30.000 de soldati si-un platouas de artilerie ar fi putut sa ajunga intr-o singura ora la seul, trecand prin tunelul 3, unul din cele “doar” 4 descoperite de sud coreeni. “doar” -pentru ca baietii cu statistica estimeaza ca ar fi cu totul vreo 20. sunteti speriati ca vin astia peste voi, ma rog, pe sub voi, in timp ce va uitati, cu balutza la gura, la o telenovela medievala?

nooo, pentru ca s-a dus vremea lui kim ir sen, el era impresionat de tacticile comuniste din vietnam si el a dat ordin sa fie sapate tunelurile, dar acum ce nevoie mai au de ele cand se straduiesc sa gaseasca arma atomica? chiar asa. ati putea sa le folositi ca adaposturi antiatomice si sa ziceti bodaproste lu musiu kim ir sen care iata, desi a vrut sa va bage in pamant, facand-o, va salvat cururile.

tunelul 3 a fost descoperit dupa ce un dezertor nord corean a dat in gat tot proiectul de invazie. insa nu si traiectoria tunelurilor. sud coreenii au intesat granita cu conducte cu apa si, la una din exploziile subterane cu dinamita, folosita de nordisti sa disloce roca, apa a tasnit prin conducte, camp de gheizere. a-haaaa, v-am prins. si tot asa de 4 ori. nordul a negat permanent ca ar fi tuneluri de invazie: nuuu domle, ce vorbiti, sunt mine de carbuni, uitati-va la pereti, sunt negri. geologii insista ca nu exista zacaminte de carbune in zona si, la o simpla racaire a peretilor, poti sa constati ca au fost smacuiti cu vopsea neagra. butaforie de balci, minunat.

autocarul cu turisti se rastoarna in parcarea de la intrarea in tunelul 3. ghida ne face un instructaj care seamana panica in cetateni: presiunea poate sa va impiedice sa respirati, you know. si lipsa de oxigen de la adancimea de 73 de metri va poate face sa va sufocati, you know. si umezeala si frigul pot sa va vina de hac. luati-va castile de protectie dar mergeti cocosati, sa nu va loviti la cap, caci asta poate sa duca la un atac cerebral you know? dar, inainte de toate treceti sa vedeti filmuletul care va va lumina in privinta a ceea ce urmeaza sa vedeti in mina. inghesuiti intr-o micro sala de cinema, trei grupuri de chinezi si unul de caucazieni, suntem supusi unui atac propagandistic de 7 ani concentrat in doar 7 minute. o voce bombastica inarmata cu carpa si mister proper, ne spala creierul si ne curata centrul gandirii, vorbind despre unificare, pace, simbol, viitor, speranta, bleah.

dupa lobotomizarea asta, pot sa-mi reped capul in peretii tunelului si sa-mi tin respiratia pret de 13 de minute, nu mai am ce sa patesc.

unde-i trenuletul? trenuletul nu merge la ora asta, malaezienii sunt tristi, o iau agale pe panta spre infern, pe linga ei trec in fuga chinezii, gafaie, tipa, se cearta, se imping, ajunsi in tunel, continua sa se intreaca in ragaieli, unii flatuleaza violent, deh, diferenta de presiune, fleosc-fleosc, calca prin apa stransa in baltoace pe jos, aaaaaaaa-tipa ele udandu-si piciorusele din sandale cu toc, copiii rag si-si trag mucii. daca erau un sfert atat de galagiosi ca astia, cei 30.000 de soldati din nord ar fi fost auziti din buricul coreei de sud, din momentul  cand puneau piciorul in tunel.

asta a fost. ghida ne ureaza la revedere si ne roaga sa povestim tuturor despre ce am vazut in DMZ pentru ca “aceasta este singura cale catre pace, you know”. pace si adevar. ma gandesc ca e clar, astia nu cauta gaz la pungesti. ci tunelurile pregatite de sovietici pentru invazie. pun pariu ca dan diaconescu si lorin furtuna au avut ceva de spus despre asta si d-aia le-au bagat pumnul in gura. pace.

sergentul benedetto ne preda ghidei care ne indeamna sa cumparam soju nord corean de la magazinul de suveniruri al bazei bonifacio pentru ca vinul din coreea de nord nu-i botezat cu permanganat si amoniacat si un saculet de e-uri si g-uri care-ti accelereaza gravitational caderea capului pe masa. nu. “poti sa bei oricat soju din nord vrei, ca nu te doare a doua zi capul, you know?”, iu-huuuuu. doamna kennie si sotul sau cu fatza de degustator profesionist de spirt strecurat prin paine, se arunca la standul de bauturi. grabiti-va-ghida ne mana de la spate-mergeti si faceti pipi ca nu mai gasim toalete pina la urmatoarea destinatie.

care este exact la 10 minute distanta. iesim din zona militara a dmz, acum suntem la civili care, ce sa vezi, au pus-o de-un parc de distractii in buza podului “of no return”, locul in care s-a facut in ’53 schimbul de prizonieri intre cele doua jumatati de corei. podul e ascuns dupa un gard acoperit de carpitze si drapele, parcarea e sufocata de autocare din care se revarsa jumatate de china, impingandu-se, scuipand, varandu-ti coate-n burta. ghida ne da 15 minute sa ne bucuram de halimaiul monstruos din jurul unei locomotive ciuruite, 1022 de gauri-zice placuta de langa. un chinez pitic si cocosat ma apuca frumusel de mana si ma trage intr-o parte, ca sa poata nevasta-sa sa faca o poza fara caucazieni labartati in cadru. va-n gura, cine-o mai lua tenisi vreodata de la voi.

doamna si domnul kennie sunt undeva in mall-ul din stanga, de pe a carui terasa ai o vedere mai buna a podului, timpul nu are importanta pentru ei si tot grupul asteapta zguduiti usor, de torsul autocarului, intoarcerea cuplului irlandez pe pamant. linga autocar este un monument care spune ca din nord s-au refugiat 4 milioane de cetateni si razboiul a facut 6 milioane de victime. matematica genocidului e foarte imprecisa. nu ca reteta de bulgogi pe care ghida nu mai ispraveste sa o istoriseasca inainte sa ne bage pe gat cea mai gretoasa masa servita in intreaga coree. si din nou la drum. dar nu inainte sa mergeti la baie, sa faceti pipi, you know? e drum lung pina la dorasan station.

15 minute. atat facem dupa ce ne invartim de doua ori cu autocarul pina cind granicerii verifica lista de turisti din autocar care nu corespunde cu cea trecuta pe hartia agentiei-normal, 3 nu au reusit sa ajunga si nu sunt cu noi. mai facem o tura, hai ca am trecut.

dorasan e tzitzirit mai ceva ca otopeniul. ce e aici? o gara, gara care ar fi conectat coreea de sud cu nordul, cu liniile ferate chineze, transiberianul si deci europa. poarta catre transportul feroviar mondial.

gara a fost construita la inceputul anilor 2000, cind foalele prieteniei dintre nord si sud reusisera sa aprinda foculetul colaborarii economice. a fost data in folosinta in 2007 si prin dorasan au trecut spre baza industriala din kaesong-cel mai sudic mare oras nord corean, trenurile cu materie prima si navetisti. si turisti. turisti sud coreeni pentru care vizitarea -chiar si numai a DMZ-ului-este un efort urias. trebuie sa depuna cu o luna inainte o cerere la ministerul unificarii, dosarul e verificat de 18 ochi de birocrati care isi dau sau nu acordul. dupa un an de la deschiderea garii, manata de un pipi sau de-o durere de glezne, o turista sud coreana a iesit de pe traseul oficial al excursiei cu grupul, undeva in coreea de nord si si-a furat scurt un glont in cap de la un soldat nord corean. peste focul colaborarii si prieteniei s-a rasturant putineiul cu urina al scandalului diplomatic. gata.

coreea de sud a inchis gara, a inchis podul, biznisurile de outsourcing cu coreea de nord s-au redus, s-a zis cu productia ieftina de incaltaminte si imbracaminte la kaesong. dar ghida are incredere in kim-jong-un care, cu putin timp in urma, la campionatul de haltere organizat in coreea de nord, a permis, pentru prima oara in istorie, sa se asculte imnul si sa fluture steagul coreei de sud, atunci cind un sportiv de aici a castigat medalia de aur.

eeee? ati pus stampile in pasaport? da? ce bine, acum mergeti si faceti pipi ca pina la dora observation point e-heee, e cale lunga.

10 minute, autocarul se infasoara pe sosea pina in varfu’ dealului unde e punctul de observatie. in fata se asterne coreea de nord. nu poti sa faci poze decat de dupa linia galbena, aflata la vreo 4 metri de parapet. daca te apropi, ai putea sa tragi in chip fortificatiile coreei de sud, sa le pui pe facebook si sa ai pe suflet o invazie nord coreana cauzata de informatiile tale puse pe net. 6 degrees of separation, daca ma chinui un pic sunt sigura ca gasesc 5 oameni care sa ma duca in pas saltat in casuta presedintelui de la fenian. doamna kennie nu vede linia galbena si se repede cu ipadul facand clic si clac de pe marginea terasei. niciun soldat nu o observa sau poate se gandesc ca patratul ala e tinut in fatza pe post de parasolar, sa nu-i intre lumina-n ochi. doamna kennie e spionul perfect. daca nu ar avea probleme cu vezica, sunt sigura ca ar fi ajuns departe.

maine-de fapt miercuri-ultima parte a excursiei la dmz: tunelurile invadatorilor din nord.

discursul bine pregatit iese de pe buzele sergentului benedetto in rafale, acum imprastie in sala cuvintele ca pe-o ploaie de mere, te apleci sa le culegi printre scaune si nu mai ai timp nici sa respiri, acum se opinteste sa smulga ridichea uriasa ramasa in gat, hac-hac, hai ca s-a deztelenit si am mers mai departe. cu totii am primit o legitimatie de vizitator, galbena- mi se balangane de gulerul rotund al camasii. cu totii stam cuminti, cu ochii-n ecran incercand sa urmarim galopul lui benedetto prin istoria bazei.

aflam pe repede inainte ca DMZ-demilitarized zone are, de fapt, doua elemente: linia de demarcatie care separa cele doua corei, granita propriuzisa, un sirag de borne inscriptionate in chineza-coreana la nord si engleza-coreana la sud. si zona tampon de 4 kilometri, 2 in coreea de nord, 2 in coreea de sud, in care, in cei 60 de ani de la cataclismica scindare a peninsulei, a luat nastere un microclimat spectaculos, in care traiesc pasari exotice, leopardul amur, tigrul coreean si ursul negru asiatic.

pe linga cei 2 kilometri de teritoriu militar, corea de sud a mai plusat cu inca 2 kilometri de zona de depresurizare, unde stapanesc civilii si unde este granita si granicerii. aaah, da, aici am aratat pentru prima oara pasapoartele, imi amintesc ca au urcat in autocar niste domni, cu raybani la ochi, apoi ne-au facut semn ca putem sa mergem mai departe. al doilea control de pasapoarte a fost inainte sa intram in bonifacio, baza natiunilor unite unde suntem acum, cu legitimatia in piept, pe scaunele salii de briefare.

benedetto ne zice ca trebuie sa lasam in autocar toate lucrurile, acte, bani, haine, totul in afara de aparatul de fotografiat. ghida insista sa facem toti pipi, you know, pipi e necesar acum, inainte de a da ochii cu nord coreeanul cel rau pentru ca da, gata, plecam spre panmunjeom, joint security area, unde nu avem acces la toalete.

hopa sus in alt autobuz, cei doi kilometri pina la linia de demarcatie ii traversam cu inima-n gat, benedetto turuie despre satul de pe partea stanga, liberty vilage, populat de coreea de sud cu cetateni care sunt scutiti de taxe si de serviciu militar daca traiesc acolo macar minim 240 de zile pe an, altfel, la 239, nu iti primesti drepturile atat de greu castigate. hahahaha, ce ironie cruda, auzi, scapa de serviciul militar. satenii traiesc practic intr-o unitate militara, cand vin de la oras, ca sa ajunga acasa  trebuie sa treaca prin baricade antitanc, campuri de mine, garduri de sarma electrificata si trebuie sa se grabeasca pentru ca e curfew si cand se lasa seara, trebuie sa fie musai inapoi in sat, iar la 21 trebuie sa fie in pijama, sub plapumioara.

stiu acum unde sunt cele mai fericite neveste din lume. da de ce e atat de naspa?-intreaba turistul cu barba imensa dar totusi modesta fatza de inocenta din ochii sai. pentru ca au fost incidente, sateni rapiti de catre nordisti, luati pe sus si tarati peste granita, apoi dusi la televiziune cu vezica plina si pusi sa urineze pe coreea de sud. “vedeti steagul?” intreaba benedetto aratand spre un stalp imens pe care flutura drapelul coreei de sud. da, il vedem. peste frontiera, in cei 2 kilometri tampon ai lor, nordistii au creat si ei un sat, propaganda village ii zic americanii pentru ca, in ’94, difuzoare gigant au scuipat propaganda zile in sir, chemand soldatii si taranii sa se alature vasnicului popor corean din nord, sa lase curvasaria sudului si sa ridice impreuna o natiune demna si ..

ce-i cu steagul? cindva prin ’88, la olimpiada, liberty village a primit un steag si l-a ridicat pe un stalp de 100 de metri inaltime. eeeeeeee, las ca va aratam noi, nordul s-a incordat si a venit cu un turn imens, de 160 de metri si cu un steag de treizeci si ceva de metri. iata niste nebuni la fel de ridicoli ca echipa antenelor si recordul lor de “cel mai mare drapel din lume” intrat pentru scurt timp in cartea recordurilor.

benedetto ne da afara din autobuz, am ajuns la panmunjeom, joint security area, locul in care stau fatza-n fatza nordul cu sudul. aici a avut loc faimosul atac cu toporul, cand nordul a hacuit 2 soldati americani, tot aici a fost incidentul din camera de negocieri, cind nordul a apucat de bracinari si a incercat sa rapeasca un soldat sud corean, tot aici, in ’84, un turist sovietic, venit in vizita la DMZ organizata de nord, a fugit, reusind sa scape neatins de gloantele soldatilor comunisti, probabil cei mai prosti tragatori din lume.

rusul e acum ziarist in state, spune benedetto si ne aliniaza, doi cate doi, ca intr-o coloana de curtea scolii, atunci cand se suna.

maine partea a treia. in DMZ nu ai voie sa te opresti sa faci poze, nu ai voie sa te lasi pe ciuci sa fotografiezi, pentru ca stai in pozitie de tragere si risti sa fii considerat element inamic si sa-ti furi un glont in cap. in poza 2, nu aveai voie sa te apropi de margine pentru ca orice reflexie de lumina pe un obiectiv foto poate fi interpretata de un lunetist ca fiind ..well, eu cred ca astia exagereaza. basca, de pe acea terasa, in teorie, ai fi putut poza si obiective ale coreei de sud si astfel, punandu-le pe facebook, le-ai fi aratat lui kim-jong-un, presedintele cu educatie vestica al coreei de nord. care nu are saracu acces la sateliti, la google earth, la nimic. noroc cu noi turistii care il tinem la curent. paranoia.

mailul de la agentia de turism care organizeaza excursii la zona demilitarizata de la granita dintre cele doua corei ma baga-n sperieti vestimentari: nu ai voie sa te prezinti in tur imbracat in maieu, nici in tricou cu gulerul rotund, nu in sandale sau flipflopsi, nu in trening, nu in mini sau pantaloni scurti. sa nu carecumva sa alegi din vasta-ti garderoba de vacanta taman pantalonii de piele sau blugii cu gauri in ei sau prespalati, n-ai voie in hainute “military style” sau de culoare bleumarin. de ce, de ce, de ce, de ce, intrebi si raspunsul vine scurt si aspru ca o caramida-n parbriz: pentru ca asta e dress codu tovarasa, nu-ti convine, nu pupi panmunjom si nici vizita la joint security area.

ok.

scot cardul, fac turul mallurilor, imi iau camasuta cu guler corect, imi curat pantofii, trag sosetele pina la genunchi si imi tai unghiile, la 7 dimineata, rupta si sparta, ma prezint in fatza biroul agentului de turism care a semnat corespondenta dintre noi cu “tourdmz” (demilitarized zone) ca sa ma trezesc fruntasa grupului format din 6 canadieni ponositi care au venit cu rucsacul la ei, in caz ca nu-s corect intoliti sa mai puna pe ei o carpa, un domn chel dar cu o barba imensa, pe care frate-miu ar fi putut sa-si scoata la vanzare intreaga sa colectie de martisoare, un cuplu de irlandezi sleampeti, desigur in sandale si maieu si un englez in camasa dar in blugi spalaciti, unde nu-s picioare vai de bust. ce ne facem fetelor, ii trimiteti acasa? nici vorba, oamenii se inghesuie in autobuzul cu ferestre incondeiate cu perdelute de dantela, domnul cu barba cat pleata mariei dragomiroiu, si-o asterne pe burtica si apoi adoarme ametit de ploaia molcoma de cuvinte ale ghidei care vorbeste engleza pe sarite dar compenseaza cu “iu nou” si zambete cu subinteles. i don’t know dar ciulesc urechea pina simt ca prind cuvinte cu toata suprafata pielii, cu obrazu, cu palma, chiar si cu bucata de gamba care iese de sub soseta. ghida isi cere scuze ca am plecat cu 3 minute intarziere in tur, desigur exista si o scuza, 3 cetateni care au rezervat excursia la granita cu coreea de nord, nu au reusit sa ajunga la punctul de plecare, “but they are alive, you know?”,

seulul e la 40 de kilometri de granita cu nordul. orasul se varsa, imens, intr-un rau lat care, zice mamzela cu microfonul-este chiar granita cu zona demilitarizata. un rau malos alergand pe linga autocar, un rau de 430 de metri latime cand e reflux, un fluviu de noroi in care, in urma cu doar 2 zile, s-a aruncat un cetatean din sud, incercand sa ajunga la granita de nord. a inotat vitejeste pina ce a fost prins din urma de un glont si gata, spionul fugar a decedat, caci-desigur-era spion. sudul e un svaiter infiltrat de elemente rauvoitoare din nord.

ghida povesteste ca atunci cind era la scoala, sa tot fie vreo 15-20 de ani, nordul trimitea baloane-d-alea de jules vernes-cu manifeste, daca nu predai fluturasu politiei erai considerat spion si te-nghitea parnaia, you know? da soro, paranoia are o casa si la paralela 45 nu numai la 38.

domnul cu barba pin la bracinari imi paseaza un set de formulare, sa le dau mai departe dar sa-mi pastrez si eu unul si sa il completez, sa il semnez “that you don’t mind if something bad happens”, ce ar putea sa se intample nasol? sa fie tentative de rapire, sa fiti impuscati de lunetisti, sa..you know..die.

d-aia nu te lasa organizatorii turului sa vii in slapi sau sandale, ai aderenta mai mica, iti fuge piciorul cand trebuie sa o rupi la fuga din calea unui detasament de ostasi nordici. dar in fusta sau pantalon scurt sau maieu sau trening sau blugi prespalati sau in haine de culoare bleumarin sau military style de ce nu am avut voie sa vin?

pentru ca politia modei sta de paza in cladirea nordului, te filmeaza, pozeaza si te da la televizor: uite ce rupti in cur sunt astia de viziteaza sudul, niste golani, niste terchea-berchea. propaganda face din pantalonii tai de piele o prastie cu care arunca rahat in imaginea coreei de sud si noi nu putem sa le permitem asta, you know?

acum cateva luni un turist ajuns pe granita cu un tur din coreea de sud.. da’ ce, coreea de nord face si ea tururi?. “pai si normal, mai rar, anul asta am vazut foarte putini vizitatori in nord dar am avut un italian care a fost anul trecut sau acum doi ani in coreea de nord la dmz si apoi a venit si a vizitat si din sud dmz si ne-a aratat pozele din nord, e extraordinar sa vezi granita dinspre ei. noi vedem doar bucata asta, you know?”. revenind, acum cateva luni, un turist coreean venit din sud, a dansat gangnamstyle in fata cladirii nordului, imediat a fost saltat de soldatii sudisti si a stat 24 de ore la arest, pedeapsa ca a furnizat fenianului munitie pentru propaganda.

deja nu mai e amuzant, ghida se plimba prin autocar si ne face instructajul ridicand nivelul paranoiei la cod rosu aprins: nu aveti voie sa faceti cu mana inspre nord, nu trebuie sa aratati cu mana catre nimic, nu trebuie sa faceti gesturi bruste, nu trebuie sa fugiti, sa nu intrati in vorba cu soldatii coreei de nord, o sa incerce sa va incite, doamne dumnezeule-patimile sfantului anton, dar voi sa nu raspundeti, ati semnat declaratia, you know?

autocarul se opreste la baza bonifas unde suntem preluati de sergentul american benedetto. mai are cateva luni de stat in coreea si apoi o taie, ca s-a cam saturat.

va urma

maine va povestesc partea a doua a distractiei.

fiecare capitala europeana respectabila are un oras chinezesc. fiecare metropola asiatica are un cartier vestic, ghetoul albilor, unde se gasesc paine si pantofi marimea 46, lame de ras si prezervative mai generoase. sunt 28.500 de soldati americani stationati in coreea, negri si albino, latino si wasp, seulul e safe, coreea de nord nu o sa atace cat sunt baietasii aici si oricum sunt pregatiti-adaposturi la statiile de metrou, cu casti si masti si saci de nisip dar mai cu seama adaposturi in itaewon, cu alcool in care sa ineci o balena albastra.

cartierul duduie, soldatul are un prieten contabil si el are o prietena profesoara si ea are inca o prietena barmanita si uite asa, tara-tara vrem ostasi, s-a umplut itaewon de expati. aici toata lumea vorbeste engleza si seulul se cocoseaza si nu-si mai trimite zgarie-norii catre cer, ci tine cladirile la un nivel modest, de strada de portland.

carciumile se-nsira pe-o parte si pe alta: americane, italienesti, un pub englezesc cu 4 nivele, chircit sub asaltul betivilor, un castel cehesc, restaurante mexicane si spaniole, o pivnita ruseasca si uite la berlin servesc mancare thailandeza, babilonie. scotienii si alte neamuri cu arici in buzunar beau pe scaune de plastic in fata magazinului cu beri belgiene, privirile umede agatandu-se de dorsala coreencelor care se avanta troncanind nesigure, peste placile de pfl-cred, arata a carton vopsit si intarit- care acopera strada, ascunzand gaurile unde o sa intre conductele de canalizare noi. cele vechi au pocnit si itaewon miroase a matze de soldat hranit cu varza, duhoarea vine si pleaca, rataceste ca o tiganca cersetoare, rupandu-ti nasul pe la terase. populatia pare sa aiba astm sau sa nu-i pese.

muzica urla, cetatenii urla, haitele se clatina pe platforma de carton de pe strazile desfundate, vama veche in ureche, acum e momentul sa treaca vidanja picurand rahat. dar nu, acum vin curvele, stoluri, pe tocuri. frumoase si urate, slabe si grase, toate au niste glezne perfecte. cele grase au mai mult succes, strangand la brat gi joeshi ferchesi. cele slabe se tin una pe alta, rupte in gura de alcool. sau de mirosul de canal.

cu cat te indepartezi de focarul ragetelor, cu atat preturile se dilata, explodeaza ca floricelele de porumb in tigaie. cladirile sunt din ce in ce mai tzitzirite, design-design-design, fuste de 300 de dolari si pantofi la 1000, uite o coada groasa cat una de vulpe, e chioscul lui ben, americanul care a rupt seulul cu prajiturile lui, 3000 de woni una, adica 3 para, sa mori tu ben ca ceri 3 para pe un fursec si mai e si bataie pe ele? ce sa mai zic fratelo, respect.

se-nmultesc scrisurile inteligibile, cu caractere latine, peste tot sunt anunturi de “valet parking”, parcagii ar putea oricand sa lucreze la bank of america. sunt impachetati fara cusur in camasi albe si pantaloni de stofa, turnati pe soldurile inguste si fundurile mici. de unde si constipatia. aprofundarea limbii engleze si vecinatatea cu norodul american a venit la pachet cu morcovul in cur si aerul superior.

duduile care rup bilete la leemi samsung museum-al mai tare muzeu de arta din seul-au o catatura rece si o retinere de secretara romanca. nimeni nu zambeste, suntem aici, in cel mai smecher muzeu din corea, ca sa ne bucuram de vasele de caledon din secolul IX si de pagode de aur, nu sa stam de vorba cu gardienii artei inarmati cu statii si buze subtiri, stranse punga.

colectia muzeului se-nvarte pe cladirea mosor, alba si gratioasa, cu coaste oblic taiate in piatra. e muzeul cu cel mai spectaculos sistem de iluminat, nu matuieste panza, nu se reflecta aiurea in sticla, poti sa te bucuri de national treasure 127 nestingherit de fascicule care-ti rup ochiul. si totul ar fi perfect daca paznicele salilor nu ar sta la 30 de centimetri de tine, atente sa nu scoti cumva telefonul si sa pozezi masterpieceul. si daca familiile cu copii ar fi obligate sa plateasca in plus-in niciun caz sa primeasca reducere-pentru odraslele care le insotesc-ca sa se gandeasca de doua ori inainte sa-si ia copilul cu ei la muzeu unde ala mic se va plictisi, nu va intelege nimic, va alerga, se va baga in fatza ta, va tzipa dupa mama, va bazai telefonul, batandu-si joc de nervii tai.

uite inca un motiv sa fiu multumita ca sunt in romania: aici nimeni nu merge la muzeu. deci nici vorba de copii scandalagii.

la palatul gyeongbokgung e schimbare de garda. pietrisul e calcat de cizmulitele cu varfu repezit in sus-de agatat carnatii, cum ar zice pila-ale ostenilor imbracati in uniforma medievala, cu mustati si barbi lipite cu aracet, hirsuti de iarmaroc. soldatii strang in maini sabiute de plastic si tepuse de cauciuc, se aliniaza in fatza portii si suporta bland asaltul turistelor care ii potopesc cu rasete magaresti, incurcate. flashurile sunt parate cu borul palariei, urmeaza 6 ore de sani striviti de bratele lor, oare ce scoala trebuie sa faci ca sa ajungi gardian la gyeongbokgung?

50 de metri mai la dreapta, aparatele foto mitraliaza alaiul nuntasilor stransi in fatza predicatorului-popa, femei in rochii adunate sub sani si sani impinsi la subtioare si subtioare ridicate la urechi, barbati cu barbute false de tapi, kimonouri rosii si maini stranse in jurul unei sabiute de piatra care arata ca o inghetata napolact pe care te pregatesti sa o infigi in anusul dusmanului. ce sa fie asta? e reconstituirea casatoriei dintre printesa hfdgfjjdsakjcjvcb si regele gognjo, nu stii cine au fost si de ce nunta lor a fost vreo smecherie atunci dar sigur e un eveniment monden acum. sunt calcata pe bombeu de 23 de ori de coreeni care fugaresc isterizati lectica in care intra mireasa, desi frizura colosala ii ramane pe afara. vad un viitor luminos cu evenimente de tipul: reconstituirea nuntilor dintre irinel si moni, nadia si bart, poate trecem si la inmormantarea lui sergiu-de data asta fara incinerare, ca e crestin, ce mama dracului si chiar si procesul elenei si lui nicolae ceausescu si uciderea lor, fiecare spectator care reuseste sa le nimereasca trupurile, primind un leutz de plus de la ing. ma intreb cat castiga figuratia din nunta regala coreana si cum iti treci la cv modul in care iti castigi existenta. daca ai pensie si asigurare de sanatate si cine plateste medicul daca faci o urticarie urata de la aracetul cu care iti lipesti barba.

mai departe, la granita cea mai militarizata din lume, trei baraci stau pe dunga care desparte coreea de nord de coreea de sud. baraca din mijloc e zona de intalniri intre cele doua tari. are doua usi, noi, turistii, intram prin usa dinspre sud, usa dinspre nord e inchisa. in mijloc este o masa si langa masa, intr-o pozitie alerta, cu pumnii stransi si ochii ascunsi dupa ochelari de soare, este un gardian sud corean care ne pazeste pe noi si pravalia. sergentul american care ne insoteste zice ca soldatul sta in pozitie tae kwon do si sa nu-l confundam cu un baietas de la palatul gyeongbokgung, cu barba falsa. nu aveam cum, asta nu are fir de par pe fatza. sergentul spune ca la o simpla atingere, starea de concentrare extrema se rupe si bratul incordat al garzii ne va gauri plexul. da’ de ce e atat de nervos soldatul? trebuie, daca nu e vigilent, putem cu totii sa patim buba. nu cu foarte mult timp in urma, un soldat sud corean care a deschis usa dinspre nord in momentul predarii salii (nordul si sudul o ocupa pe rand, daca nu o folosesc la intalniri bilaterale), a fost insfacat de maini si smuls afara pe usa de cei din nord, noroc ca mai era un coleg sudist care l-a prins de mijloc, l-a tras inapoi, a inchis usa si astfel primul nu a fost rapit si dus la fenian sa devina jucaria propagandei. sergentul spune ca daca nu aveau centura neagra in tae kwon do, coreenii din nord-fiind mai multi-reuseau sa ii rapeasca pe cei doi sudisti din sala de conferinte. muaica mia. ma uit la usa, clanta nu e atinsa. americanul ne asigura ca nimic nu se poate intampla, acum procedura deschiderii usii presupune ca soldatul din sud care face operatiunea trebuie sa fie inlantuit de mijloc de bratul unui alt soldat, ca sa nu poata fi smuls de pe picioare de o zmucitura venita din cealalta parte a usii.

razboiul rece s-a terminat dar nimeni n-a aflat de asta aici, pe paralela 38.

desi par ca vin din viitor, coreenii mai mult ca orice natie pe care am vazut-o, traiesc in trecut. 

ps. la muzeul national, holograma regelui gongju discuta cu sotia sa. anul e 1000, regele o anunta ca batalia e pierduta, cotropitorii nu mai pot fi respinsi, sotia-in genunchi il roaga sa ii ucida-pe ea si pe copiii lor-ca sa nu ii lase prada barbarilor. regele ezita, insa politetea il face sa cedeze si, rostind un placid “if you insist”, spala palosul in consoarta. regele vaduv castiga totusi batalia dar pierde, pana la urma, razboiul. 

nu-i niciun inteles ascuns. m-am tot gandit la “if you insist..” si amuzandu-ma enorm evenimentul istoric, am tinut sa vi-l povestesc. cause i insist.