Am vrut să scriu despre șoferul de taxi și teoria conspirației sionist-austriacă pusă la cale în 1922 și executată acum de Merkel, dar o las pe mâine, când am timp să aliniez frumos dumicații paranoiei în farfurie.
Azi, pentru că am predat cartea și pentru că mi-e lene, vă mai dau, teaser, o bucățică. Tot din Mongolia, că mi-e mai la îndemână.

Uniți sub stindardul artei, strângem mesele la un loc și iată-ne, cu marele star mongol în cap, adunați sub o ploaie de legende mongole. Ghida Happy Camel traduce vorbele marelui star mongol, să-i spunem MSM că mi-e și mie greu să tot scriu marele star mongol.
MSM spune că mongolii se trag din gazela-om care s-a împerecheat cu lupul și asta îi face neînfricați și uite și o zicală: dacă ajungem vreodată la 5 milioane, dăm foc la întreaga lume.
Mongolii din restaurant râd încântați când aud amenințarea, noi, ăștilalți facem rapid calculul. Sunt doar 2 milioane, putem să stăm o vreme liniștiți.

Americanii își cară panicile în viluțele de lemn și noi rămânem înfipți la masă, daci, cei mai viteji dintre traci, așa că MSM decide să ne treacă prin testul sistemului rusesc de băut.
Sunt 6 mongoli și 2 români. Pe masă este un singur pahar din care trebuie să bea toată lumea. Paharul înghite 150 de mililitri de vodcă, trebuie să îl dai peste cap atunci când îți vine rândul, altfel paharul e blocat la tine și turul nu poate continua. Toți ochii sunt pe tine, dă capul pe spate și toarnă.
-Good girl!!! strigă încântată ghida Pace, cuvintele cu accent britanic împleticindu-se puțin în limba lățită de alcool.
-Îmi place vodca de mor, adaugă și apoi aruncă pe gât beuturica, alunecând într-o ușoară paralizie bahică.
După Pace vine rândul șoferului-ghid-arhitect, să-i spunem ȘGA, care nu știe o boabă de engleză. Cum te înțelegi cu turiștii? întreb ca să fac conversație subțire. Pace traduce. ȘGA se uită uimit la ea, apoi gesticulează violent și, la final, spune ceva. Pace aproape cade de pe scaun de râs.
-Ce a zis? Ce a zis?
-A spus că vorbește limba pinguină.
ȘGA continuă să gesticuleze iar Pace traduce: dumnealui a fost în stradă în `90, să lupte pentru democrație. Crede că Mongolia va avea un viitor bun doar dacă Rusia va intra în UE.
Îi spun că depinde cu ce intră. Cu tancul este cea mai posibilă variantă.
Șoferul râde, MSM râde, Pace, Padme și Dorj se țin de stomace. Chelnerii chicotesc. Daaaaa, le place asta. Să intre Rusia cu tancurile în UE. Așa ar trebui. În numele triumfului fizionomiei. Căci rușii sunt frumoși, nemții sunt blonzi și englezii sunt grași.
Dar chinezii sunt cu adevărat groaznici.
Paharul se învârte și curg povești despre nimicnicia chinezească.
Știați că muncitorii chinezi vin în Ulan Bator să muncească pe 10 dolari pe zi și 55 de dolari casă și masă? Sunt niște sărăntoci care primesc să vină pe banii ăștia și distrug forța de muncă locală, îi duc pe mongoli la sapă de lemn.
Sindicatele au cerut guvernului să oprească importul de mână de lucru din China dar nu s-a întâmplat nimic. Val după val, lăcustele se așează pe verdele ogor mongol. E o invazie. Ce-i de făcut?
Știați că primul ministru Zorig a fost ucis de chinezi pentru că a vrut să unească Mongolia Interioară cu patria mumă?

E, uite la asta nu m-am așteptat dar acum există o explicație pentru dispariția din frigiderul premierului asasinat a celor două sticle de oțet și soia. Normal, chinezilor li s-a făcut fomiță după ce l-au înjunghiat de 16 ori pe Zorig și, cum nu mai aveau timp să mai treacă pe la supermarket, au ciordit de la mort. Așa cum și el ar fi vrut să fure Mongolia Interioară de la mama China.

Nu am nume pentru carte. Cu America m-a ajutat Radu Bata. Acum însă ce mniezău mă fac?
Fac concurs.
Cine îmi dă un nume bun pentru cartea despre Mongolia, Japonia și Coreea de Sud primește un fir de păr să sufle peste el când are nevoie de mine. Știu, e veche gluma, dar mie tot îmi place.
Mai jos, ca să nu par că mă doare la bască de blog și îl las să se usuce, o altă bucățică din cartea fără nume.

Trenul aleargă pe podul Mapo cel cu trei nume. Oficial se cheamă Mapo, guvernul i-a zis Podul Vieții iar poporul îi spune Podul Sinucigașilor.
E cel mai faimos din cele 31 de poduri de pe râul Han. De 1 an, a fost gătit cu beculețe și zicători electronice cu poze inspiraționale care se activează când simt adolescentul gata să sară.

Trecătorul află de la statul corean că: Necazurile de acum vor părea nimicuri atunci când vei îmbătrâni sau Un moment dificil va dispărea așa cum apa râului curge peste pod și dispare în mare. 

Toate brizbrizurile ăstea au făcut ca, cele 15 tentative de sinucidere, cum au fost în 2011, să crească la 65. Cine ar fi zis că oamenii ăștia cu alcolemia priapică și iubire de poezie vor să ajungă rapid la poarta Raiului, la picioarele lui Buda sau în nimicul cosmic al ateilor, alegând să se arunce în apa murdară a Han-ului?
Poate nu vor să se sinucidă dar, pentru că nu știu să mimeze sinuciderea și sunt într-o piesă unde trebuie să pretindă că mor, o fac până la capăt. Uite cum a fost cazul unui celebru activist, Sung Jae-gi care a sărit de pe Mapo, zice gura lumii, ca să atragă sprijin financiar pentru cauza ong-ului său, Men`s Alliance, care lupta împotriva discriminării bărbaților de către noile legi care promovează egalitatea între sexe. Sung a sărit, în văzul colegilor și al restului trecătorilor și corpul i-a fost găsit după patru zile de căutări.

Nicăieri nu sunt garduri, d-ălea înalte, de filme americane. Nu văd poliție pe pod, guvernul pare să se bazeze pe hipnoza motto-urilor. Uite unul care zice: Cel mai strălucitor moment al vieții tale nu a venit încă.
Coreenii sunt pe locul doi în lume la rata de sinucideri, după Guyana. Mult înaintea unor țări cu trecutul apropiat sau prezentul violate cu bestialitate de comunism, războaie, terorism, foamete. De fapt, pe lista celor mai sinucigașe 25 de țări din lume nu mai există nicio țară cu economie occidentală în afară de foștii ocupanți, japonezii.

Zâmbește, mâine sigur va fi mai rău.
Probabil că micul student cu ochelari care m-a pozat cu cartonul cu motto-ul în mână a alertat poliția, crezând că are de-a face cu un deprimat cronic care tocmai s-a hotărât să facă echerul înainte să facă splash în râul Han.
Statisticile spun că cel mai atins grup demografic sunt bătrânii. Nu toți au o Ryungu să aibă grijă de ei la 93 de ani și nici bani să-și permită să stea la cămin. Duse sunt vremurile când copilașul oferea plin de dragoste filială mii de porții de mâncare, pomană la moartea genitorului.
Îmi amintesc că în Muzeul Culturii Populare, spuneau că 60 era considerată vârsta de aur. Atrunci se făcea masă mare la care veneau toate rudele și se serveau mâncăruri special concepute pentru această ocazie. Ai trecut peste ce era mai greu, viața de acum urma să fie o liniștită după-amiază de iarnă, cu tine chircit în fața sobei.
Cănuța cu apă nu mai e ce-a fost.
Bătrânii se sinucid ca să nu fie o povară pentru bugetul lu ăla micu.
Mă gândesc din nou la Ion Iliescu. El nu are copii și deci nu e povară pentru nimeni.
Mapo este, în acest caz, un pod mult prea îndepărtat.

În fața blocului e o vomă uscată. A fost eliminată în prima zi a festivalului Oktoberfest de un individ emoționat de propria putere de a înghiți 14 beri. Mașina pompierilor a parcat chiar lângă, nederanjată de pixelii de carne tocată care răsăriți din paleașca albicioasă.
Dacă ieșea fum din ea ar fi fost o treabă, ar fi dat un furtun peste. Dar așa, e o vomă rece, de ce să o curețe? Nici organizatorii nu înțeleg de ce ar trimite gunoieri, ursuleți spălători, un țigan cu mătura să curețe strada de pe care se intră la Oktoberfest. Se comportă exact ca locatarul clasic de bloc, ăla care-și face curat în oalele din frigider svârlind ciorba pe geam. La el la domițil e lună, afară e no man`s land.
La no man ăsta în poartă poți să te duci să faci pipilică sau să vomiți, nu răspundem pentru ce nu se întâmplă pe teritoriul festivalului.
Și pe primărie o doare la bască.
Adică eu, locataru de pe strada cu pricina, trebuie să îmi mut mașina, să sufăr scandalul, să îndur mirosul preț de x zile pentru binele urbei dar urbea nu poate să-mi ofere un minim serviciu de salubrizare și securitate.
Ieri, un cetățean ebrietat a stat în poarta blocului, vizibil zdruncinat de consumul de alcool. A stat lângă voma, între timp uscată, preț de 6-7 ore. A fost dat afară de jandarmi de la festival și pus la mine-n poartă, să reflecteze probabil la răutățile comise și să se căiască.
Nu-mi dă nicicum la socoteală.
Oktoberfest este organizat în curtea Liceului Sportiv. Se plătește o chirie proprietarului, recte Biserica Evanghelică. Nu știu cât e chiria, dar cum li s-a dus buhul că jonglează cu banii, bănuiesc că nemții ar face două Oktoberfesturi într-un an dacă ar putea.
Și atunci, mă gândesc io, dacă tot îmi depozitează borăli și bețivi în prag, nu ar fi normal ca organizatorii să îmi plătească și mie, șobolanu care trăiește în groapa de gunoi, o chirie?
Nu cer mult, 30 de euro de vomă, 20 de pipilică și 5 euro pe ora de bețiv rezemat de poartă. Poate așa, dacă ar știi că îi costă fiecare mizerie lăsată la altul în prag, ar fi mai responsabili și atenți cu disconfortul pe care îl crează ghinioniștilor de pe George Coșbuc.
Eee? Sunt infantilă?

PS. Au șters voma!!! Am înfrânt cu pile și relații și minunea s-a întâmplat! Să vedem cât ține.