
Un popor care se gândește să își asasineze liderii politici dar nu îi trece prin cap să meargă la vot este ca un cuplu fără copii care trage cu pușca în berze, în loc să facă dragoste.
Mă uit la clientul următor al taximetristului, un tinerel cu fundul dezvelit în fața crivățului, geaca scurtă și subțire, albastru de frig. Ar face orice să se încălzească, ar omorî-o și pe mă-sa, d-apăi 20-30 de parlamentari hoți.
Mașina pleacă și eu mă gândesc într-una la cuvintele spuse alaltăieri de Oliver Jens Schmitt, biograful lui Codreanu: chiar și cel mai tăcut om din lume are nevoie de ecou. Chiar și cel mai tăcut om din lume are nevoie de ecou.
Chiar și cel mai tăcut om din lume are nevoie de ecou.
Deși nu pot să explic ce vrea să spună, simt adevărul țâșnind prin fiecare por al cuvintelor. Exact cum șoferul de taxi simte că hoția de acum a fost adusă de comuniști și că 20-30 de comuniști morți, ne-ar aduce libertatea.
Chiar și cel mai tăcut om…


Recunosc că tot timpul m-am gândit că liberalii nu sunt chiar atât de proști, l-au luat pe Rareș Bogdan ca să acopere exact zona naționalist-ortodoxă-ruralo-unionistă, de acolo mi se părea că vine damf de Codreanu. Acum 2 ani scriam despre AUR. Dar nu despre ei ci despre gândul serviciilor care i-au înființat.
Măcar eu de-aș avea puterea să îmi ascult propriile prorociri, nu aș mai fi atât de uimită.


Vă mai aduceți aminte din PIF desenachele aparent identice pe care erai invitat să le privești și să dibuiești cele 6 diferențe? Concentrați-vă și haideți să găsim aici minusculele deosebiri.

Având în vedere că criza, pe zi ce merge, se accentuează, nemulțumirile iau o intensiune mai mare, populația nevăzând nici o măsură luată pentru scoaterea ei din situația grea în care se zbate, precum și zvonul care circulă între populație că nu se poate scăpa din situația actuală decât prin război sau revoluție care trebuie să izbucnească la primăvară.[…] În județul Caliacra din sudul Dobrogei funcționarii erau revoltați că nu li se plătiseră salariile. Și acolo aveau loc revolte împotriva funcționarilor fiscali. În județul Cluj, țăranii plăteau dobânzi între 28 și 40 de procente fiind tratați de bănci fără pic de milă. În Banat, țăranii se organizaseră singuri și-i amenințau cu moartea pe avocați și pe funcționarii băncilor. În județul Bihor nu se plătiseră deloc impozitele pe anul 1930. În industrializata Vale a Jiului, 1000 de oameni ajunseseră șomeri. […]
În intervalul 1930-1933, denumit, pe bună dreptate, perioada confuziei-vremea experimentelor, sistemul politic ajunsese în pragul colapsului. […] Conflictele interne și corupția din partidele aflate la guvernare lucrau în favoarea regelui, ca și veleitățile multor actori din cele două mari partide (nb. Partidul Național Liberal și Național Țărănesc) sau supraestimarea de sine și ambiția șefilor de partide mici, cum ar fi Iorga, Cuza, Goga și Averescu.
Hotărâtoare însă era slăbiciunea instituțiilor statului, care nu puteau rezista presiunilor regale. Între 7 iunie 1930 și 17 aprilie 1931 s-au succedat nu mai puțin de 4 cabinete. Din aprilie 1931 până în iunie 1932, prim ministru a fost istoricul Iorga. […] Au urmat 4 cabinete ale Partidului Național Țărănesc sub Alexandru Vaida-Voevod și Iuliu Maniu. […] Schimbările permanente, însoțite de certuri în interiorul partidelor, au epuizat reformarea de odinioară a partidelor politice. Liberalii din opoziție combăteau guvernul printr-un limbaj violent, îi insultau pe membrii acestuia făcându-i hoți și escroci, cereau izbăvirea țării și închisoare pentru guvernanți. Limbajul politic al marilor partide cu greu se deosebea, în înveninarea lui, de cel al lui Codreanu sau al lui Cuza. Ceea ce trâmbița extrema dreaptă nici nu era atât de extrem raportat la declarațiile celorlalte formațiuni politice. […]

Chiar mai îngrijorătoare era înființarea unui guvern paralel de către rege: camarila. Carol se întorsese în România cu amanta sa, Elena Lupescu, și a refuzat să renunțe la ea, deși se angajase la acest lucru în fața unor politicieni de frunte. Cu ajutorul regelui, care în mod clar era dependent sexual de ea, Elena Lupescu a format o grupare compusă din bancheri și oameni de afaceri, polițiști, ofițeri, curteni și intelectuali, care controlau părți importante ale economiei și ale vieții politice și culturale. Prin intermediul directorului Administrației Poștelor și Telegrafelor, Elena Lupescu deținea și un serviciu de informații propriu, prin care supraveghea elitele. […] Elena Lupescu i-a mijlocit vărului ei Emil afaceri profitabile și s-a îngrijit de alianțe matrimoniale cu industriașul Malaxa. Emil Lupescu s-a îmbogățit din reconstruirea Palatului Regal și din afaceri cu devize. Un unchi al Elenei Lupescu conducea Casa Asigurărilor Sociale, iar fiul său a devenit director în Ministerul Propagandei. Alte rude au primit contracte profitabile cu armata sau lucrau pentru serviciul secret privat al Lupeascăi. În cerc restrâns, regele viziona filme și-i șantaja pe oamenii de afaceri dependenți de contracte cu statul la jocul de poker, la care-și umplea visteria proprie. […]
Excelent informatul Constantin Argetoianu, autor al unui important jurnal, un tip cinic și bun cunoscător de oameni, el însuși parte a sistemului, nota: Singurul lucru organizat în România Mare e jaful și șperțul.

[…] De la țăranii din Dobrogea și lucrătorii forestieri din Bucovina și până la înălțimea dinastiei se întindea boala economică, politică și morală a României Mari. Criza economică mondială a coincis cu agravarea crizei politico-morale a elitelor. În percepția multor contemporani, acestea se împărțeau într-o categorie care profita de sistemul camarilei și o alta care se angaja în favoarea corectitudinii și moralității politice. Aceste valori erau propagate de Codreanu și adepții săi, a căror sărăcie personală făcea impresie asupra multor oameni […]. Acest lucru, precum și oferta credibilă a unui rigorism moral au stat la temelia ascensiunii rapide a lui Codreanu. Mulți oameni disperați îi atribuiau calitățile care le lipseau celor mai mulți politicieni: credibilitatea și verticalitatea. De aceea i-au acceptat fanatismul.
(Citat din cartea lui Oliver Jens Schmitt publicată la Humanitas, Ascensiunea și căderea Căpitanului)

PS. Să nu ne mirăm dacă un individ în ie, cu retorică interbelică, ură de homosexuali, jidani, țigani, comuniști, unguri, refugiați și, bineînțeles, Soroș, se va ridica de undeva dintr-un Vaslui sau poate Botoșani sau, de ce nu, Piața Victoriei, și va izbăvi România, continuînd munca mistică a Căpitanului.

A muncit în Germania 6 luni.
Foarte bine s-au purtat nemții cu el. Avea asigurare medicală, de toate. Cheltuia pe mâncare 200 de euro și restu trimitea acasă. A strâns 10.000 de euro și și-a făcut casa la Râmnicu Sărat cu tapet englezesc cu nuferi albi cu margini aurii plutind pe un lac negru. E politicos, ochii îi ține lipiți de vârfurile picioarelor, de acolo, din vârfurile picioarelor îi vin cuvintele pe care le rostește neconvins, ca și cum ar citi un text nou, într-o limbă pe care nu o înțelege: aici am muncit 8 ani în construcții, la aceeași firmă, și în 8 ani salariul a fost 20 de milioane și apoi a scăzut la 18, după 8 ani de muncă, și l-am întrebat pe șefu că de ce scade salariul în loc să crească și el a zis că dacă nu-mi convine să plec, da doamnă, după 8 ani de muncă. E răi aici oamenii, e răi și acum lucrează cu vietnamezi că ăia sunt săraci rău și n-are de niciunele și 18 milioane e mult pentru ei.

După Germania s-a dus în Anglia. A strâns alți bani, a făcut baie frumos, înăuntru, de l-a certat maică-sa că a înnebunit să dea atâția bani pe o budă.
-Și i-am zis mamă, s-a schimbat lucrurile, oamenii au comfort mamă, nu mai poți să te caci în păpușoi, mă scuzați doamnă, dar așa i-am zis, e altele vremurile, uite, fii-mea învață pe tabletă d-aia. Are internet. Oi vedea ce-oi face cu ea, că nu-i place școala, poate manicură să învețe sau cum îi zice. Că uite, fiu-meu am vrut să repare mașini, să lucreze mecanic în service că aia e meserie bănoasă, dar el nu, că nu-i place și acum e în Anglia la muncă, am zis că-i bine să vadă și el cum e lumea.
De pe ecranul telefonului se uită la mine cu ochi intenși un băiat cu urechi imense, îmi imaginez un gimnast învârtindu-se pe firul care traversează craniul, ținându-le legate.
Viața e scurtă ca metrul de autostradă al suceveanului Mandachi. Nu ai timp să greșești. Te naști, te caci în curte, te-nsori, faci copii, faci casă, pleci la muncă în Germa, nu te mai caci în curte ci în casă, pui tapet cu nuferi albi cu margini aurii, îl duci pe fiu-tău la autocaru de Anglia și o pregătești pe fii-ta să devină manicuristă.
Apoi mai pui o tablă pe casă, te bucuri de nepoți, votezi primaru liberal la al 8-lea mandat și mori cu păr pe cap și fără dinți în gură.
Nimic greșit aici.
Tușește.
Îl întreb dacă a răcit. Zice că nu. De la țigări.
-Doar nu vi-e frică de covid?, mă-ntreabă suspicios.
Îi zic că ba da, mi-e frică.
Și el îmi spune cu glas hotărât, ridicând prima oară ochii de pe vârfurile picioarelor: nuu există doamnă, nu moare nimeni.
Nu ajunge să faci budă în casă.
Trebuie să știi să tragi și apa.
Poate manicurista să învețe asta.
Până atunci, simt o uriașă milă pentru mine și știu că spaimele mele sunt reale și degeaba aprind veioza, bezna suge lumina ca o gaură neagră.




Zice presa:
Mult discutatul pelerinaj de la Mănăstirea Sfântul Andrei din judeţul Constanța a adunat luni peste 500 de creştini care au ţinut să vină în ziua de praznic a Sfantului ocotitor al României.

În teritoriu sunt prezenţi şi reprezentanţii forţelor de ordine. Sute de jandarmi şi poliţişti se află la faţa locului, reglementează circulaţia în zonă şi îi atenţionează pe cei prezenţi să menţină distanţarea fizică şi să poarte mască. Deocamdată, nu au fost împărţite amenzi, ci doar avertismente.

Deşi suntem în stare de alertă, iar pelerinajele au fost interzise, în zonă au ajuns credincioşi din toată ţara, din oraşe precum Bucureşti, Braşov, Ploieşti.

Înalt Preasfinţia sa Teodosie oficiază această slujbă cu alţi 200 de preoţi din judeţul Constanța.

Legea nu e pentru toți.
Dublă măsură.
Stat în Stat.
BOR deasupra TUTUROR.
De ce nu l-a ars pe Teodosie nimeni până acum?
De frica afuriseniei. Brațul legii învârtit în pumn s-a oprit într-o cruce presărată peste poala popii.
Sub prelata sutanei se poate ascunde un ferrari care te poate propulsa la putere. Sau în gard.
Depinde cum îl conduci.
Am scris asta acum 3 ani.

Doi naufragiați ajung pe o insulă sărmană, preiau puterea și își dau seama că lipsa resurselor naturale face imposibilă orice inițiativă de a îmbunătăți viața locuitorilor insulei. Nu o să fie mai bogați, nici mai sănătoși și nici mai fericiți. Și atunci cei doi conducători ai insulei se hotărăsc să le ofere amărâților supuși ceva care să-i ajute să îndure mai ușor mizeria vieții: o religie. O serie de minciuni elaborate care să le dea un sens vieților lor îngălate.
Așa că unul dintre cei doi conducători devine tiranul cel rău iar celălalt este sfântul oprimat, silit să se refugieze în junglă.
Citind știrile de azi, realizez că România este San Lorenzo, insula lui Vonnegut din Leagănul Pisicii. Suntem un popor pierdut în mizerie, ai cărui conducători au decis în ianuarie 1990 că nu au cum să ne scoată din foame și atunci mai bine au creat o religie care să ne umple stomacele. Și uite așa, părinții fondatori, misticii FSN, ne-au umplut mințile cu bătălia dintre bine și rău, cu ruși comuniști, unguri separatiști, cu monarhiști și apoi corporatiști, soroșiști, anti-naționaliști, ongiști și sioniști care conduc țara, cu care trebuie să luptăm, căci ei sunt Răul. Iar noi, desigur, cei care luptăm cu Răul, noi suntem Binele. Cine nu vrea să fie de partea Binelui? Cine?
Milioane de români au vrut să fie de partea Binelui și au ascultat chemarea la luptă, și-au ascuțit cuțitele, topoarele, sapele și secerile, coasele și furcile, s-au ascuțit ei la față de atâta luptă și tensiune și au luptat 26 de ani cu cei care vor să ne distrugă tradițiile, cu cei care vor să ne transforme în colonie, cu cei care vor să ne transforme băieții în homosexuali și fetele în curve, cu cei care vor să ne vaccineze și cu cei care vor să ne învețe democrația, las că știm noi că acest cadou este unul otrăvit, las că am citit și noi Albă ca Zăpada, ce credeți, că suntem toți analfabeți?
Dar iată că stomacele au început să gheorțăie cam tare și cuvintele bibliei feseniste erau greu de auzit în zgomotul mațelor și atunci, de la amvonul bisericilor România TV și Antena 3, un sobor de știriști a predicat sosirea statului paralel, chiar el.
Cu el trebuie să luptăm acum, Statul Paralel e vinovat pentru că ne e foame. El ne înghite resursele, el ne otrăvește fântânile, el ne gonește tinerii afară din țară.
Până când nu dăm jos Statul Paralel, nu vom avea liniște și nici burțile pline.
Mai trebuie să așteptăm un pic, tranziția e lungă, dar și când vom ajunge în Țara Noastră Sfântă, după 40 de ani de rătăciri în deșert, o să avem râuri de vodcă și munți de parizer așteptându-ne.

Trebuie doar să mai luptăm un pic.
Oamenii au nevoie de o religie. FSN a înțeles asta, noi, ăștilalți, hegelienii, suntem atât de închiși la minte încât nu pricepem nimic.
Nu-l dăm pe Moise, pentru că nu credem în Moise. Credem în GPS. El ne va scoate din deșert, ne zicem noi și privim sateliții alergând pe cer.
Dar GPS-ul nu ne scoate din nimic, pentru că nu are o poveste de spus și atunci nimeni nu-l urmează. GPS-ul e mort, știința e moartă.
“Sometimes I think that’s the trouble with the world: too many people in high places who are stone-cold dead.”
Dacă nu am fi niște hegelieni triști, am promite o nouă religie: una în care Isus trăiește în statul paralel și este pregătit să ne deschidă porțile acestei Împărății, să i ne alăturăm. În statul paralel e de toate, e mâncare, e filme la televizor, e haine de designer și e plaje ca-n Grecia. În statul paralel nu e întristare. În statul paralel nu se fură, că toată lumea are de toate. În statul paralel nu se minte, căci adevărul e mai frumos decât minciuna.
Votează Isus și vino în Statul Paralel.
The end sau cum zice Vonnegut: so it goes.


Cartea se cheamă Anutimp.
E despre oamenii blocați în sezonul oboselii cronice, cu zile scurte și întuneric umed care le face condens pe tâmple, dedesubt zbătându-se, înfierbântate, planurile de a scăpa cu viață, deasupra frigul neputinței.
Mâinile tuturor au pielea încrețită de la atâta spălat creiere în chiuvetă.
Creierele tind să rămână murdare, geaba freci cu Fairy sau cu leșie.
Gândurile sunt negre și miros a unt brânzit.
Pe străzi, oamenii urmăresc doar pașii lor, singurele organe care mai funcționează în Anutimp sunt picioarele și ficatul.
Ficatul nu-l pot urmări, se merge pe încredere.
Și pe băutură.
De ochi nu mai are nimeni nevoie.
Tot ce a fost de văzut, a fost văzut. Culorile nu sunt importante și culorile sunt singurele pe care nu le poți percepe printr-o atingere a mâinilor.
Tăiem costuri, oprim producții de senzații. Nu mă ajută cu nimic să știu că parizerul e verde. Îmi ajung senzorii din limbă.
La ochi s-a renunțat de mult timp în Anutimp.
D-aia pe străzi, turiștii veniți din Ierni sau Primăveri sau Toamne ale altor continente se-mpiedică de baricade de urât ridicate de localnici în calea lor. Nu au timp să facă frumos, în definitiv asta e atracția lui Anutimp, aici totul e atât de urât, nu-i accident, e opera unei civilizații oarbe care s-a sacrificat pentru ca noi să apreciem mai mult puțina frumusețe de acasă.
Ieri am locuit pentru 6 ore în Anutimp.
Perimiteți-mi să raportez:
Țăranii sunt apatici, rostogoliți în spatele unor tarabe cu borcane roșii. Și ceapa e roșie, și gogoșarii. Legumele sunt frumoase, oare cum au ieșit oamenii care le mănâncă atât de urâți?

Panourile publicitare sunt goale. Nu se mai promite nimic și poate aceasta e revoluția pe care o așteptam. Publicitate la tăcere.
Trotuarele au erupt în cabluri contorsionate.
Copacii stau în mâini, cu rădăcinile afară.
La Patiserie e o vânzătoare cu fălcile învelite-ntr-un fular.
Oamenii au jumătate de cap bleu, masca e doar o cromâ pe care am putea să proiectăm zâmbete dar cine să le vadă?
Nu văd copii, toți s-au pitit în păreri nestrămutate și conspirații neînsemnate.
Bărbații put a băutură. Reazămă garduri sau gardurile se reazămă pe ei, cine poate știiii?

În Anutimp vin alegerile și poporul își face stocuri de resemnare. Cotesc la stânga, spre parcarea supermarketului, de fapt nu cotesc la stânga, parcarea e plină și bariera s-a blocat. Blochează și ei tramvaiul care urlă în spate.
Mișcă-te-n morții mă-tii.
Nu e timp.
Nici măcar la magazinu sirianului, din colț.
Doar hummus.

Mi-a venit contractu de la editură.
Te iubesc dar nu pe tine (titlu provizoriu, zice în contract) va apărea în aprilie. La anu.
Au scăzut vânzările la cărți cu 80%. Au crescut la hârtie igienică și drojdie. Singurii oameni care citeau sunt ăia de au murit de covidă?
Ăștia de au supraviețuit nu mai văd bine și atunci așteaptă audiobookul?
Nu înțeleg.
Eu citesc ca o dementă. E drept că nu literatură română ci jurnale, non-fiction, istorie. Și Vonnegut.
Iar.
Și m-am reapucat azi să citesc ce am scris vara asta.
Poate eu am mai mult timp decât alți oameni. Poate am un stoc de timp, băgat în beci, din care înfulec seară de seară.
Mă rog, ce voiam să zic, am timp să rescriu cartea asta de 5 ori până în aprilie. Bucurați-vă de forma ei inițială. Cât mai puteți.




Martie 2020-confiniamento aka izolare Covid 19, Sitges, Barcelona

Astăzi am schimbat a șaptea oară începutul cărții.
Sau poate ieri.
Zilele sunt pline de alcool și teamă.
Z gătește tone de mâncare, de plictiseală. Apoi încropește din plastice, pungi și borcane, containere pe care le vâră în congelator. E plin ca groapa comună din Srebenica. 

Când nu beau și nu schimb începutul cărții, desenez pe pereți.
L-am desenat pe Trump și am scris replica lui I know all the words. Mai puțin hydroxycloroquine. Dar ăsta nu e un cuvânt ci un test de inteligență. Și am desenat și o biserică și am scris Trăiască Catedrala Izolării Neamului și am desenat și un covid și am scris I can kill you with a tray, e de la Eddie Izzard, vestitul comic poponar, pe tocuri. Nu-i poponar, e travestit. Un travesti executiiffff, un travesti de acsioon, cum zice el în scheciul despre lecțiile de limbă franceză.

Ce aș vrea să revăd duma cu Vadder în cantina lui Death Star dar nu am internet, futu-ți morții mă-tii Orange care îmi consumi 1 giga la un filmuleț de 30 de minute de pe youtube.
Beau. Fumez. Citesc cărți despre creștinism și bombardarea Dresdei.
Din când în când, Z ține un speach despre inepuizabila capacitate a minții mele de a produce minciuni și presară discursul cu exemple din viața lui, legând, incongruent, firele de liță cu unele de lână, sârmă și sfoară.
Ce vrei de la mine?, reușesc să-l întreb. 

Uneori mi se pare că înțeleg, vrea să fie primit.
Și eu nu-l primesc, eu zic: e ușa deschisă, intră.
Simte că dacă nu era el, ar fi fost oricine, normal că trăiește anxietatea ordinarului. Dacă totuși este ordinar, comun, normal?
Te-aș iubi și dacă ai fi chelneriță, îmi spune el. Tu însă ești mutilată de matematica meschină a calculării sumei dintre ce cărți citește, ce muzică ascultă, ce filme vede, câți bani face pe ani, ce facultate a terminat.
Iubirea nu are nevoie de asta. Iubirea înseamnă acceptare.

Și atunci de ce vrei să mă schimbi?
Suntem amândoi confuzi.
Și eu cred că în sticla asta de Borsec e apă minerală și, când colo, cineva a pus pălincă și gura aia pe care am luat-o crezând că o să scap de sete, mă trimite într-o amețeală dureroasă.

Arată la fel dragostea.
Ca durerea.

Emilia Șercan a scris acum câteva zile pe facebook asta:

Primăria Capitalei a plătit în mandatul Gabrielei Firea aproape 16 milioane de euro (70 de milioane de lei) pentru consultanță juridică unor case de avocatură deși are un departament juridic propriu cu 48 de angajați. Acești aproape 16 milioane de euro, din care se puteau construi școli, spitale sau orice avea nevoie orașul ăsta – și are nevoie de prea multe -, au fost plătiți pentru a acoperi incompetența generată de nepotism, emblematică pentru mandatul lui Firea.Un mic exemplu: la începutul lui 2017, la Direcția Juridică a Primăriei București, a fost angajată pe un post de consilier juridic debutant fiica lui Adrian Țuțuianu, fost președinte al Comisiei de Control a activității SRI, acum senator din partea PRO România, dar fost pesedist de vază. Domnișoara consilier debutant Țuțuianu, după ce a stat aproape doi ani la Primăria Capitalei pe un salariu de circa 25.000 de lei anual, s-a mutat la finalul lui 2018 la Ministerul Dezvoltării pe un post de consilier la Direcția de Programe Cooperare Teritorială Europeană pe un salariu anual de 60.000 de lei, unde sigur își pune mai bine în evidență competența. Well, dacă vă întrebați de ce instituțiile statului gem de incompetență și lâncezeală, răspunsul e simplu: în fața unor oameni pregătiți, cu studii și pricepere, au prioritate beizadelele politicienilor și ale acoliților lor.

Nu.
Mai.
Pot.
Ei
Și
Ce?

În arhiva blogului am găsit textu de mai jos. Din noiembrie 2015. Când la primărie era Oprescu. O somnitate, cum zicea colegu lu taică-miu, Paraschiv. De unde se vede treaba că nu e omu ci sistemu. Și sistemu e vechi. Traforat acum sute de ani. Se cheamă feudalism. Nu am ieșit niciodată din el.
Că ni s-a făcut foame cândva, să fie 1670 sau 1960, și am înghițit cheia de la ușă.


Holul în penumbră e strâns între doi copăcei svelți, care nu știu că afară e iarnă. Frunzele lor verzi se suprapun baroc cu tapetul cu fleurs de lis. Canapeaua cu picioare flexate, de halterofil încordat în ridicarea unei greutăți mult prea mari, zace prăfuită în capăt, sub vitralii care filtrează melancolic lumina. Cam 500 de lei costă să închiriezi holul, dacă vrei să filmezi sau să faci vreo sindrofie cu ștaif.
Salonul 1 și salonul 3, scaune răsturnate cu picioarele în sus și cățărate peste alte scaune ca-ntr-un număr de saltimbanci de circ. Lemn lustruit, împletit în cozi de Cosânzeană marchează ferestrele. Doamne ce clădire superbă.

Sub puntea casei, în restaurant, miroase a țuică fiartă și-a chermeză de asociație de pensionari. Strânse la mese în stoluri, capete cărunte discută aprins și sting supa cu-un păhărel de oareșce. Par niște mineri îngropați într-o galerie surpată acum 50 de ani. Se uită cu ochi mijiți la orice suflet care nu aparține grupului de inițiați. Ieșim să nu ne intre în haine aroma de chiftele.

Directorul instituției e îmbrăcat în costum culoarea oului de rață. Pe biroul lui de lemn de nuc, cred că e nuc, oricum dă bine să scriu că e de nuc, deși ar putea ă fie ulm, fag sau castan, stă pachetul de țigări călărit de brichetă, lângă o ceașcă de cafea cu zaț gros pe fund. Calculatorul e din anul 1992, cu plasticul galben. Ar fi putut la fel de bine să fie un bibelou pescar chinez, ar fi fost probabil mai folositor, măcar pentru că nu ar fi ocupat atâta loc și nu ar fi strâns atât praf.

Directorul are pantofi liră, cu limba rotunjită, urcând pe șosetă. Costumul și pantofii par cumpărați tot în 1992, în același set cu computerul cel palid.
Camera e încălzită de o sobă de teracotă a cărui țeavă e gâtuită de o instalație de tortură care, sper eu, detectează scurgerile de gaz.
Directorul e afabil dar grăbit, enumeră prețuri și studiază un calendar pe care a înghesuit cu pixul cu litere minuscule, date și cereri de închiriere care uite, se întind hăăăăăăt până în 2016, în mai. Și mai e și o renovare, cândva prin aprilie, că trebuie să mai faci câte ceva să ții bătrâna doamnă pe picioare.

Și aveți și echipamente tehnice?

Directorul zice că nu. Dar nicio grijă, pentru că e un chiriaș în curte, chiriașul instituției, care taman cu asta se ocupă. Și are prețuri bune. Nu că ar avea vreo legătura cu instituția dar uite ce noroc, să ai chiriașul potrivit la locul potrivit, cu pețurile potrivite.
Obsesia mea pentru dinozauri se reaprinde. Dinozaurii pitici de Hațeg care au pus laba pe toate instituțiile publice din România. De la biblioteci, la direcții, secretariate, comisii și consilii, dinozaurii în costum de culoarea oului de rață taie și spânzură. Capetele lor nu cad. Pentru că nu se văd. Ei trudesc undeva tupilați la firul ierbii, ca spiridușii lui Moș Crăciun, neștiuți de nimeni dar o parte extrem de importantă a sistemului. Ei plătesc, ei primesc, ei dau mai departe, ei te opresc sau te împing de la spate, ei ung, ei învârt rotițele. Sunt bacteriile care îmbracă organismul țărișoarei într-un sac de trilioane de celule, microbiomul nostru național.
Nu putem scăpa de dinozaurii pitici fără să ne autodistrugem.

Boala cumetriei e în gena națională și nimic nu ne poate vindeca.
Saaau…. poate doctorul ăsta, stă la mine în bloc, să vă dau numărul lui de telefon. Ce noroc pe mine că sunt vecină cu el.Providență. Sper că și dumneavoastră credeți în ea.

PS. Un update necesar. Un alt caz de oameni în costum de culoarea oului de rață care au decis să arunce pe geam 15 milioane de lei. Pe geamul SIVECO, firma care a realizat portalul anti-plagiat, rămas nefolosit din martie și până acum. Detalii aici http://pressone.ro/portalul-anti-plagiat-al-guvernului-a-costat-15-milioane-nimeni-nu-stie-ca-exista/