Archive

dutevino

grecii stau stransi unii-n altii, cocosati peste croisante, ultimele croisante pentru ca restul au fost infulecate de copilasii francescai, mastera de la “sorgente de francesca”, cati sa fie ei?, 4-5 jumatati de om calare pe jumatati de iepuri schiopi alergandu-se prin gradina, pe linga piscina acoperita cu prelata, “nu-i dam drumu nici azi ca uite ce vreme e, n-am mai vazut timp nasol ca asta din 2002”, e frig si socialism in europa. cine sa vrea sa bea bebite fredi la taraba domnului cu ghidonu sub nas plasata strategic la intersectia a trei drumuri? poate stolul asta de biciclisti chinuiti, poate nemtii pogorati apocaliptic din autocarul care-i mana la fiesole? unde?

fiesole, zice wiki, este o firmitura atarnata de fatza de masa a florentei, dar in firmitura asta avem asa: ziduri etrusce, bai si teatru roman, primaria de la 1300, catedrala cu moastele sfantului Romulus, catedrala veche construita la 1028, o poala de alte biserici stravechi, cu oase de sfintisori sau fara, cu picturi si sculpturi renascentiste, castelul di vincigliata, un sac de vile:  medici, le balze, palmieri, schifanoia si cel mai scump prosecco din italia.

8 euro un paharel, se mira teutonul de la dreapta, na klar, caci de la terasa asta se casca florenta la picioare, o floare carnivora care-si clantane dintii, musca-n aer si hap, te-a inghitit, te duci pe esofag, impreuna cu toate madamele iesite la shopping si cu toti mosii care se incalzesc la terase. purtat cu bolul alimentar turistic la vale te opresti in piata di santa croce.

la intrarea in basilica functioneaza doar o casa din doua, coada de 30 de oameni, nemti mohorati, spanioli iritati, americani uimiti, brazilianca vrea sa intre in biserica in maieu?, sacrilegiu nesimtito, acopera-te cum sa te vada doamne doamne despuiata. straniu cum in tablourile renascentiste isus e gol-golut, c-un tifon acoperindu-i partile rusinoase, dar acum nu poti intra in casa domnului fara un sal pe umeri. cred ca biserica s-a inspirat din brand bookul unilever: nuditatea este rea, murdarirea este buna.

enervata, brazilianca nu mai vorbeste cu sotul care pozeaza compulsiv tot ce prinde, mormantul lui galileo, clic, mormantul lui dante, clac, mormantul lui machiavelli, clic-clac, enrico fermi si marconi, neamul lui medici, toti au ramasitele aici, sub bolti pictate de giotto. uite si statuia poeziei care a inspirat statuia libertatii, aia acoperita de cocleala verde in apele new yorkului, dar uite cat de gigantice sunt orgile, copii urla si se alearga, zbang, unui din ei il carpeste pe celalalt, plansete si “shhhhhhhhhht”, reincepe alergarea. trei japoneze fac-fiecare- poze placutelor cu explicatii, cind ajung acasa o sa traduca si o sa stie ce au vazut. trist.

miracolele stau ca scaietii, prinse de calcaiele fiecarui sfintisor: asta a despicat apele, asta le-a reunit, asta a inventat fuziunea la rece, asta a incalzit-o, nimeni nu a reusit totusi sa salveze basilica in timpul inundatiilor din ’65 cind arno a crescut cu 5 metri si a umplut orasul cu noroi, caci din el venim si in el ne intoarcem. frescele au fost distruse, structura de rezistenta slabita, si acum, dupa 60 de ani, continua lucrarile de restaurare si schele sprijina altarul. sub ele intra degajat un grup de romani care-si sug dintii si vorbesc tare: iote tu, haidi ba, mi-e foame, stai asa ca ma maninca o buca.

oare de ce-o fi gresit sa intri cu umerii goi in biserica, dar te primesc cu creiere goale?

strazile pustii, omenirea fugita ca sangele din extremitati s-a ingramadit toata in stomacul orasului, e ora cinei si Florenta sta la masa sau se pregateste sa stea la masa, cozi de 10-15 persoane la intrarea in restaurantele mai de soi, chelneri despicand multimea: cometa giuseppe, cometa luigi, cometa flavio. carciumile nu au net, wifi pointurile din oras sunt colmatate ca tevile de apa in centru vechi al bucurestiului, ce ne facem fetelor, cum dam de-o carciuma unde teapa sa fie mica si sa penetreze soricul portofelului mai putin dureros? noroc cu stickerele de pe usi, uite antico fattore pare sa fie pe placul a jde retele de mancaciosi, de la tripadvisor la lonely planet la frommer, zagat, michelin, routard, coada solida de 20 persoane, n-are a face, sa asteptam ca intelepciunea britanica zice ca numai lucruri bune vor intalni cei care au rabdare. a noastra-intelepciune- spune ca asteptarea lungeste urechile. nici vorba, chelnerul gomos ne aseaza la masa, buster keaton in mizerie, nu zambeste, vorbeste putin, ce fel de italian e asta?

“ce va dau?” bistecca fiorentina desigur, omul ma masoara, “duduie, bistecca are cel putin 1 kilogram, nu cred ca e cazul”, cadem la pace pe o tagliata, un iepure si, in deschidere carpaccio de gasca uns pe la subtiori cu dulceata de pere, pe linga masa noastra plutesc imense nave extraterestre de carne, bistecca fiorentina aterizeaza in poala celor doi chinezoi micuti, care se infig, piranitos, si devoreaza in doar doua ore si patruzeci de minute un sfert din ea, bistecca fiorentina alearga spre cei trei spanioli din stanga, in jurul carora danseaza un chelner mai poliglot ca petre roman, friptanele plutesc pe funduri de lemn, sangele curge din ranile facute de furculite si cutite, bistecca fiorentina mi-am dorit si-o … gasca am primit.

gasca are un bonfaier cu care imi taie picioarele, noroc ca stau pe scaunel, imi taie graiul, noroc ca am 7 ani de acasa si nu vorbesc cu gura plina, imi taie cheful sa ma intorc in romania, noroc ca mai am cateva zile de stat, gasca tavalita-n pere e dumnezeiasca, semn ca totusi cineva acolo sus ma iubeste.

si uite si diafana tagliata, n-are un kil, are 890 de grame, un munte de carne de vita, franjurata in farfuria mea, transpir sub limba, transpir pe ceafa, galetuse sunt asezate la picioarele meselor si bureti, sa te stergi de sudoare, maninci, plangi, scoti apa din tine si bagi inauntru vin, doamnei din dreapta i-a curs rimelul, domnului din stanga i s-a format o baltoaca sub sani. 70 de euro pe o masa care in romania te-ar fi amendat cu 5 milioane ca nimic, in cazul in care aveai norocul sa ai asa un bucatar.

iar o sa visez intrigi, lupte si discutii aprinse cu fosti iubiti. tagliata asta o sa ma tina treaza toata noaptea.

intunericul dispare ca negrul de pe o carpa spalata cu domestos, piata domului straluceste, becuri si licurici chinezesti pe care o ceata de paki ii propulseaza in aer, bilutele luminoase urca in ceruri, copiii tipa: vreau si eu, mama vreaaau, vanzatori de inghetata si genti, de portofele si umbrele stau la panda, la ufizzi, sprijiniti in ramele de tablouri, artistii mai spera intr-o minune, e 12 noaptea, exact ora cind angelina jolie va veni cu cecurile si le va lipi cu scuipat de fruntea lor cite unul de 1 milion de euro pentru fiecare din capodoperele cu ingeri grasi, ingeri slabi, statui cu penis trist sau dudui rubensiune. mai stati 15 minute, sigur va veni.

in timp ce piazza miracolelor se-nfunda 10 centimetri pe an sub greutatea turistilor, restul pisei se ridica, rosu si manios, sub secera si ciocan, graffitiurile comuniste anunta ca aceasta cladire a fost eliberata de catre studenti, si astalalta, ca labele capitalismului au fost date jos de pe fragilul gatlej al bibliotecii universitare, lupta ideologic-imobiliara pare reala, fascistii nu au disparut in streangurile mossadului sau in america de sud sa creasca vite, sunt cu totii in toscana, bagand paste cu fructe de mare si tiramisu la o terasa in pisa, florenta sau sienna, dar, nicio grija, partidul vegheaza, bejan manuieste multiplicatoru si cheama comunistii la lupta.

prato, orasel lipit ca un herpes de buza florentei, are dom cu amvon exterior, un snop de biserici si o cetate, are magazine goale si spatii parasite, deci are criza, are criza-are partid care sa te invete lupta, urland in portavoci, sufland cu nadejde in fluiere, pe strazile pietruite se-nsira coloana demonstrantilor, sunt vreo 200-300 de mame bronzate si tati cu camasute pastelate, copii fluturand de mainile lor, pancarde, tobe. ce vor? protesteaza impotriva modificarii legii educatiei, viitorul tarii e in cumpana, carabinierii atarna elegant pe margine. manechinii geriatrici care-si beau espressoul la terase, dichisiti in sacouase cu batiste in picatele si parul lipit corect, cu gel, aproba revolta populara.

ia zi tiziano, de ce plecati dupa rosu, ca niste taurasi naravasi? e simplu, traditia comunista a toscanei vine din timpul razboiului cind baietii cu vinul s-au dat peste cap si s-au transformat in partizani care s-au luptat cu nemtii-fascisti, spre deosebire de aia din sud, care sunt de dreapta pentru ca au fost ocupati de americani si botezati intru consumism.

in toscana comunismul nu miroase a pumn de rus ci a mustacioara lu bunicutzu, care dupa ce a terminat-o cu fritzu, a ramas prins in panza legendarei rezistente si l-a dus si pe ala micu sa-i cunoasca tovarasii. unde altundeva decat la casa del popolo? aici i-a dat o tuica si l-a invatat de marx si lupta de clasa si drepturile muncitorului, hop-hop-hop: cine e casa del popolo asta? este o retea de cluburi-baruri-restaurante, un soi de casa pionierilor, organizatie non-profit, unde membrii pot sa bea, manince, distreze, platind foarte putin, pentru ca preturile respective nu-s incarcate cu taxe, cu mic cu mare, comunistii se strang la casa del popolo si joaca tabinet si fac strategii si beau o citirica, pai si de unde vin banii? vin din sponsorizari, de la oameni puternici care sustin cauza stangii, iar putinii firfirei facuti din vanzare acopera cheltuielile cu personalul, barmani, directori, femeia de serviciu.

tiziano a crescut pe genunchiul lui taica-su, stationat cu zilele in casa del popolo, “stii ca si biserica are tipul asta de case de ajutor? dar nu-i atat de populara, poate in sud, ca noi aici nu suntem religiosi”, tiziano nu a fost botezat, tata vicente-marx l-a lasat pe el sa aleaga ce vrea sa fie si el a ales sa fie ateu desi uite de craciun sta cu familia, ca vorba aia “natale con i tuoi, pascua con ti vuoi”, 1 maiul este mereu pe strazi, mereu cu pumnul strans, impungand barbia puterii.

voi ce sunteti acolo-n romania? stapani, zei. avem un partid mare, o casa poporului si mai mare si, in curand, o catedrala imensa. avem de toate.

masinile se baga una-n alta ca dumicatii pe gatul lui fomila, gogaltz, gogaltz, florenta inghite mii de masini, ploicica asta face ca totul sa alunece mai bine, autocare si camioane si autobuze, taxiuri, motoare si scutere, dubite, toate curg grabite, se-nvart in ringhishpiru din giratoriu apoi se-mprastie-n 7 vanturi. ceva-mi scapa, am eu apa in urechi sau nimeni nu da niciun claxon?, sunt perfect uscata si da, nimeni nu da niciun claxon. nici aici, nici in pisa care incepe brusc, ca o veste proasta ca ai cancer de piele. pe breteaua care coboara de pe autostrada spre oras, se bulucesc masini intr-un numar de contorsionism: 1457 de elefanti, se leganau, pe o panza de paianjeeen, si pentru ca, nu se rupea, in fatza se mai baga 57 de masini, romaneste, ocolind grosu. astia aici, la mare, sunt mai golani, stiu siretlicurile din trafic.

fiind port, apare si negrul parcagiu si negrul care vinde genti chinezesti si negrul care le face pe amandoua si iti ofera si umbrele, nu vrei umbrele? atunci poate margele? nu multumesc dar sigur mi-ar prinde bine niste uraniu pentru urmatoarea mea bomba care va spulbera toate stalurile cu sorturi cu david in cucu gol si coada de a intrare in turn si chinezoaicele care se pozeaza sprijinindu-l in aer sau strivite de greutatea lui si stolul de negrii care te drogheaza cu plastice si..

pe pajistea din piazza dei miracoli, sunt prabusiti supravietuitorii celui mai mare naufragiu turistic vazut vreodata, adusi de valurile de autocare si aruncati pe iarba sunt zeci de copii cu fetze trase, olandezi apatici, nemti incruntati, americani imensi, unii isi recapata puterile si, dupa ce scuipa 18 euro, iau calea cozii de urcat in turn, coada e gigantica, de leopard de zapada, groasa si intortocheata ca un kurtoskalacsi. idee de biznis: negrii ar putea sa vanda kurtosh sau mici, ceva de halit ca pina ajungi sa intri la turn te-mputinezi de foame.

nu stau la coada, prefer baptisteriul, cel mai mare din toata italia zice fluturasu, creat in 1152, pe vremea cind la noi se descoperea delicioasa mancarica de potbal, un domn rupe demn biletul si intru sub cupola uriasa, iaca si amvonul facut de pisaro, alt amvon iesit din mainile harnicute ale lui pisaro, omul avea multe comenzi, “silencioooo”, comanda o voce calda, statia baraie, un cantec in latina se-nalta sub bolta, alearga pe peretii circulari si iese afara prin geamlacul din tavan, spirito santooooo. turistul inghetat in miracolul momentului reporneste greu, ametit, ce-a fost asta?, e paznicul de la fix si si jumate care intra, canta, ne incanta si apoi iese sa urecheze copiii care arunca can-uri de cola pe linga cosurile de gunoi.

si acum? hai la camposanto, muzeul cimitir, facut pe pamant din golgota adus de cruciatul ubaldo, campo santo a fost marea atractie a pisei inainte ca turnul sa-i ia fatza, plin de sculpturi, basoreliefuri si picturi. a fost distrus in 1944 de o grenada care i-a terfelit fatza, acum, o armata de restauratori au reusit sa refaca frescele lui buffalmacco. triumful mortii, iadul, judecata de apoi te ameninta colorat de pe pereti, printre pacatosi si virtuosi sunt celebritatile vremii, un soi de can-can etern, iote draga ca pe francesca au pus-o la aia buni, eu cred ca s-a culcat cu pictorul si uite-l pe spinello saracu, acolo, dezbracat, in stransoarea krakenului, e clar ca nu a dat bani cui trebuia. un soi de rds-antena 1, santaj si idolatrie, out in the open, pe peretii care dau spre curtea interioara unde, intre tufele de trandafiri e ingropata o antena.

catedrala poate fi vizitata pe gratis, popoare se strang umar linga umar linga avonul cui? al lui pisaro, normal. avem si aici moastele sfantului rainieri, sfantul patron al pisei, dinsul a fost ingropat-dezgropat-transat si impartit in jde relicvarii, sa aiba toata lumea parte de-un osulet infaptuitor de minuni. sub orga e madona cu pruncul, salvata din incendiul care a parjolit catedrala in secolul XV si tinuta pret de 400 de ani sub voaluri, nimeni nu i-a vazut fatza, nimeni nu a stiut cum arata pina la omieoptsutesiceva, daca salvau un balustru in loc de fecioara? daca era ca-n celebra istorie de la cutremurul din 77 cind sotul si-a luat de mana sotia si a zbughit-o din cofetaria de la parterul blocului Dunarea doar ca sa observe afara ca a luat alta duduie? puterea credintei este puterea adevarului.

adevarul e ca mi-e foame, credinta mea este ca voi reusi sa evit capcanele turistice, cu meniu turistic, cu pret turistic, cu zambet turistic si voi gasi ceva demn de un om cu sufletul curat care leaga 3 cruci in fatza bosonului lui higgs care se iteste din spatele lui Isus.

bariera se ridica, masina sfarma pietrisul pe cararea dintre maslini si urca in parcarea  marmoreana din fata palatzocului “sorgente di francesca”, “care palatzoi?”, intreaba cu modestie un domn de 200 de kile, “asta? asta e o ferma modesta, asa-s toate in zona”, 20 de camere, tavane pictate, semineu imens in care poti sa arzi un sat din teleorman, feronerie de la 1500, tacamuri de argint si lenjerie de bumbac egiptean, cada cu picioare de bronz si vitralii la baie, o ferma modesta, ce mi-e moeciu, ce mi-e chianti, niste tarani si aici si acolo.

“sunteti din romania? mul-tzu-mesc” zice moby dick flexandu-si viguros tz-ul romanesc, hooo-paaa, vorbesti romaneste pentru ca esti dovada vie ca dacii-getodacii sunt tatici etruscilor si deci ai latinilor si deci ai vostri, macaroane de toscana, “nu. vorbesc romaneste pentru ca babysitterul lu sor’mea era romanca si eu am fost combinat cu ea cateva luni”, deci tot pasarea-branza-barza ti-au pus in gura esentialele “te iubesc animalule”, “ai platit intretinerea?”, “da-mi tot salariul mie. multumesc”.

unde mancam? sora balenei isi taraste prin curtea plina de flori trena de copii si cainele lup, misterios denumit “lupo”, mancati la torre sasso, e icisa, dupa deal, 20 de italieni urla ca un stadion de nemti in delir, copii iti ies din ureche si-ti intra pe maneca, fac zid in fatza televizorului la care e meci, cu cine tineti?, cu barcelona, si eu si eu si eu, de unde sunteti? spania?

nu prieteni, romania, astept flegmuta calda in ochi, nu vine, vine insa pici cu ragu, cine sunt pici cu ragu? panglici de paste toscane late, tavalite in tartufo si carne, franjuri de perdeluta antimusca atarnand la usa la tamara-n vama veche, pici si pizza si vin la 5 euro carafa de jumate, nu reusesti sa treci de 30 de euro orice ai face. chelnerul e patronu pravaliei, un urs de 2 metri pe care-l cheama tiziano, a facut facultatea la yale si acum cara farfurii pentru biznisul familiei, bland, cald, opusul obrazniciei cu papion din mamaia. mai veniti pe la noi si va arat adevarata casa a lui dante si biserica unde a vazut-o pe beatrice si va arat si turnu pe care l-am cumparat tata in ’70, cind toata lumea radea de el ca si-a pierdut mintile si se duce la tara in loc sa ia calea orasului si v-o arat si pe prietena mea din calabria si colectia de vinuri si ..

venim tiziano, sarna, daca toti taranii ar fi ca tine, oare cum ar vota teleormanu la europarlamentare?

sienna e oala de pe peretii careia se scurg in piata del campo, grei ca boabele de miere, turisti obositi, gravitatia ii culca la pamant, ii intinde pe piatra cubica in grupuri compacte, cu caini, cu chitari, cu inghetate, cu sugari care au facut caca pe ei si plang si trebuie schimbati subito, terasele duduie, un grup de biciclisti descalecati isi rotesc capetele-girofar, gaturile se-nalta spiralate deasupra multimii, inregistreaza ragetele si chemarile si oftaturile si scartzaitul limbilor ceasului din turn, e aproape 3, ora fatala la care linguritele si furculitele sunt smulse din maini, creioanele jos, teza s-a incheiat, nu mai ai voie sa maninci, n-ai bagat la matz-ghinion, ne revedem la ora 8.

tai grupul turistic 1, sar peste grupul turistic 2, ocolesc bomba turistica x si fentez bomba turistica y, frana in panta de 70 de grade, in cuibul de vulturi care servesc “vini si merende”, paine cu ulei de masline si crostinii, salamuri, carnuri, carnati si branze stropite cu chianti la carafa, un porumbel imi livreaza pe umarul stang o incarcatura masiva de caca, cald si vegetal. da fratioare, multumesc de noroc, am deja o roaba, nu era nevoie sa subliniezi.

coada la catedrala, mai mica decat la biblioteca central universitara in noaptea muzeelor, biletul iti deschide portile criptei, batisteriului, muzeului religios, catedralei, cu ce incepem? cu dulapioare pline de cutiute cu cranii, degete si oscioare de sfinti, ghiulu unui papa, mare cat o ceasca de espresso, toiagele cu capete de fildes ale cardinalilor, copacul de aur cu flori de aur si pistil de smarald-ce i-ar mai place lu saracu gigi sa aiba si el unu sau macar o coroana de aur d-asta 2d, pe care si-o prinde, ca pe-o centura in jurul capului cind sta demn pe tron dupa cafeaua de dimineata.

catedrala din sienna te transforma intr-un cretin oftator care repeta neobosit: doamne ce frumos e, doamne ce frumos e, fiecare in limba lui, spanioli si nemti, rusi, polonezi, japonezi, toti in cor: doamne ce frumos e, benzi desenate cu vietile sfintilor umplu podeaua, biblioteca piccolomini aduna carti uriase de imnuri religioase, partituri si picturi pe piele de vitel in culori care par sa se fi nascut ieri nu acum 800 de ani, micul hans e pe tehno asa ca urla si plange si comenteaza in linistea sanctuarului sub privirile ude ale lui otto si anghela, shhhhht, se stropsesc la plodul teuton un card de babe pioase, silenziooooo adauga un domn cu mustata, ochiul lui dumnezeu priveste albastru din ceruri, doamne ce frumos e, doamne ce frumos e.

in cripta, tavalit pe un scaun, e cel mai sexi paznic de muzeu din lume, nas drept, ochi negru, privire darza, nu stii la cine sa te uiti mai repede, la el, la frescele cu tradarea lui iuda si crucificarea lui isus, poate la ioan botezatorul lui caravaggio care strange un berbecut la piept, cum ar urla oastea domnului sa vada rusinea asta de tablou, ioan botezatoru-n cucu gol, intr-o imbratisare dubioasa cu o cornuta, blestemat sa fii tu caravaggio, sa arzi in focul iadului impreuna cu alea doua lezbiene de au jucat in filmu “the kids are all right” la muzeul taranului, perversilor si pederastilor, pun pariu ca alde caravaggio asta era si evreu.

scutere taie multimea, multimea tace si indura, plescaind din inghetatele gigant, doi mosi se activeaza la auzul apelativului “signori”, e-he, unde sunt vremurile in care palaria si batista la buzunarul de la piept al hainei era semn de domnie?, luati-o pe aici, mergeti incolo, sfaturile curg, mainile alearga prin aer, descriu cercuri, fractioneaza si parceleaza orasul. eu cred ca cel mai iubit popor din lume sunt italienii. pe locul doi as zice brazilienii sau poate spaniolii, ar mai fi si argentinienii, dar sigur italienii sunt pe primul loc, cu coronita. poate cineva sa ma contrazica?

cu 50 de euro iti cumperi un card de plastic, il introduci in fanta din panoul la care sunt legate 4 sticle de vin, apesi pe butonul din dreptul sticlei alese si in pahar iti curg asa, pe la vreo 3 gurite de beuturica, duci cupa la nas, adulmeci continutul, bei, bei dar nu inghiti, il plimbi prin gura, o data, de doua ori, daca esti calic ca mine il dai pe gat, daca esti boier ca domnu gras din minnesota, il scuipi grabit, 5 euro flegmati in vaza de alama si treci la alti 5 euro si alta degustare, brunello di montalcino si rosso di montalcino, sticle peste sticle, etichete cochete, doamna carnosului de minnesota ii face poza in timp ce el galgaie, horcaie, face bulbuci intr-o epileptica criza de degustare, alti doi americani: colonelu zinger si sotia sa cu ochi de melc, gandesc cu voce tare: “i might as well try this one”, pai asa sa faci batrane. colonelul isi face curaj si cumpara chiar si o sticla pe care se gandeste sa o trimita acasa la el, in kentucky, sa-l astepte cind se intoarce din cruciada europeana.

in fata barului de degustari este un jack russell terrier batran, 13 ani in care a vazut la americani d-astia care se coiesc 3 ani sa cumpere o sticla de vin de 6 euro, ma hotarasc sa le dau o lectie si cumpar un brunello de 29 de euro, din 2008, cind marea criza era aia din ’29 si nu auzise nimeni inca de derivative.

montalcino este si el blocat in 2008, simti banii alergandu-se pe strazi si inghesuindu-se-n gradinite, magazine de design aici, anticariate colea, mobila si arta la tot pasu, biserici si wine baruri din doi in doi metri, case cu 75.000 de euro si rusi veniti cu plasa de parale din cipru la cumparaturi de imobiliare. in parcuri se-mpletesc babe localnice cu pelerinii polonezi, fiaturi 500 asteapta cuminti, in turme compacte in parcari, motoristi se alearga frenetic pe curbe, iaca si montepulciano, orasul care te intampina cu wifi gratuit si trafic isteric pe strazile inguste, turistii-s la masa, turistii-s acasa, nu stiu unde sunt turistii da’ sigur nu-s p-afara, piata mare e pustie, ruinele etrusce sunt pustii, degeaba ai wifi daca nu poti sa-l imparti cu nimeni.

dan si leticia si bob impart netul, vinul si-o salata gigant, dan ii explica lui bob ca obama este la fel ca toti ceilalti, doar putin mai inchis la culoare, bob zambeste trist dar nu reactioneaza, dupa 80 de kilometri pe bicicleta facuti intr-o zi, i se rupe de politica, dan face spagatu si ajunge la osama, irak si terorismul alimentat de americani care inainte, cind se batea capitalismul cu comunismul, trebuiau sa se chinuie sa dea bine, sa convinga estul ca e mistoc sa stai in capitalism, “dar dupa caderea comunismului?, dupa ce rost aveau sa se mai prefaca, unde ai putea sa pleci?”,  presimt ca iar ajungem sa vorbim despre depardieu si geniul lui putin.

dar nu, stimati cititori, de data asta depardieu pica examenul insa cuvantul “geniu” se califica in finala, dan il preia cu stop pe piept si apoi il proiecteaza in centrul conversatiei: madam x-ulescu, domnita care a scris eat pray love, a povestit la ted talks despre genii si o istorie fascinanta cu o poetesa africana care i-a spus cum, atunci cind o vizita geniul, scotea o pagina de hartie si se apuca sa noteze frenetic ce chestiuni ii soptea respectivul la ureche. insa, intr-o zi, se afla la camp, a vazut geniul apropiindu-se, s-a cautat de hartie si creion, erau in casa, ce sa faca, ce sa faca? a alergat catre casa, geniul sprintar cit pe ce sa-i scape printre oale in bucatarie dar poetesa noastra a intins o mana, l-a prins de coada si l-a tras inapoi: vino-ncoa nemernicule, unde fugi, si cum tragea cu stanga geniul de coada, aducindu-l catre ea, cu dreapta scria furibund ceea ce auzea. cind a terminat si-a citit, si-a dat seama ca, fiind bagat in marsarier, poemul ei era scris d-andoaselea, lebedele zboara-n zare, eu ma uit, ele dispare.

leticia aproba. si ea a auzit ca geniul vine doar in vizita, ca uite tom waits spunea ca odata s-a certat cu geniul care a venit sa-i spuna un cantec cind era la volan, pe autostrada, ce situatie de rahat: nu pot fratioare acum sa notez, asteapta si tu sa scap de pe interstate si discutam. ma uit la sticla de montalcino din 2008, e goala, am baut-o singura, 29 de euro imi bulbucesc in stomac, cainele luis ma linge pe picior, n-a venit stapanul sa-l ia. nici geniul sa ma viziteze pe mine. lasa luis, ca si maine e o zi.

vale d’orcia e patrimoniu unesco, mai multe castele ca farmacii pe stefan cel mare, mai multe livezi de maslini decat casele de schimb valutar pe mosilor, mai multe vii decat piztipoance in dorobanti, la tratoria din cel mai amarat sat pe care-l intalnesti, maninci cu 10 euro mai bine decat la orice restaurant de basinosi de bucuresti, rosia are gust de rosie, vinul n-are piramidoane-n el, uleiul de masline curge greu si aromat pe focaccia groasa ca salteaua, chelnerii stiu sa zica buna ziua, multumesc, ba chiar se avanta in recomandari, considerente despre vreme si comentarii politice. in buza cetatii din sarteano iti poti lua un palatoi cu 75000 de euro, gasesti si cu 60.000, dar cu gradina mai modesta; avem de toate in micul sarteano: gelaterie, spalatorie, 4 carciumi, statuia partizanilor cazuti in al doilea razboi, avem si-o moldoveanca molcoma care invarte mamaliga cuvintelor in gura, inshiet-inshiet, cind vorbeste cu rubedeniile la telefon, avem si piscina si club de calarie, chelner tip benini care stie tot si prezice viitorul. si cu toate astea nu ma opresc.

ma avant spre radicofani al carui castel este singurul care ofera 360 de grade vizibilitate a vaii,  “nu-i cel mai inalt, dar e cel mai bun punct de observatie din toscana” zice un domn imbracat intre-o vesta rebu care taie bilete la intrarea in..carnaval? petrecere de firma? cateva sute de cetateni imbracati in armuri, insotiti de domnitele lor diafane, cu rochii de matase, se trosnesc la poalele turnului, 5 zile de lupte in cel mai mare joc cu roluri adevarate din italia, jucatorii vin din sicilia si din venetia, din bari si roma, au sigilii si reprezinta case ca-n games of thrones, fabio a lasat milanoul special pentru asta si de inca 3 ori anul acesta, isi va lua fiatul 500 si va merge acolo unde este chemat la arme. toitoiurile sunt acoperite cu panza desenata ca un zid de cetate, sub pinii uriasi zeci de corturi isi sloboada locatarii-n coifuri si pinteni la restaurant, e pranz, e ora de pizza si bere si trancanit la mobil, si nu conteaza de esti halebardier, vrajitor sau printesa, e timpul sa faci matzul parizer.

paznicul-portar in vesta rebu povesteste ca aici s-a refugiat guido, cavalerul care l-a infruntat pe papa icsulescu al nspelea, si mult-mult-mult-mult mai tarziu, aici au salasuit guerillele comuniste care l-au rapit pe aldo moro.

da stiu, da tovarasa, eu stiu, in 78 primul ministru italian a fost rapit, ce vremuri, ce tara, violenta din rusia lui putin e firava ca o frunzulita de morcov ofilit fatza de ficusul carnos al taraboiului mafioto-ideologic din italia anilor ’70, bombe, carlos, rapiri, revolutii, razbunari, sechestrari, sap pe net ca nebuna sa dau de urma lui aldo moro la radicofani, nu gasesc nimic, o fi fost cucu omu-n vesta rebu sau poate eu ar trebui sa iau lectii de sapat de la golden corporation.

las turnul, dealul, turnirul si istoria pacloasa in spate si trec prin oraselul unde mosi, morti de mult, s-au mumificat pe scaunele, in gradinile cu petunii, la soare, pe scarile bisericii sau pe bancute, linga tunurile care ochesc spre sant quirico d’orcia, doamne dumnezeule ce frumusete, alta: biserici medievale tinute de dupa umeri de magazine de vinuri si pravalii cu cirnati si branze si ulei de masline si biscuiti cu migdale.

babe darze te mulineaza-n bacanii, ia si tartufo, ia si branzica asta de capra, hai ca-ti dau si-un vin, un chianti e 5 euro, un montalcino e 8, 9, pisici grase se cracaneaza pe pervaz, carabinierii motzaie in caldura dupa-amiezei, tupilati sub un pod ca imparatul rosu in asteptarea fiilor sai.

si iata sus, pe deal, montalcinoul rasarind ca o floare de piatra, imi strecor in orbite ochii iesiti la plimbare, uite aici as vrea sa mor. ca aldo moro. ce vorba imbecila, sa vrei sa mori intr-un loc frumos. mai degraba as vrea sa traiesc aici, in pace si degustari, ca americanii astia grasi sau ca englezoii astia roz sau ca nemtii astia blonzi. amin.

din 3 in 4 kilometri pe cate-un delusor, motz, sta posaca o catedrala, o campanila sau un turn cocosat, inconjurat de case, ca un tataie iesit cu sleahta de copii la cules de plante medicinale, in deal sunt oraselele medievale, in vale, la sosea avem fabrici de ciment, de sucuri, depozite de mobila.

imi amintesc de povestea lui vasile despre basistul din iris, basistul sau chitaristul, nu mai stiu exact, care, dupa ce s-a lasat cuprins de admiratie in fatza arhitecturii robuste a castelului huniazilor, s-a frecat in cap si-a intrebat ganditor: “totusi, cat de prost sa fii, sa ai atat de mult pamant si tu sa-ti ridici castelul vis-a vis de combinatul siderurgic?”, mu-ha-ha-ha, chiar asa, cum sa fii tu madafaca de secolu’ XIII si sa nu vezi in viitor ca baietii de la fiat o sa-si faca un showroom peste drum de palatul tau si ca atunci cind o sa deschizi geamul, o sa-ti vajaie pe pervaz, 17 tiruri cu borcane de marmelada?

iaca si spoleto, margaritarul ascuns al umbriei, tavalite la soare ca vacile domnului, babutze isi paseaza stirile zilei, nu le-au tinut picioarele sa mearga la catedrala in care se buluceste 80% din populatia orasului, copiii urla, popa ii zice mai departe cu slujba, mamele hatzana pe genunchi sugarii, castelul se tuguie pe un delusor, poti sa urci la el cu lifturile de la capatul culoarului intesat de fotografii ale festivalului dei due mondi: opera si teatru si dans si ce-o mai fi, isabella rossellini a fost aici, nureev, fellini, intr-un orasel cat pascaniul, in iunie, de aproape 60 de ani, lumea buna isi rupe tocurile pe piatra cubica sa vaza si sa fie vazuta.

castelul e acum pustiu. din cetate se vede doar podul de 80 de metri peste o vaioaga adanca, curat game of thrones, strategica pozitie, turistii se pozeaza grabiti intre creneluri, trec mai departe, spre turnul din capatul podului unde, probabil usurati ca au ajuns in ailalta parte, ii cam taie treaba mare, e plin de rahati infloriti in luna mai, la 50 de metri o echipa de temerari face escalada, hai sa ne intoarcem, ma lupt cu mareea umana iesita la promenada, strampi si tocuri si rochite de matase, camasi infipte pina-n gat in blugii stramti.

viori si chitari si trompete rabufnesc de pe-o straduta laturalnica, doua madame isi scutura sanii, nu cad, sunt lipiti bine cu poxipol desigur, sunt desculte si calca marunt pe piatra cubica imperfecta, aschieeeeeee, ar trebui sa fie dansatoare din buric dar audienta e cu ochii pe piepturile generoase, nimeni nu baga-n seama buricu.

un copil rage in timp ce tatutzul e hipnotizat de unduirile erotice ale falselor araboaice, omu cu trompeta coboara in strada de pe terasa unde-si lasa restul orchestrei sa combine jazz, un grup de tedeschi asteapta atacul cerebral-sa moara acum, acolo, fericiti.

la 10 metri e carciuma apollinaire, o chelnerita cu fatza de bacauanca aduce chis de zucchini cu menta si un cornulet cu branza si tartufo, paste cu fistic si creveti, ardei iute si busuioc, rondele de iepure cu iarba fiarelor, patroana verifica temperatura multumirii clientelei, fierbinteee-fierbinteee, sa mai punem un amaro din partea casei, sa mai adaugam un limoncello de la mine pentru tine. explodez.

spoleto-o alunita pe cotul italiei, un pascani fara fabrica de perdele. intre cele doua orase, festivalul doua lumi se tine in fiecare an, timp de 12 luni, fara ca nimeni sa-l stie.

ps. intrand pe wiki sa compar populatia celor doua orase de mai sus, am dat peste urmatoarea fraza “Five villages are administered by the city: Blăgeşti, Boşteni, Gâsteşti, Lunca and Sodomeni.” credeti ca mai avem vreo sansa?

“tati, tatiii” urla baietelul, fugind cu mana tatalui, bratul se intinde-intinde-intinde, ca un furtun chinezesc de dush, taticu incearca sa-si stranga membrul desirat in strada, “da puiule, stai cu tata, ce e?”, “tati de ce fac oamenii astia poze la magazine?”, “pentru ca tati, cu fotografiile astea in mana, diseara sau poate maine, vin si sparg magazinele, ca stiu ce si de unde sa fure” ii explica sfatos latz lungila fiului sau marienus, imi fac cruce, sunt in assisi, oraselul sfantuletului francisc care intelegea graiul animalelor, eu il inteleg pe cel al conationalilor mei loviti de dambla si parca-parca, le-as arunca in trocuta un haloperidol sa le rezolve paranoia sau o pastila care sa le dea “darul” muteniei, sa nu mai intinda straturi groase de prostie inmuiata in mania persecutiei si peste generatiile urmatoare.

pina sa ma caut de pastile, romanii dispar in coada groasa de nemti de la intrarea in basilica, nemtii coboara greu, luati laolalta cred ca au 1400 de ani, isi tarshaie mileniile cu frica pe scarile care coboara in cripta unde doarme sfantul francisc somnul de veci, aoleu, achtung la treapta, achtung la balustrada, achtung la camera foto ca o dai de pereti.

cripta e pazita, in mijlocul ei e o piatra mare, inconjurata de un gardulet de fier, pelerinii polonezi se odihnesc pe bancute de lemn, restul, ne invartim in jurul cataroiului, maini dibace au strecurat in spatele gardului de fier, linga francisc, pozele unor rubedenii, vii sau moarte, nu putem sti. ne invartim in sens opus acelor de ceasornic, ocnasi in lanturi, mainile mangaie inelele metalice, ating piatra, cauta norocul trecut din adeneul sfantului in bolovanul care-i sta pe piept, copiii urla, poporul freamata, din chioscul de la intrare, cerberul latra “silencio”, “silencio”, “sailans”, “no foto”, “no video’, “no foto”, telefoanele fac clic-clic, tehnologia bate biserica si regulile ei inguste.

e cald si cei care vor sa aprinda lumanari trebuie sa-si puie pofta-n cui, nu cred c-ar scapara brichetele ca oxigenul e tot in plamanasul pelerinului care se invarte si uite ca ne-am intors de unde am plecat si, in lipsa unui loc liber, ca polonezii sunt tare obositi, suim golgota din nou, spre parter, ufffff, hai c-am facut-o si p-asta.

frustrati de interdictia fotografierii la mormantul sfantului, poporenii se reped la etajul 1, in curtea interioara, si dau drumu la haita de clicuri: “stai asa”, “sprijine-te de coloana”, “hai inca una”, “va rog frumos imi faceti si mie”, nu mai prididesc sa prinda momentul, sa imortalizeze clipa cind ei, crestinii, au zambit crestineste, cu picioarele la 5 metri peste mormantul sfantului asta de treaba care vorbea cu pasarelele si a reusit chiar sa semneze un pact cu un lup sa nu mai atace gospodariile satenilor, daca acestia ii dau regulat de mancare.

un sfant francisc mi-ar trebui si mie, sa-mi spuna ce zic animalele astea de la antene si chiar sa-l convinga pe voiculescu sa nu ne mai atace gospodariile, ca doar il hranim si-i umplem gusa de peste 25 de ani.

Design a site like this with WordPress.com
Get started