biserica neagra, prima scoala romaneasca, cetatea si muzeul de istorie din piata sfatului (pe vremea copilariei mele piata 23 august). ai zice ca avem in brasov o sumedenie de muzee, chiar am fost facuta pioniera intr-o sala cu mihai viteazu si stefan cel mare, stand cuminti la coada, dupa tovarasul nicolae ceausescu si tovarasa, in marime naturala, tintuiti de perete-ce premonitie a avut artistul-ca la targoviste, in decembrie 1989. cu toate astea, eu cred ca am crescut intr-un oras fara muzee. un oras acultural, care nu s-a schimbat defel, sarmanu. da, e drept, au curatat de rahati turnul alb si l-au umplut cu armuri si sabii, kitsch fals-medieval. si au pus un acoperis de sticla turnului negru, alta viata, nu mai vin rocarii sa dea cu petarde, sa sperie gravidele din maternitate.

dar restul, ce s-a intamplat cu ele? cetatea? loc de nunti si cumetrii, cu chelneri la fel de primitori ca o populatie asediata, care, in sfarsit, cedeaza si deschide portile in fata ostirii inamice. biserica neagra? niciodata deschisa in weekend; cand am reusit-acum vreo 5 ani-sa intru in ea, nu existau nici audioguideuri, nici flyere, nicio urma de informatie despre monument. turistii japonezi umblau cu gatul frant, capul cazut pe spate, gura cascata  si ochii cat farfurioarele, incercand sa priceapa ce-o fi de priceput din covoarele de pe pereti, orga tacuta si picturile ascunse in penumbra.

muzeul de arta? un parter trist, inghesuit, vis-a-vis de cladirea primariei. genul ala de loc sters si trist unde te astepti sa dai peste functionari care nu au aflat ca brasovul nu se mai cheama orasul stalin: serios? de cand? “de cand a murit stalin, in ’53. martie”, noooo, pe bune? si noi in ce an suntem? “2014.”

prima scoala romaneasca : un alt loc unde se “ungeau” pionieri. nu i-am mai calcat pragul de prin ’94, cind am facut un articol pentru ziar, nu mai tin minte exact, parca era ceva despre o carte straveche aflata in posesia muzeului.

imi amintesc de busan, un soi de constanta a coreei de sud. avea de la muzee de istorie de 5 feluri, la muzeul cinematografului, animatiei, muzeul kim-chiului (mancare traditionala) si muzeul dedicat lui teddy bear. muzeul copilariei si muzeul iluziilor optice. muzeul instrumentelor muzicale din toata lumea si muzeul insectelor.

la ei se poate. la noi, daca nu faci carciuma, sala de bingo sau mall, nu ai nicio sansa. brasovul nu are nimic despre revolta muncitorilor de la steagu rosu, din 1987, nimic despre traiul in comunism. nimic despre mamaliga, ostropel sau mujdei, nimic despre transhumanta, ciobani sau urda, despre sasi si despre evrei. macar despre adrian sarbu sau tiriac, ca tot sunt copilasii urbei, am fi putut sa avem ceva. dar de unde bani dragii mosului. de unde bani si pe cine ar interesa?

brasovul nu are nimic. ce rost ar avea? orasul intreg este un muzeu: muzeul durerii in cur ca nu avem muzee.

hai mai bine sa mai punem niste flori pe-un rond de circulatie.

wordpress îți dă posibilitatea să observi ce au căutat oamenii care au ajuns pe blogul tău altfel decât prin accesare directă. cei mai mulți îmi stâlcesc numele sau se uită după un articol anume. dar sunt și fascinante căutări, care ne spun multe despre relația românului cu internetul, cu limba română, în general și cu sexualitatea, în particular. pentru că, majoritatea căutărilor care nu conțin numele blogului sau pe al meu, sunt legate de un subiect erotic.

în general avem așa:

1. tehnica dialogului. folosită de cei care îl iau la întrebări pe goagăl, crezând că în spatele ecranului e un pervers în pijama, care muncește de acasă și știe răspunsurile la probleme de tipul:

-cum dracu au iesit amandoi autisti?

-cine sa operat de peritonita?

-ce crezi ca realizezi daca imi faci sicane ?esti mandru de ceea ce faci? pentru asta ai lasat sa treaca 4 ani ?

-cum ajungi deler de droguri?

-ce este o lebada?

-cum construiesc un aparat de jumulit pui?

-cum te tratezi de meduza otravitoare

-caut domn cu bani

-am cosuri pe picioare-ce sa fac sa mi se duca?

-imi zvacnesc tamplele in engleza

Această tehnică prezintă și varianta domenizării. Am găsit un singur exemplu, dar cred că este definitoriu pentru genul de căutare în discuție:

–www.ce pot face dacă pisica a inghiţit un os de pui si a ramas in git.ro

2. tehnica stream of consciousness

draga jim, daca citesti asta si nu intelegi un cuvant, pentru ca nu stii romana, sa stii ca oricum n-ai pierdut nimic. nici doamna gina din bacau nu s-ar descurca

3. apoi vine tare din spate căutarea alinării sexuale. greșelile de spelling multiple, demonstrează-zic eu-că tastatura a încăput pe mâna copilașului de 9 ani. sau a unchiului diliu, pe care știm cu toții, ai lui l-au făcut la băutură

jocuri de palit curvele la buci

cicolina face secs cu cai

femei gugal

fete de la tara dezbracate amatorial

cururi isus

mastrubarea deschide ochii

se masturbeaza pe vorbele cumnatului video

pozitia sexuala furculita

penis de berbec

si ar mai fi și următoarea, pe care totuși nu știu dacă să o încadrez la alinare sexuală sau la fabule

calugarita vs crevete

4. tehnica Nichita Stănescu aka necuvinte:

filmul sparga torul de nuti

vand pat de cap tractor

imagini masca la bubat

cainele de rasa pocar spaniol

dam de un poker putregaiule desene animate

5. tehnica imagistică, 1000 de cuvinte care fac cât o poză, de care vrei să dai și speri că cineva a descris-o întocmai cum o faci tu:

maimuta care isi baga degetul in cur apoi in gura si lesina filmulet

melodie populara sarbeasca oi nino nino

facand baie si fumand

desculta in strampi

cazinouri ma omor

oameni si trepte

Și, pentru final am păstrat, deși se încadrează clar la prima categorie, una din căutările cele mai filozofice ale ultimelor 4 luni. Cineva s-a întrebat și, astfel, a ajuns pe blogul meu: ce diferenta e intre curvie si preacurvie?

Știu că respectiva persoană nu a găsit la mine răspunsul. Pentru că nu eram pregătită. M-am interesat și acum știu și eu că există diferențe. Iată-le:

”Din textul Sfintei Scripturi, observăm clar, că :

1. Curvia şi preacurvia sunt 2 practici diferite
2. Atât curvia cât şi preacurvia sunt păcat
3. Nici curvarii, nici preacurvarii nu vor ajunge în rai
4. Atât curvarii cât şi preacurvarii sunt numiţi nedrepţi

Ce înseamnă totuşi curvie sau preacurvie?

Curvie este acel în care sunt implicaţi 2 persoane necăsătorite. Dacă eşti necăsătorit încă şi te implici într-un act sexual, eşti curvar (curvă).

Preacurvie,  este acel în care eşti căsătorit dar întreţii relaţii sexuale cu altă persoană, fie căsătorit fie necăsătorit. Deci, înşelarea ta în căsătorie este preacurvie.  Dacă eşti căsătorit şi întreţii alte relaţii sexuale decât în cadrul căsătoriei, eşti preacurvar (preacurvă).

Deci, nu vă înşelaţi… nici curvarii nici preacurvarii nu vor ajunge în rai… Nu poţi să te numeşti creştin şi să fii curvar sau preacurvar…

Ce să faci dacă totuşi ai curvit sau preacurvit până acum?

E trist şi dureros să zaci în păcatele tale şi să nu faci nimic pentru a ieşi din ele… Dar ai o şansă să fii eliberat, iertat de aceaste păcate! Aceasta este vestea bună pe care doresc să ţi-o spun!”

Puteti citi mai multe pe http://maranatta.wordpress.com/2011/11/08/care-este-diferenta-dintre-curvie-si-preacurvie/

aseară am fost la o dezbatere despre toamna românească, organizată de grupul ”niște cetățeni”. toamna românească a venit după vara turcească și după primăvara arabă, deși toamna noastră a fost cam scurtă și anemică și încadrarea sa într-un anotimp revoluționar, mi se pare la fel de forțată ca cea a lui adrian păunescu în panteonul poeților naționali. numele evenimentului a fost presă vs. preș și a fost mai mult o dezbatere lingvistic-deontologică, unde jurnaliștii s-au luat de gulerele cămeșilor: ”jurnalistul meinstrim este jurnalistul cocalar”-a zis o voce. ”bre, cum îți permiți să zici de mine că-s cocalar și plătit? că uite eu lucrez la cutare stație de radio și nimeni, niciodată nu mi-a zis ce să spun și ce să fac”, ”păi haideți să definim ce înseamnă jurnalismul independent”. nuanțe, grade de comparație, obiectivitate, lipsă de obiectivitate, există obiectivitate și ce este ea? stați, nu generalizați, sunt și jurnaliști de la presa meinstrim, care își fac treaba, dar totul depinde de politica editorială a publicației unde lucrează. ”păi dacă nu-i convine, dacă publicația respectivă nu spune adevărul, jurnalistul cu sufletul curat ar trebui să-și dea demisia și să plece acasă” zice un domn din sală. Matei Budes spune că poate jurnalistul cu sufletul curat are copii, la fel de curați la suflet, pe care trebuie să îi hrănească.

cei din sală dezaprobă, conștiința e mai importantă decât stomacul și jurnalistul trebuie să plece în alt loc, care îi permite să-și facă meseria. și din ce să trăiască frățiorilor, să ia un miel în brațe și să-l plimbe pe la stația de metrou, ”vasilică cu noroace, dă un ban, da știi că face?” sau să-și agațe de gât, ca brahmanii indieni, un bol de alamă, în care poporul să arunce, din milă, niscaiva gologani?

se poate și asta. se cheamă crowdfunding. băieții de la casa jurnalistului trăiesc din astfel de donații. nu-mi dau seama cât de bine, dar nu prezintă semne de subnutriție. e drept, Radu Ciorniciuc e slăbuț, nu cred că mănâncă mult. și, la vârsta lui, poate că-l mai ajută părinții cu o pereche de șosete. dar ce te faci cu ăia care nu au avut bani de prezervative și au copii de ținut, grădinițe de plătit?

ați da bani pentru proiectele jurnaliștilor independenți, adică alde Rise Project, Casa Jurnalistului, blacksea și cine-o mai fi?

grenada întrebării e prinsă de Cătălin Georgescu, acest Luminița Huțupan al discuțiilor despre obiectivitate-etică jurnalistică-finanțare și aruncată în poala lui Ciorniciuc: ”ia zi domnu`, voi câți bani câștigați la Casa Jurnalistului?”. E ok, suntem bine-declară neconvins Ciorniciuc. Paul Radu-intimidant prin experiență și, în același timp, un soi de sfiosu din albă ca zăpada, spune că și ei, la Rise, au proiecte de crowdfuning și uite, în doua luni, au strâns 400 de euro. ”mi se pare bine” adaugă repede.

Mie mi se pare îngrozitor de puțin, căci vorba aia, eu vin din publicitate. Unde 400 de euro sunt restul de la pâine.

Ioana Moldovan cere publicului să răspundă la întrebare: ați finanța proiecte jurnalistice speciale, adică ați da bani din buzunarul vostru ca Matei, Radu, Paul și restul de jurnaliști neplătiți de moguli, să vă aducă informație nefiltrată printr-o politică editorială tarată de interese comerciale?

tăcere. deci? publicul îngână un da, nimic clar, nicidecum decis. dar totuși un da. Laurențiu Diaconu Colintineanu le-a spus, de mai multe ori, pe bună dreptate, ”presa e un biznis, oamenii care scriu trebuie să trăiască, să își câștige un salariu. ceea ce nu înseamnă că sunt niște plătiți, ci că își fac meseria”.  în sală, întins ca o plăpumioară peste cei prezenți, e un idealism plin de așteptări, care ține de cald naivității-nișate a generației ”neam săturat”. îmi pasă de roșia montană dar nu-mi pasă ce pune pe masă sau dacă are bani de țigări, jurnalistul care scrie despre roșia montană. vreau să știu mai multe despre gazele de șist dar nu vreau să știu din ce-și plătește ziaristul independent telefonul și benzina.

aș putea continuaaaa hăăăăt, dar n-are sens. ca să-nchei totuși optimist, uite cum merge treaba în turcia, o țară în care mass-media este geamănă univitelină cu cea din românia. după ce citiți, vă aștept să spuneți ce gândiți.

https://cpj.org/2014/02/attacks-on-the-press-turkey-analysis.php

ploua cu cancere (da filologilor, stiu ca e o cacofonie, n-am cum sa o evit) pe linga mine si sunt ipohondra. ce faci cand esti ipohondru, simti cu limba o excrescenta sub buza de sus si cunosti indeajuns de bine pe cineva care tocmai a scapat, ca prin urechile acului, de o tumoare hapsana? dai fuga la un medic orelist.

medicul orelist este o doamna cu frizura de jeanne d’arc, bustul strans in armura halatului alb, figura plictisita metafizic de toate disperarile ipohondrilor care dau buzna in cabinet. “cu ce va ajut?”paaai, am simtit o excrescenta pe ata asta de la buza de sus, cea care o pastreaza legata de gingie. “asa si?”, as vrea sa stiu ce este cu ea, nu cred ca e normal, daca e o tumoare? “doamne ce prostii spuneti. sunteti bolnava”, stiu, d-aia am venit la medic. “e na, sunteti bolnava la cap. veniti aici pe scaun”. se ridica scarbita, isi pune manusi de cauciuc, isi ia un soi de lupa, eu ridic oblonul buzei. “unde?”, cum unde, pe ata asta, “ce varsta aveti?”, 40, “pai si dumneavoastra nu stiti la varsta asta cum va arata gura pe dinauntru?”.

stupoare. uite ca nu stiu cum imi arata gura pe dinauntru. pina acum, la 40 de ani, nu am stat cu gura cascata, in oglinda, sa vad cum arata sforicica aia de piele care leaga buza de sus de gingie. probabil sunt foarte putini oameni ca mine pe pamant. facem parte dintr-un grup al oamenilor care nu stiu pina la 40 de ani cum le arata gura pe dinauntru. daca as fi fost barbat, as fi putut sa invoc apartenenta la aceasta secta, ca sa nu ma duc in armata.

doamna doctor se intoarce catre o oglinda, isi ruleaza buza, ca pe un trabuc gras, studiaza atent ata dumneaei si apoi imi spune:”o aveti exact ca a mea”, ranjesc in oglinda si ii arat diferenta, sforicica mea e clar mai grasa, are o stalactita de carne atarnand de ea, ca un turture de un cablu, “eeee, asa e din nastere sunt sigura. nu aveti practic nimic”. imi face vant catre scaunul din fata biroului.

“si daca ati avea cancer, care e problema? de ce va e asa de frica de moarte?”. intrebarea imi da un pumn in nas. zbang. chiar asa, de ce mi-e frica de moarte? pentru ca mi-e frica de miliardele de ani de nimic si intuneric. “eee, eu cred in reincarnare. nu are sens sa va fie frica de moarte, credeti-ma. si cancerul il faceti oricum de la stres. si de la karma. daca e sa-l faceti, il faceti si daca veniti la control si daca nu veniti la control.”dumneavoastra imi sugerati sa nu mai vin la control? sa astept sa locuiesc cu o tumoare in gura sau pe ovare, pentru ca asta e karma? “sau stresul. de fapt primul e stresul. nu va mai stresati atat”

abonamentul meu la policlinica privata imi scoate lunar din buzunar 80 de lei. din el imi acopar consultatiile dar analizele, testele, radiografiile si ecografiile si alte d’astea care se termina cu “…fiile”, toate costa o caruta de bani. pe care trebuie sa ii fac rost de undeva, sa ma dau peste cap sa ii castig. operatiune care ma streseaza si care, iata, produce cancer. nu mai bine astept sa treaca viata asta de cacat si, cand simt ca imi vine sfarsitu, sa imi scriu pe palma, ca sa nu uit, atunci cind m-oi reincarna in viitoarea mea viata, sa o fac intr-un sef de gara dintr-o halta in moldova, ceva mic si cochet, cu un frigider cu bere si un radio cu muzica populara? un loc care sa imi permita, pina la 40 de ani, sa-mi trec limba de milioane si milioane de ori pe sub buza de sus, vanand bucatele de pui ratacite si, astfel, sa imi invat pe dinafara relieful gurii? sa nu ma fac dracului de cacat cind ma intreaba cineva cum arata ata care leaga buza de sus de gingie si eu sa nu stiu. si sa nu care cumva sa-mi treaca prin cap ca am cancer la gura. ca doar nu sunt vreun stresat, ca toti cancerosii. si nici karma nu poate sa fie, ca eu nu stiu nicio karma. noi nu avem la noi in sat asa ceva.

la revedere doamna doctor si va multumesc pentru sfaturi. “o zi buna. si nu va mai fie atat de frica de moarte. de ce credeti ca e mare lucru?”

tatal lui eugen are 81 de ani si e mai tare de urechi decat un pechinez batran dar se crede varlav si se arunca asupra telefonului care suna deja de 34 de secunde. “aloooo, eu sunt, am avut un accident” gafaie o voce in receptor. “eugen, tu esti tata?”, “da, eu sunt, sunt la spital, am avut un accident, am calcat cu masina un copil.” mama lui eugen are 63 de ani si inima slaba. “cu cine vorbesti?” “cu eugen, a avut un accident”. fil-fil-fil, inima paraseste pieptul mamei lui eugen si nu pleaca singura, luind cu ea si creierul femeii. insfaca receptorul “unde esti mama?”, “la spital. am omorat un copil cred si eu sunt ranit. o sa vina tatal copilului la tine sa-i dai 98 de milioane, ca altfel ma mananca puscaria”. telefonul se intrerupe.

creierul femeii e plecat undeva dupa tigari. tatal tare de ureche incearca sa fie rational: “cum sa ii dai atatia bani. hai sa mergem la el, la spital”. telefonul suna iar, mama raspunde: “dar tu esti bine, nu vrei sa te sun pe mobil?”. “nu, ca ne intercepteaza politia. trebuie sa fiu scurt. o sa te sune un om, tatal copilului, sa faci ce iti zice el”.

tzr-tzrrrrr. “buna ziua, eugen, copilul dumneavoastra, mi-a bagat in spital copilasul. are coloana rupta. eu il bag in puscarie daca nu imi dati 98 de milioane”. mama tremura, frica i-a lins ca un caine infometat si ultimele picaturici de ratiune din castronasul mintii: “sigur. spuneti ce sa fac?”, “vine prietenul meu cristi si ii dati banii. spuneti-mi adresa”. femeia dicteaza strada, blocul, scara si apoi porneste turbata sa sune dupa bani, la sora-sa, la vecini. vorbeste cu alte 5 persoane, le spune nenorocirea, doamna sefa-sora mare si privatizata, ii da 5800 de lei, o verisoara scoate 4000 dintre prosoape, “ca eugen e un baiat prea bun ca sa ajunga, ca un borfas, la inchisoare”. niciunul dintre creditori nu se intreaba: daca accidentatii sunt la spital, cum de nu stie politia? daca sunt la urgente, cum de nu e politia cu ei? mama lui eugen a lucrat ani de zile la urgente. si ce folos? cu creieru legat, cu un calus in gura, terorizat de groaza, mama nu isi mai aduce aminte nimic.

in fata scarii apare cristi-un taximetrist care preia primii 5800 de lei. “ce indicativ avea? de la ce firma? de ce nu i-ati cerut un buletin?”-o intreaba mai tarziu politistul pe mama lui eugen. cristi ia banii si pleaca si, dupa un alt telefon, tot pe fix, primit de la tatal copilului cu coloana rupta, apare al doilea taximetrist, care inhata 4000 de lei. de data asta mama tine minte 546. asta e indicativul. ce firma? habar nu are.

abia la juma de ora dupa ce a aruncat pe geam 9800 de lei, mama lui eugen se decide sa verifice la spital, unde ii e copilasul ucigas. la urgente nu-i. mama cu inima slaba si creier ioc se sprijina de pereti, usurata de bani si de frica. nu-i aici eugen, ce bine. eu totusi il sun pe mobil. si uite asa, dupa 2 ore de la telefonul cu gemete il suna pe eugen care sta in varful patului si se joaca real race pe tableta. “unde esti mamica? esti bine?”, “normal. sunt acasa”, “pai accidentu?”, “ce accident?”, “accidentu in care ai calcat un copil? nu poti sa vorbesti ca sa nu te inregistreze politia?”, “esti nebuna. nu inteleg nimic ce spui. ce accident?”.

mintile se intorc de la cumparat tigari. femeia realizeaza ca a pierdut 2300 de euro. ca a intrat in datorii. medicul de la urgente ii spune bland: lasati doamna, dati-i incolo de bani. bine ca nu e rastignit p-aici pe pat baiatu dumneavostra. sau ca nu face puscarie”. politistii isi dau coate: dumneavoastra sunteti chiar proasta. cum sa dati asa bani, la niste necunoscuti? de peste un an de zile aratam la televizor, facem valva in jurul cazului astuia cu hotii care te sperie ca a facut cineva drag un accident de masina. sunt sute de persoane care au patit asta, ce dracu, chiar nu va uitati la televizor?”

mainile tatalui lui eugen se strang in jurul gatului mamei lui eugen: “idioato, ai aruncat banii pe geam. ti-am zis sa mergem la spital”. eugen il impinge pe bosorog “ia mainile de pe ea”, femeia plange: “nu da mai in taica’tu, ca e pacat”. undeva, la 2 sau poate 3 kilometri distanta, 2 taximetristi impart 2300 de euro si-si rad in barba: ti-am zis ma sa vedem “pozitia copilului”, daca nici din filmul ala nu intelegi nimic, nu stiu de unde poti sa o faci. si a luat si premiile gopo.

aceasta este o poveste adevarata. pe bune. ca si cea din filmul “pozitia copilului”.