Sursa poveștii: Kiki. Și ea a auzit-o din altă sursă, să-i spunem acesteia Andrei. Care, la rândul lui cred că a aflat-o de la Alin. Și tot așa, căluți peste căluți, valuri care se aleargă înspumate până la originara unduire creată de pietricică trimisă în apă săptămâna trecută de către descinderea ANAF la cabana Postăvaru.
Zice Kiki-Andrei-Alin-Tudor-Radu-Simona-Bogdan-Laurențiu-Elena-Tedi, ANAF a pogorât la cabană întocmai ca sabia energetică a domnului Argeșanu și a tăiat antebrațul bucătăresei care tocmai mesteca într-o oală de ciorbă. ”Opriți activitatea!” a cerut ANAF cabanierului, chelnerilor și, desigur, bucătăresei ciunge.
-Ce-i cu banii ăștia în plus în casă? Infractorilor economici!! Fraudatorilor cu miros de ciorbă de burtă!!! Până vă băgați mințile-n cap, sunteți închiși.
Cabanierul și-a frecat tâmpla, bucătăreasa și-a frecat ciotul și din aceste operațiuni care nasc forțe și degajează căldură a rezultat o idee uluitoare: ”Și ce dacă unitatea este închisă. Asta nu înseamnă că nu poate fi funcțională.  E drept că nu mai putem să mai vindem nimic. Dar ce ar fi să dăm turistului mâncare, beuturică și binețe gratuit? Nu vindem adică nimic. Niciun produs nu are preț. Dacă ți-a plăcut mititelu și te-a gâdilat la mustață berea, uite ai o cutie unde poți să donezi cât te lasă pe tine inima.”
Cutia e de carton. Și plină. Pe mese sunt farfurii, pe scaune sunt haiduci. Puie Monta și ție vătaf ANAF.
Locanta duduie, bucătăreasa face scurtă la mână, cabanierul nu mai prididește să te așeze, perieze, epateze și, uite așa, cabana Postăvaru face mai mulți bani acum decât făcea înainte, cu prețul afișat, solicitări, obligații și impuneri fiscale, casă de marcat, calculator, tva, taxă pe și pe și pe…
Trăiască ANAF, această lămâie stoarsă peste maioneza veșnic tăiată a solidarității poporului român. Uite că cineva a reușit, în sfârșit, să o dreagă.
De băbuța care vindea lobodă fugărită de polițiști și ascunsă într-o scară de bloc de locatari ca s-o ferească de urgie, ce să mai zic.
Superb.
După aroganța din noiembrie cu diaspora, iată cum o nouă obrăznicie fără seamăn a guvernului reușește să creeze un pic de coeziune națională, o pară pe care nu o mai vedeam crescută în plopul uscat al miracolelor românești.
Noroc cu ei că sunt atât de proști și răi.
PS. O altă Kiki, care știe de la un alt Radu care știe de la un alt Șerban care a aflat de la un alt Cosmin, mi-a spus azi și povestea aia, pe dos cu istoria de mai sus. Cică ANAF a fost în control la un agent economic cu probleme cunoscute, despre care presa scrie din 2005 încoa, corupție, ilegalități, ciordeli. A stat 6 luni în control, 25 de agenți ANAF blocați juma de an într-un control. Și tot nu a reușit ANAF să găsească decât 7000 de lei pagubă. Deci proști bocnă. Proști și răi.

Nicușor Dan este primar. Nicușor Dan, matematicianul cu discurs calm, mâini îngrijite și păr izbucnit ca într-o erupție hirsută, dumnealui, acest improbabil erou al Bucureștiului, l-a bătut pe Oprescu.
În 2012, iunie, eram în Peru. Din Peru, din cauza curburii pământului probabil, era evident ca lumina zilei că Nicușor Dan urma să câștige. Avea toate atuu-urile și niciun defect. Nu corupție, nu copil din flori, nu cocaină, nu adopții ilegale, nu homosexual, nu luteran. Prietenii mei de pe Facebook aveau, în sfârșit, ocazia să se lepede de votul negativ.
Revoluție. Dar una molcomă, așezată, ca o mutare de șah mat făcută după 4 minute umplute de tic-tacul ceasului de competiție. Calul la G8, regele la …

Nicușor Dan nu a fost ales primar general. Nicușor Dan-spune acum-că a avut o notorietate de 25% în medie pe cartiere. Ca la Werchter, prietenii mei se îmbulzeau la scena mică, a debutanților acneici în timp ce juma de București aclama trupa lu Oprescu de pe scena mare. Se cheamă miopie ecvestră. E o boală care face ravagii în rândul celor care se informează de pe Facebook. Am mai avut o criză, mai gravă, în noiembrie 2014, când am crezut că Macovei va ieși pe locul 3. Oi, vei, vorba evreului.
Revenind la Nicușor Dan.
Își face partid. Vrea să candideze, de data asta pregătit, de data asta cu un buchețel de consilieri, de data asta înarmat cu o katana adevărată, nu cu o jucărie de lemn.
Are un an să îl găsească pe Hattori Hanzo, să se antreneze, să formeze alianțe, să facă obrazul gros și cubulețe pe abdomen.
Nu are timp. Nu are bani. Nu are prieteni.
Are doar o asociație care încearcă să mai salveze ceva de sub călcâiul doctorului în jmenuri de la primărie. Are o mână de oameni cu un sac de păreri despre ce trebuie și ce nu trebuie să facă. Și un munte de dileme.

De unde să facă rost de 1 milion de euro, bani care i-ar trebui ca să înceapă măcar să creadă că are șanse să candideze și să-și pună consiieri la sectoare? Cine i-ar da acești bani și ce ar vrea în schimbul lor?
Există oare vreun om de afaceri care să vrea să candideze în locul meu? Eu mă dau la o parte dacă e..-așa a spus Nicușor Dan, făcând ochii roată și privindu-i pe cei din jurul biroului.
Chiar așa. Există oare în București un antreprenor, un nene cu bani, care să fi avut deja revelația: am făcut destui bani, acum e timpul să mă ocup și de alții (și nu, asta nu înseamnă că își asfaltează doar strada pe care este vila lui)? Vreun Tim Allen, ok, nu atât de bogat și nici atât de generos, dar măcar o sutime de Tim Allen.
Există?
Un nene sau o tanti care să vrea să rezolve problema traficului din orașul ăsta înodat. Să pună mai mult verde pe hartă. Să transforme butaforia de western ieftin care a devenit orașul vechi, într-un loc în care nu pute a vomă, bere și urină. Să vină cu o soluție la problema stringentă a clădirilor cu bulină și să găsească o cale să nu mai fim luați de viitură la fiecare ploaie mai decisă din cauza canalizării inexistente sau precare. Să rezolve problema cinematografelor și a părcărilor.
Un domn sau doamnă care să gândească pe mai mult de 5 ani, la un oraș care ar putea să fie Capitala Europeană a Poeziei sau a Benzii Desenate sau a Cinematografiei, că tot ne umflăm pieptul de fiecare dată când un regizor român saltă o o statuetă poleită pe la vreun festival de film.
Există?

Știți voi vreunul? Dacă da, spuneți-i și lui Nicușor Dan de el. Căci împreună, un matematician cu păr răsculat și răbdare chinezească și un nabab relaxat, cu o viziune confucianistă asupra rolului banilor și a rostului puterii, ar putea să scoată orașul ăsta de păr din canalul în care a căzut.
PS. În ultimul sondaj dat de .. Antene cred, Iohannis era urmat de Oprescu în termeni de încredere. Prostia e multă și confortabilă și populația s-a învelit în ea, ca-ntr-o pătură electrică defectă, care te arde, dar care măcar ține de cald.

Un băiat scrie un scenariu și apoi regizează un film care ia un premiu important la un mare festival european. Media exultă, noul val al cinematografiei românești nu mai este nou dar iată că nu-și pierde vigoarea. Tânărul acesta ne face să fim mândri că suntem români, noi, ăștia de la intersecția imperiilor, unde trage curentul pe sub ușile civilizațiilor, în bătătura plină de noroi adus pe ciubote de turci, maghiari, ruși, austrieci, polonezi, tătari și ce-or mai fi fost.
Tânărul vine acasă cu trofeul, dă interviuri, apare la televizor, maică-mea mă întreabă dacă îl cunosc și e dezamăgită când spun că nu. Filmul lui este o poveste imorală despre infinita dragoste a unei mame pentru odrasla ei care omoară un om într-un accident de mașină. Accidentul este un prilej de intimitate între părinte și copil, acesta din urmă fiind protejat de lege printr-o placentă de cunoștințe, relații, intervenții.
O poveste românească, îți zici și treci mai departe dar zvonurile încep să curgă și nu par zvonuri pentru că oamenii care le rostesc nu sunt genul de țațe bârfitoare care au auzit povestea la coadă la păstârnac. Nu.
Sunt oameni de încredere care lucrează în domeniu care știu pentru că l-au auzit chiar pe regizor spunând că scenariul este făcut după povestea lui. Da, el, regizorul, premiatul internațional, mândria patriei, se pare că a simțit nevoia să-și ecranizeze viața. Viața lui în care a luat o viață, într-un accident, exact ca în film, accident care a fost șters de laveta din mâna sârguincioasă a mamei care nu putea să își lase fiul să facă pușcărie, doar e băiat talentat, cu viitorul în față, o să vedeți voi ce o să facă pentru țara asta. Haideți să facem cumva, să nu distrugem viața unui tânăr talentat, că mortu oricum nu se mai întoarce de la groapă, haideți să ne înțelegem.
Și înțeleși au fost, mama regizorului și familia mortului care nu se mai întoarce de la groapă. Dar după ani și ani, mortul iată că s-a întors și a mai murit odată, în fața rudelor lui și întru gloria internațională a cinematografului românesc care nu contenește să uimească prin veridicitate.
Așa spun zvonurile.
Și niciun nene din mass media, deși povestea asta este cunoscută, nu a șoptit o vorbă despre mortu pe care a fost clădită, faraonic, piramida de statuete culese de pe la nșpe mii de festivaluri, de teamă să nu zgârie mândria de român, să nu stropească mitul creativității fără margini a neamului nostru.

Unde vreau să ajung.
De câteva zile se dă cu huo și sunt bălăcăriți cei 4 jurați de la ”Românii au talent” pentru că au iertat cremenalul ieșit după 15 ani de pușcărie, care s-a dat inocent și a avut tupeul să mintă și să participe la emisiune etalându-și nu talentul minciunii ci pe cel a picturii. Huuuuooooo, rușine Protv, rușine realizatorilor, rușine că ați crezut criminalul și nu ați verificat și i-ați mai și spus că îl iertați pentru faptele lui și…
Huo. Huo pe bună dreptate.
Cremenalul a fost retras urgent din emisiune, trimis în anonimatul infractorilor care nu pictează îndeajuns de bine cât să fie invitați la Bienală sau să trăiască din vânzarea tablourilor către un Năstase sau Vâlcov.

Paralela e simplă. Criminalul a ispășit 15 ani de pedeapsă, a ieșit, a mințit și a încercat să devină faimos, însă lipsa celebrității și a premiilor internaționale l-a văduvit de iertarea poporului.
Regizorul nu a mințit niciodată. Și-a prezentat cazul în văzul tuturor și, în loc de pușcărie-ok, se preschisese fapta, deci în loc de un huuoooo-a luat o roabă de premii și a devenit o celebritate invitată pe la sindrofii, o personalitate care ne reprezintă țara cu onoare în lume.
Trăiască.
Duble standarde. Absolut de așteptat de la un neam de complexați habotnici care bat trei cruci și apoi te dau dracului pentru că te-ai frecat de ei când ai urcat în troleibuz.

Victor Ponta iese din viața politică. Domnia sa a declarat că decizia este definitivă și că va pleca din țară la o clinică din Austria unde va face un tratament hormonal care să îl ajute să scape de sâni și de stratul de minciuni gros de 8 centimetri care i s-a depus pe hipofiză.
Într-un gest neașteptat, Victor Ponta și-a donat prin ordonanță de urgență întreaga avere, chiar și zâmbetul arogant care i-a devenit marca înregistrată, micii comunități de leproși de la Tichilești.
Tot prin ordonanță de urgență, Victor Ponta a donat BOR-ului containerul de ordonanțe de urgențe pe care le-a emis în cei 3 ani de guvernare. BOR a vândut hârtia și a strâns astfel cele 400.000 de euro necesare achiziționării unui clopot bătut cu Swarovski destinat Catedralei Mântuirii Neamului.
Amin.
Cine face glume după miezul zilei este chiar el un prostănac.
Asta sunt.
O fraieră care speră să trăiască într-un an 364 de zile de glume bune și numai 1 cu gluma proastă care este realitatea românească.
P.S. Președintele Iohannis a recunoscut și dânsul azi că străbunica din partea mamei este drezina moștenită de la un revoluționar pașoptist. Asta explică parcursul rectiliniu și uniform al domniei sale și primele 100 de zile în care nu s-a întâmplat decât tăcere.

Pe ecran doamna blondă cu buze subțiri și ochi blânzi așterne cu o caligrafie impecabilă a vocii întrebări politicoase interlocutorului care se foiește oarecum nervos pe scaunul lui de invitat. Emisiunea e înregistrată, doamna blondă știe, e o profesionistă. Cuvintele ies buclate, aplecate ușor spre dreapta, cumva egale, ca într-o mantră, și invitatul se calmează, parcă nu îi mai e atât de frică. E asigurat că dacă greșește, dacă spune vreo năzbâtie, va cădea la montaj și el, perfect, corect, coerent, va arăta țării o figură de invidiat, întinsă sub cuțitașul chirurgului editor. Desăvârșit.
O doamnă-asta zic toți despre doamna blondă cu buze subțiri și cu ochi de blânzi. E o doamnă, o femeie cum arareori mai găsești pe la noi și în niciun caz nu dai ușor de una ca ea în presa română plină de pocnitori și bagaboande.
Emisiunea se termină. Doamna strânge mâna invitatului vrăjit de gentilețea și eleganța ei, apoi scuzându-se, se retrage pe culoar, scoate mobilul și îl sună pe Ștefan. Trebuie să facă asta, e vorba de copilul ei, un băiat atât de talentat, un scriitor sclipitor. Nu poate să îl lase să se rateze, nu îl poate lăsa așa, în grămada aia informă de concurenți care se bat toți pe un rahat de premiu. Nu poate să îl lase să își frece cuvintele lui primenite, mirosind a curat și apretat, de vorbele rupte-n fund ale vreunui sărăntoc, copilul vreunui ceferist, crescut undeva pe lângă-o linie ferată.
-Alo Ștefan, sunt eu, doamna blondă cu buze subțiri care face emisiuni politicoase despre oameni interesanți.
-Aaaa, sărumâna doamnă. Spuneți!
-Ștefan, eu te respect pe tine, enorm. Și am văzut ce scrii tu și îți apreciez munca.
-Mulțumesc mult.
-Dar acum te sun pentru că am citit o nuvelă superbă care, întâmplător este scrisă de fiul meu.
-…..Doamnă, sunt în juriu, vă rog spuneți-mi că nu faceți ce cred eu.
-Nu Ștefan, doar vroiam să-ți spun că e o nuvelă superbă, e în concurs și vroiam să-ți spun despre ce e vorba..
-Doamnă, vă rog opriți-vă, vă rog frumos opriți-vă. Știți că lucrările se notează în condiții de anonimat. Nu avem voie să..
-Sigur Ștefan, știu, vroiam doar să mă asigur că ai citit nuvela cu atenție..
-Dacă e în concurs, vă asigur că am citit-o cu atenție și chiar cu rigurozitate.
-În calitate de mamă îți spun, Ștefan este superbă și subiectul fiind..
-Vă rog frumos doamnă, vă rog frumos nu-mi spuneți un cuvânt..
-Dar în calitate de mamă, știu că ai și tu doi copii și e păcat ca fiul meu să nu..Haide să îți spun un pic despre ce este vor..
-Doamnă, îmi pierd respectul pentru dumneavoastră. Doamnă, sunt membru al juriului, nu pot să ..
-Desigur, dar ca mamă..
-Dar faceți trafic de influență. Dumneavoastră încălcați orice fel de normă și..
-Dar cum îți permiți? Dumnezeu mi-e martor că niciodată, dar absolut niciodată nu am făcut așa ceva. Nu am presat, am respectat legea, sunt o persoană onorabilă iar dumneata nu ai pic de morală..
-Cred că glumiți. Eu nu am încercat să influențez juriul ca să îmi împing progenitura în frunte, să câștige un premiu pe pile, pentru că mama lui..
-Nu ți-e rușine? DUMNEZEU MI-E MARTOR CĂ NICIODATĂ NU AM FĂCUT AȘA CEVA. PSIHOPATULE, UN PSIHOPAT NETALENTAT, ASTA EȘTI.
-Mai bine psihopat decât impostor, sforar..
Doamna blondă cu buze subțiri închide telefonul. Respiră greu. A ridicat tonul, și-a pierdut cumpătul și cuvintele au ieșit din gura ei, de data asta, nu rotunde și ușor aplecate spre dreapta ci tari și pătrate, ca niște cataroaie de piatră cubică. Au zgâriat-o pe gât și acum o dor corzile vocale fine, obișnuite să împrăștie căldura unei conversații delicate cu un interlocutor de înțeles, cum a fost tânărul ăsta care face președinți din pixeli. O fi plecat? O fi auzit-o cineva urlând la nenorocitul de Ștefan, un bețiv, un scriitor bețiv care s-a trezit el acum să fie corect, să fie riguros și să nu vrea să asculte rugămintea unei mame? Nenorocitul. Psihopatul.
Așa își spuse doamna de la televiziune și se gândi că toată tărășenia asta, chiar dacă va ajunge publică (căci e posibil ca scârba aia de Ștefan să povestească la toți), cine îl va crede când va spune că ea a încercat să facă trafic de influență? Cine? El e un mojic bețiv, ea o mare doamnă.
Se îndreptă din spate. Respiră adânc, își așternu pe față celebrul zâmbet tihnit, ca pe-un kilim afgan cumpărat cu 10.000 de euro. Și apăsă tasta telefonului. Gelu e om de înțeles-își spuse. Bine că în comisia aia de jurizare sunt și oameni de înțeles.