În spatele blocului unde stau cu chirie e o parcare. Lângă parcare e o centrală termică și, tupilat după centrala termică, era un părculeț cât o valiză, în care edilul înghesuise o masă de pingpong, o bancă și niscaiva leagăne și balansoare. Seara, în micul parc cu iarbă explodată prin asfalt, ca într-un Angkor dâmbovițean, se strângeau băiețașii, mâncau semințe și dădeau fetele în leagăn. Se hlizeau până în crucea nopții, chiuiturile și șoaptele fiind strânse și amplificate de acustica perfectă a orânduirii blocurilor. Cât i-am bălăcărit pe cocalarii de cartier și pe cotoii care se ardeau și se luptau, mieunând gros sau scâncind erotic. Ce dor îmi e acum de ei când, cu tot termopanul, nu pot să țin afară duditul betonierei care sună foarte apropiat de duduitul tripozilor din War of the Worlds. Mașinăriile care recoltau oameni, îi storceau și apoi fertilizau planeta cu sângele lor. Bduuuum-bduuuuuum-bddddduuuuum.

La început a dispărut parcul, intrarea a fost închisă cu un gard de plastic, prins de niște țevi de metal ruginite. Apoi au dispărut locurile de parcare-alea plătite. Veneai acasă și găseai mașina șefului de șantier. Du-te după el, caută-l, așteaptă-l să vină și să-și mute loganul. Apoi a dispărut liniștea și au apărut țiganii zurbagi, muncitorii angajați pe 6 bani de către firma de construcții. Numai fețe de estropiați, ți-e frică să-ți lași copilul să se întoarcă singur de la școală. Țiganii urlă, au să-și spună tot felul de lucruri. De obicei înjură spurcat. Ciocnesc țevi, trântesc, fac un zgomot infernal. Și nu pleacă acasă, îi vezi și pe la 11 noaptea în zonă.

Apoi au început să apară peturile, gunoaiele, rahatul uman, mănos, plantat între mașini. Basculante și betoniere au blocat aleile. Nu mai poți nici să intri, nici să ieși cu mașina. Cineva a lipit pe pereții blocurilor un apel intitulat sugestiv ”Luptă pentru strada ta”. Sunt peste 200 de likeuri pe facebook și apeluri la unitate și rezistență: să ieșim în stradă, să-i blocăm, să facem, să dregem. Există și informații al cui e blocul care se ridică, încălcând 2763 de legi, ordine ale ministerului sănătății, hotărâri de consiliu și alte acte normative. Este al unui PDL-ist. Mai contează? Onțanu-primarul perpetuu, faraonul din Sectorul 2,  cel care a aprobat construcția, e PSD-ist de când lumea și pământul. D-ăla care s-a vopsit în independent, de parcă Ștefan cel Mare păcălea pe cineva spunând că e ”neatârnat”, dar plătind tribut la Înalta Poartă.

Ce contează e că șnapanii de pe Luncșoara au primit autorizație de construcție a unui bloc cu 10 etaje, în buza altui bloc de 10 etaje și că aseară au pornit să toarne beton și nu s-au mai oprit toată noaptea. Toată. Am sunat, câteva zeci de oameni, cu toții la poliție. ”Da doamnă, știm, că sunteți a 500 persoană care se plânge în privința zgomotului dar nu avem ce să le facem. Că au autorizație de construcție pe perioada noptții. Aveți ghinion, că asta se dă, de obicei, pentru lucrări rutiere, când e traficul mai mic”. Poate fac și aici, sub blocul cu 10 etaje, o autostradă spre iad, unde sper să ardă toți, în frunte cu Onțanu.

Toată noaptea tripozii din War of the Worlds și țiganii care îi manipulau, au urlat, horcăit și scuipat beton și poliția nu a putut să facă nimic și noi, câteva sute de persoane, nu am putut să facem nimic. Asta pentru că Onțanu a primit o șpagă și a dat o autorizație de construcție pe nașpa și pentru că cei care fac blocul trebuie să-l termine iute, până nu reușesc asociațiile de locatari să obțină în instanță un ordin de întrerupere a lucrărilor.

Și acum vine întrebarea: cum se poate obține acest ordin și cine dintre dumneavoastră poate ajuta oamenii de pe Luncșoara să oprească nemernicii din construit oroarea?

Mulțumesc în numele celor de la Luptă pentru strada ta.

Victor Ponta a zis ”Nu” decorărilor lui Patapievici și Mihăieș cu ”Steaua României”. Primul nu merită- a zis autorul lui ”Fă Doino” și tata lui Pinocchio-pentru că a fost găsit de Curtea de Conturi cu nereguli în gestiune atunci când a fost șef la ICR. Vezi bine, și-a luat toate papioanele ălea ridicole, de Mickey Mouse, din banii contribuabililor. Iar Mihăieș este ”un fascist bătrân aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România.” Să observăm patinajul raționamentului premierului: fascist bătrân dar în același timp este un neonazi, neo, chiar și pentru cei cu doctoratele ciordite, fiind un prefix care indică noul. Apoi Viorel Victor nu credea că mai sunt în Europa exemplare d-astea dar uite că sunt în România, care se știe, e în America de Sud. Dar nu asta e esența.

Esența este că cei doi intelectuali nu pot primi ordinul pentru că sunt anti-români. În acest timp, condamnat cu executare, mentorul lui Victor, Adrian Năstase, scrie a 782 carte în pârnaie. Și el a primit, în 2002, direct de la Iliescu aceeași decorație. Și, deși legea zice că atunci când ești condamnat cu executare, îți pierzi dreptul de a o purta, Băsescu cel clement a spus că ”Năstase a fost condamnat pentru o găinărie” și i-a lăsat-o. Păi tocmai, un găinar să poarte în piept cea mai înaltă distincție oferită de statul român, o fi normal? Bașca, să analizăm spusele lui Băsescu: Năstase a fost condamnat pentru o găinărie. Asta nu înseamnă că nu a făcut chestii grave, pentru care nu a fost judecat. Cum ar fi să ciordească banii publici, cu 7 mâini, a-8-a mână fiind pumnul din gura Curții de Conturi. Eu sper că Victor Viorel, un om drept, îi va retrage decorația lui Năstase.

Dacă nu pentru că a furat, măcar pentru activitate anti-românească. Da, normal. Ce declarație anti-națională și de ură de țară și neam găsiți că e mai puternică decât dorința de a renunța la cetățenia română, dorință exprimată acum o săptămână de Bombo, când i s-a spus că trebuie să stea 5 ani pe tușă și nu mai poate candida? Dacă nu pot să fiu senator sau ministru, mai bine să nu fiu român deloc. Două motive întemeiate ca Năstase, găinarul, să rămână fără stea.

Ceea ce n-ar rezolva complet problema curățeniei ordinului. Căci, tot Iliescu, a simțit nevoia să-l decoreze și pe Vadim, în 2004, pentru ”contribuţia meritorie la desfăşurarea actului legislativ, la adoptarea unor legi fundamentale, necesare dezvoltării ţării“. Eu cred că, de fapt, Vadim a primit Steaua pentru că a fost decoy în 2000 și ne-a păcălit pe toți să votăm cu papașa Ilici. În 2013, Vadim a fost descoperit că a ascuns de fisc 3,45 milioane de euro, adică a dat și el cu jula și a furat poporul. Iar despre declarații fasciste, hahahahaha, țiganii, evreii și ungurii care trebuie stârpiți, etc, etc, etc. Senatul Ordinului i-a retras distincția lui Vadim dar acesta a atacat decizia în instanță și a câștigat. Aceeași justiție care îl pune pe fugă pe Năstase. Ce-ți este și cu dublul standard. Deci, revenind. Ce vreau să spun: mi se pare normal ca Patapievici și Mihăieș să nu fie decorați cu același ordin pe care îl au un infractor și un clovn rău, ambii hoți și profund anti-români. Aștept deci ca Ponta, când o să fie la Cotroceni, să le retragă ordinele lui Năstase și Vadim și, abia apoi, să le ofere celor doi intelectuali. Sunt sigură că o va face. Și știți de ce?

Nici eu.

Chelnerul de la Zexe este uns cu toate alifiile. Probabil doar așa a reușit să-și tragă pe el cămașa, un pic cam strâmtă, ai cărei nasturi stau să zboare. Avea oare și papion? Uite că nu-mi amintesc dacă avea papion. Dar avea genul de prezență care, și fără papion, te făcea să simți că doarme-n frac. Rafinament.

Mesele de sub luminatorul care transformă încăperea într-o seră tropicală sunt ocupate de figurația de la Dallas. Avem cowboyul bătrân care mestecă un trabuc și-și bea espressoul cu o pălărie de paie pe cap. Avem o duzină de Miss Ellie în capoate înflorate și Jock, dar nu ăla coios, primul, ci morsa blândă care a fost adus pe post de Jock, atunci când scenariștii s-au gândit să îl învie.

Chelnerul cu papion imaginar jonglează cu diminutivele: cârnăciori sau ciorbiță, mititei sau platouaș cu chifteluțe și sălățică, un ardeiaș, o smântânică, pâinică și țuiculiță. Îi tai brutal sufixele și cer un biftec tartar.

Prinzând curăjel, povestește înveselit cum, în urmă cu 3-4 zile, a primit vizita unui grup de lucrătorițe pe centurică. ”Așa erau îmbrăcate-dezbrăcate, dacă înțelegeți ce vreau să spun”. Chelnerul spune, cu mâna pe inimă, că doamnele sigur nu lucrau în România, ci Occidentul le dăduse bani de țoale și smacuri. Fetele s-au așezat la masă și, una dintre ele, cu pofte carnale cam ca ale mele, cere biftecul tartar. Chelnerul nostru se execută, aduce farfuria cu cilindrul de carne luată la satâr pe mijloc și ingredientele răsturnate în mormănele indicând punctele cardinale după cum urmează: castravecior la vest, ardeiaș la est, la nord cepuță/cepișoară și la sud capere. Amestecă în fața fetelor care îi privesc impresionate dibăcia mâinilor. Apoi, domnița care a făcut comanda e invitată să guste. ”OOOOhhhh, ce delicios” spune dumneaei. ”Transmiteți complimente bucătarului”. ”Păi eu sunt bucătarul. Ați văzut doar că am gătit sub ochii dumneavoastră. Și cărnița e crudă. Deci..”. ”Așa este. Complimente dumneavoastră și bucătarului. Este o mâncare extraordinară. Spuneți-mi vă rog: când țara noastră are o bucătărie atât de strălucită, când avem biftec tartar și zacuscă și chifetele, de ce nu ne facem reclamă peste hotare? De ce nu știu străinii că noi am inventat atâtea bunătăți?”

Mândrii că suntem români. Românași, pardon. Mândrii că suntem românași, mergem la Bruxelles să ne mândrim și să ne apărăm mândria care e mică deși ar trebui să fie mare pentru că noi am inventat atâtea și atâtea lucruri esențiale. De pildă caloriferuțul. Și cu toate astea noi, românașii nu avem recunoșterică în Europuța. Aveți idee cum să ne facem un pic de PRaș?
Ps mandrii cu doi de i. Ca e ironie.

1 mai. Taximetristul are cămașă albastră și ochelarii de soare cu bretea verde praz. Spune vesel: ”Uite ce gol e orașul. Doar țiganii au mai rămas acasă. ”

Pe ciuci sau pe scăunele, pe strada Viitorului stau busturi monumentale de femei mulse și supte de 56 de generații de puradei. Nu au picioare, stau direct cu țâțele ălea mari pe scăunel sau pe tălpile late, încălțate în șlapi pocniți. În jurul lor, dansând ca țânțarii în Deltă, la asfințit, sunt zeci de copii, cu minge, fără minge, cu chiloți sau în curu gol, cu muci, cu bețe, lingând o înghețată, trăgând un câine de coadă. În spatele lor se cască găuri în casele care par mâncate de molii.

”Ia uitați-vă cum arată casa asta, au distrus-o.” Taximetristu a oprit la stop și îmi arată o clădire a cărei fațadă a fost smulsă, bucată cu bucata. De dedesubt ies niște coaste de lemn dar, dacă mijești ochii și te scremi ca pe masa de nașteri, poți să te prinzi că a fost o minune de Bauhaus. La o fereastră, o bătrână trage să moară, la fel de răvășită cum e casa. Mama Ilincăi-arhitectă- spune că bauhausul de București e-n budă și mâna e pe șnur, gata să tragă apa peste el. E plin bauhausul de moși sărmani care, deși le dă primăria bani ca să se mute până le consolidează casele, nu vor să o facă. Zic că vor să moară la ei în pat. O să cadă tot Magheru la prima tuse în Vrancea. Și ei o să moară la ei în pat dar patul o să fie la etajul 3, deși ei locuiesc la 8.

”Al dracu Ceaușescu, el e de vină, că el a mutat țiganii în București. Ca să-i facă pe evrei să plece. Vă zic eu. Cum apare un țigan, cum pleacă toată lumea, că țiganu sfințește locul”.

”Dar în centrul vechi cum au reușit să îi scoată?” îl zgândăr la strategie. ”Eeeee, păi acolo avea interes. Dar să știți că nici Oprescu nu are ce să facă. E delicat. Eu vă întreb pe dumneavoastră, ce ați face dacă ați fi pentru o zi primar și ar trebui să rezolvați problema țiganilor?”

Hm. Cred că aș vorbi-ca Mazăre-să li se facă locuințe sociale, undeva în afara Bucureștiului. ”Greșit! Mi-ați dat un răspuns greșit. Păi atunci faci ghetouri și nu e bine să faci ghetouri că atunci nu-i mai integrezi neam. Deci vedeți că nu aveți răspuns? V-am spus că e delicat și că nici Oprescu nu are cum să o descurce ușor”

Săracul Oprescu. Sunt sigură că are 4 caiete studențești de matematică pline cu încercări de a descâlci situația romilor: dacă-l iau pe Linguraru de aici cu neamul lui și îl permut de 6 ori și îl bag pe Bruce Lee din A în B, îmi iese un loc comun cu o rază de..

Taximetristul cu glanda milei pentru Oprescu supurândă, continuă să mormăie: ”Eu duc străini mulți cu mașina. Și ei mi-au zis că problema nu e că avem țigani. Nu. Problema e că îi ținem în locuri d-ăstea vizibile. Uite la gară sau în orașul vechi, pe Eminescu și la Galați. Peste tot sunt țigani. Al dracu Ceaușescu, dacă nu-i aducea el. Acum ce să faci, au vize de flotant. S-au născut în casele ăstea.”

Gata, știu. Dacă ăș fi o zi primar, aș cumpăra un covor mare-mare, de fapt aș cumpăra multe covoare mari-mari-mari-mari și aș pune niște voluntari să le coasă împreună și le-aș zice că noi românii facem cel mai mare covor din lume ca să intrăm în Cartea Recordurilor, acum că avem cel mai mare cârnat din lume și cel mai mare drapel. După ce aș termina, când ar veni străinii în țară, aș avea grijă să mătur toți țiganii ăștia sub covor. Atunci când nu vezi ceva, nu există. Reformulez: atunci când străinii nu văd ceva, nu există.

Și atunci chiar o să zici de 1 mai: Vaaai ce pustiu e orașul. Doar nimeni a rămas acasă.

Liviu Tofan este jurnalist și cercetător al evenimentelor din timpul Războiului Rece, pe care le-a trăit în anii 1970-80 ca redactor la Radio Europa Liberă. Liviu Tofan a lucrat timp de 20 de ani la postul american de radio Europa Liberă (RFE/RL), mai întîi ca redactor de știri. A devenit șef al serviciului de știri (News Chief) în 1980, apoi director adjunct al Departamentului Românesc. Întors în România după înlăturarea regimului comunist, Liviu Tofan a înființat și condus pînă în 1994 redacția din București a Radio Europa Liberă. A fost cofondator și director al Radio Total (96,9 FM), și a realizat diverse producții TV. Din 2008, Liviu Tofan este directorul Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR), o fundație independentă. A publicat în 2012 “A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj”, și “Șacalul Securității. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc” în 2013.

Așa sună CV-ul lui Liviu Tofan. Însă Liviu Tofan nu este un cocoș ieșit la ciuguleală. Este un domn în geacă de piele, cu voce caldă și așteptări mici. A plecat din țară în `73, când lui taică-miu îi erau îndeajuns borcanele cu scoici, de vânzare în alimentarele din Brașov. Și șușele lui Cotescu și Caragiu, care-ți creau impresia că tu ești cel care iei peste picior partidul, nu el te joacă pe bombeu.

Liviu Tofan nu s-a lăsat păcălit de vizita lui Carter și nici de caleașca reginei și, cu prima ocazie, a tulit-o în Germania, unde a rămas, după cum zice si curriculumul vitae, până când s-a lăsat păcălit de Iliescu. Nu poți să treci prin viață fără să ți-o furi, măcar o dată.

Apoi a plecat iar, jurându-și în barbă sau sub mustață, depinde cum dorești să vezi lucrurile, să nu se mai întoarcă la cocină, atâta timp cât porcii încă-s flămânzi. Dar iată-l în 2006, înapoi în România, cu noi și noi proiecte.

Normal. Așa îl descri când îl cunoști. Un om normal, cuviincios, de-o politețe caldă. Nimic din rezerva care trădează superioritate, deși, vorba cântecului, are cu ce, are cu ce. Cum se face că nu cere nimic? Cum se face că este una dintre puținele persoane pe care le-am cunoscut de când am deschis Frontline Club Bucharest, care nu mă întreabă câți bani fac din asta? Cum se face că nu mă măsoară ca pe o posibilă pușculiță sau poate, o verigă dintr-un imens lanț al mâinilor care se întind, peste partide, peste ideologii, supărări și amenințări, gata să se spele una pe alta?

În seara asta, la Frontline Club Bucharest, Liviu Tofan și invitații săi, ziariști, scriitori și istorici, vor vorbi despre Virgil Tănase, Ceaușescu, Mitterand, duelul serviciilor secrete și mai știu eu ce. Dar cel mai tare aș vrea să vorbească despre un pasaj anume din articolul publicat de Virgil Tănase în ianuarie `82, cel care i-a atras mânia lui Ceaușescu și ordinul de asasinare pus pe capul său. Pasajul zice așa:

”Sistemul social românesc [..] se bazează pe privilegii, excepții și avantaje. Nimic nu este dobândit definitiv, nimic nu este interzis complet: este după caz. Legi promulgate nu sunt niciodată aplicate, instrucțiunile de aplicare anulează spiritul legii respective, alte legi se contrazic iar altele plutesc în ceață. De cealaltă parte, realitatea politică a puterii este tangibilă. Dacă obții ceva, asta se întâmplă prin bunăvoința cuiva de la putere. Printr-un gest cât se poate de natural, oamenii nu caută adevărul sau dreptul lor, ci pila-locul unde se află adevărata putere. […] Societatea românească funcționează conform principiuliu vasalității familiale-nimic mai favorabil puterii decât controlarea unor întregi segmente ale societății prin rubedenii al căror interes este tocmai susținerea celui a căror putere înseamnă și puterea lor.”

Ce s-a schimbat de atunci? Nimic. Cum am ajuns să fim unde suntem? Unde e sursa răului? Aici. Cum să scăpăm din acest nod de nășuleți, fini, nepoate și cumnați care au umplut guvernele României post-revoluționare? Nu știu.

Vă aștept totuși să discutăm despre asta la Frontline Club Bucharest. La ora 19.00.